Filme în aer liber, la Iulius Town Timișoara (P)

Primul weekend din luna august este dedicat întregii familii în Iulius Town, unde vor avea loc evenimente recreative, dar și creative. Astfel, Flight Cinema in My Town vine cu o ediție specială, cu filme pentru întreaga familie, iar atelierele de creație îi așteaptă și în acest final de săptămână pe prichindei cu o nouă provocare, în Iulius Town.

 

Ediția din acest weekend a Flight Cinema in My Town aduce pe ecranul din Iulius Gardens trei filme de familie. Proiecțiile au loc vineri, sâmbătă și duminică, 2 – 4 august, de la ora 20, iar check-in-ul se face de la ora 19. Vineri, va rula The Adventures of Pepper and Paula, iar cei prezenți vor „merge” alături de tânăra protagonistă și prietenul ei cel mai bun, un cățel, în mai multe aventuri haioase. The King’s Daughter se va vedea sâmbătă, când cei prezenți în Iulius Gardens vor afla povestea personajului regelui Ludovic al XIV-lea, care capturează o sirenă și îi fură toată puterea. Iar duminică, vă invităm alături de cei mici să vă bucurați împreună de Patrula cățelușilor.

Sâmbătă, în zona Intersport din Iulius Mall, îi așteptăm pe copii să își lase libere creativitatea și imaginația. De la ora 11, până la 14, aceștia vor realiza pălării de soare, pe care le pot personaliza cu markere colorate. În cadrul Atelierelor de Creație au loc și sesiuni de facepainting, astfel că fiecare participant se poate „transforma! în eroul sau personajul său preferat.

Participarea la ambele evenimente este gratuită.

 

Print Friendly, PDF & Email