Ziua Naţională, celebrată de Naţionalul timişorean prin trei spectacole de teatru

Secvenţă din spectacolul „Conul Leonida faţă cu reacţiunea”. Sursă foto: TNT

Teatrul Național din Timișoara sărbătorește Ziua Națională a României împreună cu publicul său, prin trei spectacole dedicate acestui moment istoric, în cadrul evenimentului „1 Decembrie cultural”, prin care toate instituțiile din subordinea Ministerului Culturii își prezintă programul aniversar.

 

Teatrul a fost și rămâne o voce esențială a identității României, parte a fibrei ei, prin dramaturgia națională și, de asemenea, prin actualitatea și acuitatea cu care aduce pe scenă marile teme și dileme ale societății. Teatrul Național din Timișoara, instituție publică de spectacol aflată în subordinea Ministerului Culturii, reflectă prin spectacolele sale identitatea națională în frumusețea diferențelor, influențelor, tradițiilor, religiilor, etniilor care o compun”, transmit oficialii Naţionalului timişorean.

Astfel, vineri, 1 decembrie, de la ora 19, la Studio Uţu va avea loc comedia O noapte furtunoasă. Un exercițiu, un spectacol care, în adaptarea și cu semnătura regizorală a Adei Lupu Hausvater, reia într-o formulă proaspătă, modernă, celebra poveste  a lui I.L. Caragiale.

Secvenţă din spectacolul „O noapte furtunoasă”. Sursă foto: TNT

Seria spectacolelor pe care Teatrul Național le dedică Zilei Naționale a României în cadrul evenimentului „1 Decembrie cultural” continuă sâmbătă, 2 decembrie, de la ora 18, la Sala Mare, unde va avea loc spectacolul-eveniment Exod, în regia lui Oskaras Koršunovas, o fabuloasă și neașteptată poveste despre șansa la identitate personală în spațiul exilului.

Secvenţă din spectacolul „Exod”. Foto: Adrian Pîclişan

Cel de-al treilea spectacol cu care Teatrul Național din Timișoara sărbătorește 105 ani de la Marea Unire se reîntoarce la teatrul lui Caragiale. Astfel, marți, 5 decembrie, de la ora 19, în Sala Mare va avea loc spectacolul Conul Leonida față cu Reacțiunea, în regia lui Felix Alexa, un spectacol modern despre absurdul burlesc al demagogiei dintotdeauna, până azi.

Prin înscrierea la adresa de email office@tntm.ro, primii 40 de spectatori vor primi gratuit câte un loc la oricare dintre cele trei spectacole cuprinse în cadrul acestei sărbători.

Print Friendly, PDF & Email