Centru de Studii Est-Asiatice, la Universitatea de Vest din Timișoara

Foto: UVT

Universitatea de Vest din Timișoara organizează o serie de evenimente în cadrul Săptămânii culturii japoneze la Timișoara, serie care include şi inaugurarea unui Centru de Studii Est-Asiatice.

 

Centrul de Studii Est-Asiatice al Universității de Vest din Timișoara va fi inaugurat în prezența ambasadorului Japoniei la Bucureşti, Hiroshi Ueda, vineri, 3 noiembrie, începând de la ora 10, la sediul UVT situat pe str. Paris nr. 1.

Inaugurarea acestui centru are loc în contextul demarării, în acest an academic, a primei specializări universitare autorizate de Limba și literatură japoneză din zona de vest a țării, la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie a UVT. Noul Centru își propune să reprezinte o platformă de promovare a proiectelor și inițiativelor de cercetare, a conferințelor academice și publicațiilor științifice, a oportunităților de life-long learning în zona limbilor, literaturilor și culturilor est-asiatice.

Manifestările vor continua cu o conferinţă a ambasadorului Hiroshi Ueda, în aceeaşi zi, de la ora 11.30, în amfiteatrul A01 al UVT, şi cu prezentarea programului de burse pentru studenţi internaţionali al Ministerului Educaţiei, Culturii, Sporturilor, Ştiinţei şi Tehnologiei din Japonia, în acelai amfiteatru, de la ora 14.

Sâmbătă, 4 noiembrie, de la oea 10.30, în holul principal de la parterul sediului principal al UVT, Secţia Culturală a Ambasadei Japoniei în România, în parteneriat cu Centrul de Studii Est-Asiatice al Universităţii de Vest din Timişoara, cu colaborarea Centrului Cultural Japonez al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca va organiza ateliere de shodō (caligrafie) şi origami (împăturirea hârtiei), care vor fi urmate de o demonstraţie şi un atelier de tōsenkyō (aruncarea evantaiului).

Programul zilei de sâmbătă se va încheia cu două dansuri tradiţionale în stilul Nihon buyo, interpretate de Cristina Şendroiu, în Aula Magna a UVT, începând de la ora 13. Evenimentul este urmat, de la ora 13.30 de vizionarea filmului japonez Samā firumu ni notte / Un film de vară, în regia şi scenariul lui Matsumoto Sōshi. Publicul va fi invitat să se apropie de contextul cultural al fimului de către conf. univ. dr. George Șipoș, de la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie.

Săptămâna culturii japoneze  de la Timişoara se încadrează într-un set mai amplu, naţional, de evenimente care au loc anual în România şi care au drept scop promovarea în ţara noastră a culturii japoneze.

Accesul la toate activitățile care au loc la Universitatea de Vest din Timișoara în cadrul acestui eveniment este gratuit.

 

 

 

 

Print Friendly, PDF & Email