În ultimele 24 de ore, în Timiş au fost depistate 372 de noi cazuri covid, rezultate în urma a 2.088 de teste covid, anunţă Prefectura Timiş. Patru dintre persoanele depistate pozitiv sunt cadre medicale.
Cele 372 de persoane confirmate pozitiv la testul covid-19, în ultimele 24 de ore, sunt, mai mult de jumătate, din Timişoara, unde au fost înregistrate 237 de cazuri, Giroc – 13, Lugoj şi Buziaş – câte10, Dumbrăvița – 8, Făget – 7, Giarmata, Săcălaz, Sânmihaiu Român, Satchinez şi Jebel – câte 6, Recaş – 5, Ciacova, Biled şi Sânnicolau Mare – câte 4, Belinţ, Sânandrei, Şandra, Variaş şi Giulvăz – câte 3, Coșteiu, Dudeștii Vechi, Ghiroda, Lovrin, Mănăștiur, Şag şi Denta – câte 2, iar câte un caz la Jimbolia, Banloc, Cenei,Chevereşu Mare, Comloşu Mare, Dudeștii Noi, Foeni, Ghilad, Iecea Mare, Jamu Mare, Liebling, Maşloc, Niţchidorf, Peciu Nou, Pişchia, Remetea Mare, Sânpetru Mare, Teremia Mare, Topolovăţu Mare, Valcani şi Voiteg.
În această dimineață, anunţă autorităţile, în Timiş numărul total de persoane internate confirmate covid-19 este de 391, dintre acestea 46 fiind la Terapie Intensivă. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat opt decese, de la declanşarea pandemiei numărul total al victimelor fiind de 860.
Direcţia de Sănătate Publică Timiş anunţă că, în judeţ, ieri au fost carantinate 186 de persoane, iar 415 au intrat în izolare.
Ultimele comentarii