Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis că, în 16 localităţi din Timiş, unde s-a depășit pragul de infecţie cu covid de 1,5 la mia de locuitori, masca de protecție devine obligatorie și în spațiile publice deschise, iar activitatea în interior a restaurantelor, cafenelelor și organizarea de spectacole se suspendă.
Cele 16 localităţi unde au fost impuse restricţii sunt: Buziaș, Făget, Sânnicolau Mare, Belinț, Dudeștii Noi, Dudeștii Vechi, Dumbrăvița, Găvojdia, Ghiroda, Ghizela, Giroc, Moșnița Nouă, Șag, Saravale, Teremia Mare şi Vălcani.
În aceste localități, timp de 14 zile (începând din 7 octombrie) este obligatorie, în toate spațiile publice, atât închise cât și în aer liber, purtarea măștii de protecție sanitară în așa fel încât să acopere nasul și gura. Măsura rămâne în vigoare între orele 6 și 24 și se impune tuturor persoanelor care au împlinit vârsta de 5 ani.
Spațiile publice deschise presupun: o rază de 100 m în jurul unităților de învățământ, în piețe comerciale, târguri, oboare, piețe de vechituri, piețe agroalimentare, zone de așteptare, cozi formate la intrarea în diverse instituții și societăți comerciale, stații transport public, peronul gărilor, autogări, aeroport, în punctele de trecere a frontierei, exteriorul obiectivelor turistice, grădini de vară, festivaluri publice și private, evenimente culturale publice și private și manifestări publice, ceremonii religioase, slujbe și rugăciuni colective, în zonele de promenadă aglomerate, incluzând centrele pietonale ale localităților și malurile râurilor.
Decizia Comitetului Județean pentru Situații de Urgență presupune şi suspendarea, tot pentru 14 zile, a activităţii în interior a restaurantelor, cafenelelor, cluburilor și barurilor. Sunt exceptate restaurantele și cafenelele din interiorul unităților de cazare, dar numai pentru clienții acestora.
Pentru aceeaşi perioadă se suspendă activitatea cu publicul a operatorilor de jocuri de noroc. De asemenea, se suspendă spectacole, concerte, festivalurile sau alte evenimente cultural publice sau private din localitățile amintite.
Evenimentele publice și private vor fi organizate cu participarea unui număr de persoane în limita legii, iar operatorii economici trebuie să ia măsuri pentru limitarea numărului de clienți.
În privința piețelor, rămân deschise doar cele agroalimentare, târgurile și oboarele fiind închise timp de 14 zile. În plus, clienții vor purta măști de protecție la fel ca și comercianții, care vor avea și mănuși de protecție.
Ultimele comentarii