Evidenţa exactă a suprafeţelor de teren deţinute de Agenţia Domeniilor Statului continuă să fie o sursă de controverse pe plan local. După o ultimă contabilizare a acestor suprafeţe, dată publicităţii, fostul ministru al Agriculturii, Valeriu Tabără, spune că are dubii cu privire la corectitudinea acestor situaţii.

Doar 235 de hectare în proprietatea publică a statului, 44 de hectare, teren neproductiv

Conform ultimei evidenţe a terenurilor deţinute de către Agenţia Domeniilor Statului, în Timiş structura de administrare a patrimoniului funciar al Statului ar mai deţine doar 235,25 de hectare în administrare publică, şi 13.863 de hectare în administrare private, din care 44 de hectare este considerat a fi teren neproductiv.

Din această suprafaţă, teren arabil este mai puţin de jumătate, respectiv 5.825 de hectare în administrare privată şi 198 de hectare în administrare publică. Pe aceste suprafeţe există construcţii pe o suprafaţă de 1.901 hectare în administrare privată şi 32 de hectare în administrare privată. Totodată, din tot aceste teren, 237 de hectare este suprafaţă aferentă unor drumuri, toată fiind în administrare privată. Potrivit aceleiaşi evidenţe, ADS mai deţine în Timiş în administrare publică doar… 0,46 hectare de pădure.

“Eu am semne de întrebare şi cu privire la această nouă evidenţă. Se spune că doar 235 de hectare mai există în Timiş în administrare publică. Mi se pare extrem de puţin. Să ne gândim că doar la Lovrin, la staţiunea de cercetare sunt 2.200 de hectare. Din păcate, s-a perpetuat o situaţie de incertitudine, care a avut doar consecinţe negative de-a lungul timpului”, spune fostul ministru al Agriculturii, Valeriu Tabără.

Evidenţe controversate

Deşi Timişul se numără printre judeţele nominalizate de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor ca având probleme destul de grave în ceea ce priveşte situaţia retrocedărilor – existând multe sentinţe judecătoreşti definitive şi irevocabile nepuse în aplicare, din cauza lipsei terenului disponibil cu care proprietarii să fie puşi în posesie – statul a dat de înţeles de-a lungul ultimilor ani că încă are nelămuriri legate de terenurile deţinute în Timiş, prin principalul gestionar al terenurilor statului, ADS.

O operaţiune de clarificare a fost începută în anul 2004, când şi în Timiş a fost demarat un proces de rezolvare a situaţiei multor terenuri administrate de ADS care aveau, scriptic, un statut incert, neavând reglementată documentaţia cadastrală. Situaţia nu s-a clarificat însă în întregime.

Faptul că ADS mai are în toată ţara suprafeţe mari de teren nereglementat din punct de vedere cadastral l-a făcut pe Valeriu Tabără să afirme încă de acum câţiva ani că, în opinia sa, ADS nici nu ştia cu precizie ce terenuri deţinea, având în vedere că, ori de câte ori a solicitat date clare în acest sens, a primit informaţii care se băteau cap în cap.

În acest sens, Valeriu Tabără a dat exemplul răspunsului dat de un alt fost ministru al Agriculturii, Ilie Sârbu, care spunea că în Timiş, la începutul lui 2009, ADS mai are 371 de hectare în proprietate publică a Statului, Valeriu Tabără susţinând că, de fapt, doar la staţiunile de cercetare agricolă din judeţ, şi tot în proprietatea publică a Statului şi administrarea ADS, s-ar fi găsit la acel moment o suprafaţă mult mai mare de teren.

Valeriu Tabără susţine că şi faptul că ADS nu a avut o evidenţă clară a pământurilor a făcut ca de-a lungul anilor să se ia teren de la staţiunile de cercetare agricolă, pentru acoperirea nevoilor legate de retrocedare. Aceste “exproprieri”, făcute prin hotărâri de guvern, au generat pierderea aproape totală a patrimoniului funciar a unor staţiuni de cercetare agricolă din Timiş, extrem de bine văzute la nivel naţional, realizând muncă de cercetare în domenii de care e în continuare foarte mare nevoie pe plan intern.

Fără terenurile pe care să facă însă studii de cercetare, aceste staţiuni şi-au pierdut practic raţiunea de a fi. Şi cel mai celebru exemplu e cel al Staţiunii de Pajişti Timişoara unde, prin hotărâri de guvern succesive, s-a luat terenul necesar împroprietăririi revoluţionarilor timişoreni care aveau dreptul la un hectar de teren prin celebra Lege a recunoştinţei. Aceasta chiar dacă persoane din conducerea Staţiunii susţin că, de fapt, în mare parte, respectivul teren a fost cumpărat încă din faza preliminară de samsari imobiliari care, ulterior, au făcut afaceri extrem de profitabile, prin revânzarea acestuia, ori altor speculanţi de terenuri, ori statului, pentru exproprierile necesare diverselor lucrări de infrastructură din preajma Timişoarei.