Confruntat cu lipsa de reacție a autorităților județene și a reprezentanților Ministerului Transporturilor, la capătul a mai bine de o lună de așteptare, primarul Jimboliei cere sprijinul Guvernului pentru a putea oferi soluții celor peste 200 de locuitori din localitate care fac zilnic naveta către locurile de muncă sau instituțiile de învățământ din Timișoara.
O măsură fără precedent în ultimii 160 de ani
Primarul orașului Jimbolia, liberalul Darius Postelnicu, i s-a adresat în scris premierului Victor Ponta, căruia i-a solicitat sprijin în vederea soluționării problemei transportului feroviar pe ruta Jimbolia – Timișoara, sistat complet de câteva săptămâni.
Edilul precizează că a recurs la această modalitate de acțiune ca ultimă soluție, după ce solicitările adresate reprezentanților Consiliului Județean Timiș și celor ai Ministerului Transporturilor au rămas fără niciun răspuns. „De mai bine de o lună, transportul pe calea ferată între orașul Jimbolia și Timișoara, operat de compania Regiotrans, e întrerupt”, îi semnalează, în scris, primarul Darius Postelnicu premierului Victor Ponta. Precizând că măsura întreruperii circulației feroviare pe traseul menționat reprezintă o situație fără precedent care afectează, după 160 de ani de funcționare neîntreruptă, această cea de-a doua cale ferată ca vechime de pe teritoriul actual al României: „Traseul a fost dat în folosință încă din anul 1847 și întabulat ca proprietate a Statului român în anul 1920. După aproape 160 de ani de existență, în care trenurile au continuat să circule și pe vreme de război, a doua cale ferată construită pe teritoriul actual al României rămâne neutilizată. Istoria va marca această dramă survenită în timpul guvernării dumneavoastră.”
Darius Postelnicu precizează și că, dacă odinioară Jimbolia era numită „Perla Banatului”, având o istorie și un profil socio-economic care i-au conferit un statut de unicitate în vestul României, în prezent, din cauza lipsei de implicare a Statului român, orașul suferă și riscă să se izoleze.
„Implicațiile economice și sociale pe care acest eveniment nefericit le induce în zonă, pentru că sunt afectați și locuitorii din mai multe comune aflate pe această rută, sunt dintre cele mai nefaste: navetiști care încep să-și piardă locurile de muncă, elevi și studenți care au dificultăți în a ajunge la cursuri, persoane vârstnice care nu pot ajunge la medicii specialiști…”,îi mai semnalează, în cuprinsul scrisorii, primarul Darius Postelnicu premierului Victor Ponta.
În plus, mai scrie edilul din Jimbolia, întreruperea circulației feroviare pe ruta Jimbolia – Timișoara afectează turismul regional, dar și imaginea României, în ansamblul ei, în contextul în care localizarea geografică face din Jimbolia un important punct de conexiune cu punctele de acces către țările vecine, Serbia și Ungaria.
Darius Postelnicu prezintă succint și demersurile pe care reprezentanții Primăriei Jimbolia le-au întreprins, până în acest moment, în vederea remedierii implicațiilor sociale și economice ale situației, până la identificarea unor soluții de către autoritățile competente: „Primăria Jimbolia a intervenit rapid cu soluții ce i-au stat la îndemână, punând la dispoziție pentru o perioadă limitată microbuzele proprii – în special pentru cadrele didactice și medicii navetiști, a organizat o conferință de presă în Timișoara și a făcut demersuri până când o firmă privată a preluat acest traseu cu autobuze, începând cu data de 18 mai”.
În context, primarul Jimboliei reliefează și implicațiile economice directe pe care măsura suspendării transportului feroviar le generează. „În timp ce calea ferată zace nefolosită, călătorii cu autobuzele private sunt nevoiți să achite bilete de transport de aproape patru ori mai scumpe decât cele cu trenul. Dacă cineva s-ar găsi să invoce lipsa de rentabilitate a trenurilor pe această rută, ne vom grăbi să argumentăm că transportul feroviar este o necesitate socială, aceste servicii ale statului către populație se asigură în multe părți ale lumii”, atenționează primarul Darius Postelnicu, reliefând dimensiunea socială a problemei.
Acesta mai spune că, în prezent, nu întrevede soluțiile pentru reluarea traficului feroviar și ce este mai rău în această așteptare e faptul că niciuna din instituțiile la care s-a adresat în scris și telefonic, încă de pe 21 aprilie – Prefectura Timiș,Consiliul Județean Timiș, Ministerul Transporturilor – nu au transmis vreun răspuns. „Or, noi credem că este firesc ca cetățenii afectați de această măsură să fie informați asupra stadiului și demersurilor care se întreprind pentru reluarea traficului feroviar”, mai scrie primarul localității Jimbolia în cuprinsul scrisorii prin care îi solicită premierului implicarea personală, în regim de urgență, în vederea soluționării problemei semnalate.
Sute de persoane afectate, nicio reacție oficială
În cadrul unei conferințe de presă pe care a susținut-o, la începutul lunii mai, primarul liberal al Jimboliei, Darius Postelnicu, a semnalat public faptul că, începând din data de 19 aprilie, niciun tren nu mai circulă pe ruta Timișoara – Jimbolia.
Din pricina acestei situații, sutele de navetiști au fost puși în situația de a găsi soluții pe cont propriu pentru a putea ajunge la locurile de muncă sau la instituțiile de învățământ din Timișoara. Pentru a veni în sprijinul cetățenilor, primarul a precizat că s-a adresat în scris, încă din 21 aprilie, Prefecturii și Consiliului Județean Timiș. De unde, însă, nu a primit niciun răspuns. La fel, nici din partea operatorului privat Regiotrans – care a operat pe această linie –, nici a CFR, nici a Ministerului Transporturilor.
În această situație, a mai informat edilul, alternativa pentru cetățenii care fac zilnic naveta înspre Timișoara și retur ar putea fi reprezentată de transportul cu autobuzul. Numai că Autotim, care operează curse în județ, ajunge cu autobuzele sale doar până în Cărpiniș, argumentând că deplasarea până la Jimbolia nu se justifică, din rațiuni economice. „Ruta Timișoara – Jimbolia rutier a fost concesionată de către CJ Timiş către Autotim, care nu-și onorează acest contract, pe motive financiare. Am rugat CJ Timiş să ia măsuri. Nu avem niciun răspuns…”, a mai precizat atunci primarul Darius Postelnicu.
Soluţii provizorii găsite de Primărie, nu de autorităţile competente
Pentru a compensa absența oricăror mijloace de transport în comun, Primăria Jimbolia a recurs la soluții provizorii, constând în utilizarea, pe lângă microbuzul Primăriei, a cărui capacitate este de 19 locuri, a unui autocar. Bani pentru achiziționarea unui autocar din bugetul Primăriei, însă, nu există, așa încât primarul Darius Postelnicu a precizat că a fost nevoit să apeleze la bunăvoința reprezentanților unor societăți comerciale din localitate, care au oferit sponsorizări. Capacitatea autocarului utilizat, de 60 de locuri, s-a dovedit, însă, prea mică în raport cu numărul zilnic de navetiști. Care se ridică, potrivit estimărilor edilului, la o medie de 230 de călători pe zi. Iar posibilități financiare pentru a asigura în mod constant transportul cu mai multe astfel de autocare Primăria Jimbolia nu are.
Darius Postelnicu a estimat și că, pentru acoperirea cheltuielilor de transport, în condițiile în care este utilizat un autocar închiriat, sunt necesari săptămânal aproximativ 4.000 de lei. Și aceasta în condițiile în care localității Jimbolia i-au fost alocate anul acesta fonduri de la buget mai puține decât în cursul anului trecut.
Primarul Jimboliei a informat, încă de acum o lună, și că a luat-o în calcul posibilitatea de a i se adresa, printr-o scrisoare deschisă, premieruluiVictor Ponta. Și aceasta în condițiile în care autoritățile județene păreau de atunci să ignore complet solicitarea de a se implica în vederea soluționării problemei legate de transportul zilnic al celor peste 200 de navetiști din Jimbolia.
În plus, a mai reliefat primarul Darius Postelnicu, apelarea la un operator care să efectueze cursele cu autocarul pe ruta Jimbolia – Timișoara ar putea genera probleme Primăriei Jimbolia, existând riscul ca instituției să îi fie aplicate sancțiuni, pentru faptul că respectivele rute sunt deja concesionate de către CJ Timiş.
La jumătatea lunii martie, Regiotrans a sistat cursele pe care le opera pe mai multe rute din Timiș, din pricina expirării certificatului de siguranță. sAcesta urma să îi fie emis de Autoritatea de Siguranță Feroviară Română, într-un termen neprecizat inițial. În aceste condiții, mii de navetiști au fost nevoiți să își găsească, pe cont propriu, alternative pentru transportul zilnic.
În 30 martie, ASFR i-a emis Regiotrans certificatul de siguranță. Așa se face că, din 1 aprilie, a fost reluată circulația pe rutele Timişoara Nord – Reşiţa Nord, Timişoara – Lovrin – Nerău, Timişoara Nord – Cruceni, Timişoara Nord – Lovrin – Cenad. Întrucât unele rute au rămas descoperite, CFR Călători a anunțat atunci că poate asuma, însă doar parțial și temporar, preluarea unei singure rute: Timișoara Nord – Jimbolia. Traseu pe care l-a acoperit doar o perioadă, până în 19 aprilie, cu patru trenuri pe zi.
Citeşte şi: Niciun tren de călători nu mai circulă pe ruta Timișoara-Jimbolia
Ultimele comentarii