Munca în schimburi decalate accelerează îmbătrânirea cognitivă

Decalaj orarMunca în schimburi decalate, mai ales pe timpul nopţii şi efectuată pentru o perioadă îndelungată, accelerează procesul de îmbătrânire cognitivă.

 

În contextul în care munca de noapte şi munca în schimburi sunt deja bănuite că ar juca un rol important în apariţia mai multor probleme de sănătate, precum ulcerul, maladiile cardiovasculare şi anumite tipuri de cancer, oamenii de ştiinţă au dorit să studieze şi impactul lor asupra capacităţilor cognitive. Timp de zece ani, cercetătorii francezi şi britanici au monitorizat 3.000 de angajaţi din sudul Franţei, cu vârste cuprinse între 32 şi 62 de ani la începutul studiului, care lucrau în diverse sectoare de activitate şi dintre care jumătate au lucrat în schimburi decalate pentru cel puţin 50 de zile pe parcursul unui an, anunţă AFP, sursă citată de Mediafax.

Capacităţile cognitive (memorie, atenţie, viteză de reacţie) au fost măsurate în trei reprize, în anii 1996, 2001 şi 2006,în cadrul unor teste neuropsihologice.

Studiul, publicat în revista medicală Occupational and Environmental Medicine, a evidenţiat faptul că acele persoane care au lucrat în schimburi timp de cel puţin zece ani prezintă un declin cognitiv – proces natural ce apare la toţi oamenii care îmbătrânesc – mult mai rapid în comparaţie cu ceilalţi participanţi.

Jean-Claude Marquié, cercetător la CNRS din Toulouse, coordonatorul studiului, consideră că acea scădere a scorurilor obţinute echivalează cu o îmbătrânire cognitivă de, în medie, 6,5 ani. Este vorba despre o scădere "âcare nu este neglijabilă, potrivit autorilor, dar care va trebui să fie confirmată de o serie de studii viitoare. „Ştiam deja că munca în schimburi are efecte pe termen scurt, dar nu ştiam dacă acestea se menţin pe o perioadă îndelungată”, a adăugat profesorul francez.

Studiul a arătat că impactul negativ asupra capacităţilor cognitive persistă cel puţin cinci ani după oprirea lucrului în schimburi şi că există o mare variabilitate, în funcţie de individ.

Printre soluţiile preconizate pentru a limita aceste efecte oamenii de ştiinţă citează o supraveghere medicală personalizată, ca şi o mai bună organizare a muncii, care să favorizeze cele mai bune orare pentru somn. „De exemplu, este mai bine ca munca să înceapă la ora 6, în loc de ora 4”, afirmă autorii studiului.

Tot mai răspândită în diverse medii profesionale, munca în schimburi decalate a făcut subiectul mai multor studii realizate în ultimii ani, care au identificat o serie de riscuri pentru starea de sănătate.

Din cauza efectului ei perturbator asupra ritmului biologic, munca de noapte (cu alternanţe neregulate pentru perioadele de muncă zi – noapte) a fost clasată în categoria activităţilor probabil cancerigene, în 2007, de Centrul Internaţional de Cercetări asupra Cancerului, o agenţie specializată din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Print Friendly, PDF & Email