Memorialul Revoluției din Timișoara va găzdui expoziţia artistei Suzana Fântânariu, ’89 din uşă, un proiect de artă şi memorie. Artista spune că “uşile”, deschise vor fi purtătoare de semne şi în-semne ale Revoluţiei din Timişoara.
Vernisajul expoziţiei va avea loc joi, 22 august, de la ora 11, la sediul Memorialului Revoluției din Timișoara. La eveniment vor participa, alături de Suzana Fântânariu, Andreea Foanene, artistă vizuală, teoreticiană a culturii și curatoare, şi Gino Rado, președintele Memorialului Revoluției.
Suzana Fântânariu-Baia, născută în 15 septembrie 1947, în localitatea Baia, județul Suceava, este absolventă a Institutului de Arte Plastice “Ioan Andreescu” Cluj-Napoca, venind la Timișoara în 1986. Peste 60 de expoziții personale, alte câteva zeci de prezențe în bienale și trienale pe întreg mapamondul, zecii de premii și titluri onorifice sunt recunoașteri oficiale ale muncii depuse.
Proiectul ’89 din uşă, spune Suzana Fântânariu, a fost gândit cu ceva timp în urmă. “Propunerea pentru înfăptuirea acestui proiect a fost în asentimentul meu, acela de a trece dincolo de zidurile Muzeului, spre zidurile Memorialului. A fost o provocare de ordin artistic, etic, moral-civic. Clădirea fostei cazarme, necesitând reparaţii, păstrând însă configuraţia arhitectonică iniţial, a suportat acţiunea de dizlocare a uşilor şi ferestrelor. Am primit un spaţiu-atelier în incinta Memorialului şi cele 13 uşi-ready made, simple sau duble, grosiere, unele cu gratii, uniforme, banale, vopsite în alb, gri, roşu, lipsite de atracţie estetică. (…) Trebuia să găsesc o cale de ieşire la propriu şi la figurat. Sunt, oare, nişte «Uşi interzise»? întrebam, parafrazând titlul cărţii lui Gabriel Liiceanu, «Uşa interzisă». Uşile-ready made scoase din context şi transferarea lor prin reconversie artistică într-o instalaţie-ambientală de sine stătătoare era miza propusă dincolo de faptul că ele purtau o cicatrice dureroasă lăsată de un sistem nedorit. Trebuiau să fie replici ale trăirii momentului revoluţionar. Uşile-ready made din fosta cazarmă mi-au dat posibilitatea de a instala în modul cel mai divers provocările legate de o temă atât de sensibil-umană, care poate marca destinul unui întreg popor”, spune Suzana Fântânariu.
Monumentala instalaţie ’89 din Uşă este rezultatul unor eforturi de explorare a dimensiunii comemorative a evenimentului trăit, evaluat artistic prin încercarea de reconstituire cu ajutorul limbajului plastic a celui mai important mesaj: libertatea.
“Am recurs, din punct de vedere artistic, pentru înfăptuirea acestui nobil proiect, la experiment, folosindu-mă de limbajul vizual contemporan. Experimentul şi sacralizarea sunt termeni dificil de corelat, de intersectat, pentru că sunt direcţii diferite. Experimentul este o concentrare spre cognitiv, având o conotaţie prospective, iar sacralizarea, orientarea spre sacru este înţeleasă ca retrospecţie. Atât experimentul, cât şi sacralizarea au pus bazele civilizaţiei europene. În cultura postbelică românească, reevaluarea sacrului este, de fapt, datorată unor tensiuni politico-sociale conjuncturale. Sacrul şi modernul sunt doi termeni care se întrepătrund, în cele din urmă, într-o experienţă sacră specifică conceptului de modernitate, determinând, de regulă, schimbarea. (…)Bipolaritatea sacru-profan, explică artista, creează un punct de perceptive dilematic, căci la antipodul sacrului se află substanţa materială derizorie, profană, săracă, pe care o folosesc în construcţia ambientală. Caracterul ritualic al acestui asamblaj este susţinut, în bună parte, de desenele rudimentare, ce se prezintă ca o crustă a pământurilor secetoase, aride. Epopeea a început sângeroasă şi atavică. Se realizează, astfel, un nou raport de percepţie estetică, produsul artistic găsindu-şi un loc nou în societate. Se mută accentul de pe «contemplare» pe «utilizare», încât opera se schimbă, şi ea, de la stabilitate la mobilitate”, mai spune Suzana Fântânariu.
Artista consideră că acest proiect drept darul său către Memorialul Revoluţiei, “un gest civic conturând profilul unui artist responsabil de rolul său în societate, în speranţa că va trezi conştiinţe”, spunând că “uşile”, deschise vor fi purtătoare de semne şi în-semne ale Revoluţiei din Timişoara, ale Memorialului Revoluţiei, ale revoluţionarilor, ale eroilor, ale martirilor de aici şi din toată ţara.”
Ultimele comentarii