S-au împlinit 145 de ani de când, la Timişoara, a fost pus în funcţiune, în premieră naţională, primul tramvai tras de cai. Era o premieră naţională care venea la 37 de ani după premiera mondială, înregistrată la New York, în 1832. Momentul a fost marcat, la Timişoara, prin muzică veche, din repertoriul menestrelilor de odinioară.

O incursiune muzicală în trecut 

La Timişoara a fost aniversaţi, în 8 iulie, 145 de ani de la darea în funcțiune a primului tramvai tras de cai. Era o premieră naţională care venea la 37 de ani după premiera mondială, înregistrată la New York, în 1832, și la 15 ani după ce un astfel de tramvai a circulat pe străzile Parisului, în 1854. Numele Timișoarei s-a înscris în acel an, alături de Bruxelles, pe lista primelor orașe europene în care s-a putut circula cu un astfel de mijloc de transport în comun, cu trei ani înaintea Bucureștiului și cu ani buni înaintea multora dintre marile orașe europene.

Momentul a fost marcat la Timişoara. Muzică veche, din repertoriul menestrelilor de odinioară , dar și bucăți muzicale celebre din repertoriul internațional, au răsunat în dimineaţa de 8 iulie, în interpretarea celor șapte copii talentați care compun trupa timișoreană „Peregrinii”.

Sub lumina unui soare torid și sub privirile câtorva zeci de timișoreni veniți să ia parte la momentul aniversar, Andreas Cristea, Carla Cristea, Fabian Galis, Ioana Postaru, Jacqueline Kohl, Lucas Kohl și Paul Ionele, adică „Peregrinii”, au făcut să răsune în curtea interioară a RATT acordurile tulburătoare ale unor bucăți muzicale celebre, precum melancolicul Vals al lui Amelie, o Pizzicarella, de mai bine de 500 de ani, reorchestrată, dar și veche muzică de petrecere, precum celebrul Ajde Jano. „Copiii sunt absolut minunați, i-am mai ascultat și în alte rânduri la concerte. Fac progrese uluitoare. Iar momentul în sine e mai mult decât bine venit pentru o astfel de aniversare”, aprecia, emoționată și entuziasmată, una dintre doamnele venite să participe la concert, exprimându-și totodată regretul că nu au fost mai mulți cei care să își fi rupt un ceas din timpul lor pentru a veni să participe la momentulul festiv organizat de RATT. „Sunt mulți care au uitat de toate astea, din păcate”, mai spune doamna, referindu-se la numeroasele motive de mândrie locală pe care timișorenii ar trebui să și le amintească mai des. „Timișoara a avut în trecut multe motive de mândrie. Orașul nu era în mizeria și în lipsa de civilizație în care se zbate acum”, întărește ideea, ușor nostalgic, un domn, venit cu nepoțelul de mână.

Un mijloc de transport pitoresc pentru jumătatea secolului al XIX-lea

Pe fundal, cochet, zăbovind în curte, pe o linie, își profilează silueta chiar unul dintre vagoanele care circulau pe atunci pe străzile orașului. A fost construit la Viena, din lemn și tablă, și vopsit pe exterior în galben și maroniu, iar în interio, iluminat cu lămpi cu gaz și dotat cu băncuțe din lemn care puteau adăposti 15 – 16 persoane.

„La momentul inaugurării liniei, traseul era doar o parte din cel al liniei tramvaiului 1 de acum”, spune Silvia Oprea, responsabilul cu relațiile publice din cadrul RATT. 

Prima linie de tramvai din Timișoara, ale cărei lucrări au început în 1868, sub direcțiunea inginerului Enric Baader, a fost dată în folosință pe un traseu care măsura o lungime totală de o mie de stânjeni (adică aproximativ 1.896 de metri). Aceasta lega cartierul Cetate, din dreptul actualei Piețe Sf. Gheorghe, de Fabric, ducându-i pe timișoreni din centrul orașului până spre zona din Timișoara în care se aflau, pe atunci, numeroase și renumite restaurante, cafenele și berării. La capătul de linie dinspre cartierul Fabric, se aflau, pe atunci, celebra ospătărie „Regina engleză” și berăria „La Ursul negru”, cea mai frecventată din oraș, care era situată, potrivit cronicilor vremii, pe strada Fő utcza, din cartierul Fabric (actuala stradă Ştefan cel Mare). Clădirea fostei berării mai există și astăzi, potrivit informațiilor desprinse din arhivele orașului, ea fiind situată chiar lângă actualele casierii ale Electrica Banat.

Pitorescul mijloc de transport în comun proaspăt introdus în oraș se adresa tuturor categoriilor sociale, așa că până și reprezentanții păturii înstărite din Timișoara preferau o deplasare cu tramvaiul tras de cai în detrimentul birjei, căci prețul plătit pe un bilet de tramvai (în jur de cinci creițari), era până la de patru – cinci ori mai mic decât cel al unei călătorii cu birja.

Cum linia de tramvai lega zona centrală a orașului, unde era interzisă organizarea de petreceri zgomotoase la final de săptămână, de zona din Fabric în care se găseau unele dintre cele mai vestite restaurante, cafenele și berării din Timișoara, cronicile vremii vorbesc despre un adevărat exod al petrecăreților dinspre zona Cetate spre Fabric, în noaptea de sâmbătă spre duminică, către restaurantele de la capăt de linie. Dintre acestea, „Regina Angliei” era înzestrat cu săli în care se putea juca biliard sau cărți, dar și cu o scenă mare, pe care se țineau vara reprezentanții în aer liber și cu o sală mare de dans. 

File dintr-o cronică a premierelor orașului

La momentul dării în folosință a primei porțiuni de linie de tramvai tras de cai, în 8 iulie 1869, Societatea de Tramvaie din Timișoara, care administra linia, avea la dispoziție, potrivit informațiilor desprinse din monografia transportului în comun din Timișoara, întocmită la 1929, de către reprezentanții Direcțiunii Tramvaelor Comunale, un controlor, şase încasatori, şapte vizitii și trei păzitori de linie, la care se adăugau cinci vagoane de persoane, 12 perechi de cai și trei perechi de cai de rezervă.

Bazele societății pe acțiuni care a făcut posibilă această premieră au fost puse, însă, în data de 3 noiembrie 1867, iar proiectul, ale cărui premize au fost schițate de Carol Küttel, președinte al Societății și primar al orașului la acea vreme, și de membrii Maurițiu Sulyok, Antoniu Suchan, Carol Rieger, Arminiu Buttner, Eduard Gotthlif, Ioan Kralik, Arminiu Weiss, Lambert Tedeschi, Carol Augustin Fork și Ioan Kralik, era menit să facă posibil transportul de persoane și de mărfuri între suburbiile timișorene Fabric, Cetate și Iosefin. Planul prevedea ca linia de tramvai să ducă până la gara Căilor Ferate, din cartierul Iosefin.

Nou-înființata societate a solicitat și a primit, la începutul anului 1868, din partea Consiliului Comunal Timișoara, concesiunea care îi îngăduia dreptul de a construi pe teritoriul orașului o linie de tramvai tras de cai.

Avizele din partea Consiliului Comunal, precum și planurile aferente și statutele societății au fost înaintate, în 23 februarie 1868, Ministerului de Lucrări Publice și Comunicații.

Concesiunea pentru a construi pe teritoriul Timișoarei o linie de tramvai tras de cai a fost solicitată, însă, tot în aceeași perioadă, și de doi comercianți budapestani: J. Krammer și A. Herzberg. Aceștia au depus, în același timp, trei cereri, adresate Municipiului Timișoara, Ministerului de Interne și Ministerului de Comunicații, în care era specificat faptul că ofereau condiții financiare mai avantajoase pentru efectuarea lucrării. Adunarea Municipală, reunită în data de 31 martie 1868, a respins însă cererile, aprobând solicitarea venită anterior din partea societății alcătuite din cetățenii orașului Timișoara. Așa se face că, la jumătatea lunii iunie a anului 1868, Societatea de Tramvaie din Timișoara, care îl avea în frunte pe primarul de atunci al orașului, a primit din partea Ministerului de Comunicații concesiunea, însă cu un termen scurtat de acordare a concesiunii, de la 50 de ani la 40 de ani și având obligația de a ceda, în schimbul unei despăgubiri, terenul concesionat, în situația în care dezvoltarea orașului ar fi impus transformarea liniilor ferate în linii destinate transportului cu trenul tras de locomotiva cu aburi. 

Inițiatorilor Societății de Tramvaie din Timișoara le-a fost acordat, însă, și dreptul de prioritate pentru înființarea de linii ferate cu cai pe întreg teritoriul orașului. În baza acordului de cesionare încheiat, la finalul perioadei de 40 de ani, titularii cesiunii se angajau să predea orașului toate construcțiile ridicate pe terenul comunal cesionat. Totodată, contractul prevedea și posibilitatea răscumpărării de către oraș, exact la prețul de achiziție acordat concesionarilor, a terenului destinat deschiderii străzii de-a lungul halei de bere „La Urs”, din suburbia Fabric, dar și faptul că societatea concesionară își asumă un sfert din totalul cheltuielilor de construcție și întreținere a podurilor peste care urma să treacă viitoarea linie de cale ferată.

Achiziția primelor 21 de vagoane de persoane ale tramvaiului s-a făcut, potrivit datelor desprinse din aceeași monografie a RATT, în decursul anului 1869, de la Fabrica de Vagoane din Viena.