Co-președintele PNL Timiș, Dan Popa, dezminte că ar fi implicat într-un proces penal

Dan Popa (2) Foto PNL TimisCo-președintele PNL Timiș, Dan Popa, a precizat, vineri, că nu este implicat în niciun dosar în care este cercetat omul de afaceri Nikolaus Mann, trimis în judecată în urmă cu aproape doi ani pentru devalizarea grupului Aton. Acesta a informat că referirile recente din mass-media locală la prezența în dosar a unei persoane cu numele identic cu al său este doar o coincidență, despre utilizarea căreia spune că ar fi putut impieta asupra eforturilor care se depun pentru finalizarea fuziunii interne în PNL.

 

Co-președintele PNL Timiș, Dan Popa, s-a referit, vineri, la situația creată prin menționarea recentă a numelui unei persoane, identic cu al său, în contextul reiterării, de către o platformă online locală, a unei informații potrivit căreia acesta ar fi cercetat, alături de omul de afaceri Nikolaus Mann, într-un dosar care ar viza fraudarea investitorului german Aton Gmbh. Respectivul dosar se află pe rol la Tribunalul Arad, secția Penală.

Evocând succint conținutul informației, Dan Popa a informat și că purtătorul de cuvânt al PNL Timiș, Oana Gaita, a contactat publicația care a vehiculat informația și a transmis reprezentanților acesteia faptul că aceasta este eronată. Și, a mai precizat co-președintele PNL Timiș, neimplicarea sa în acest dosar este un aspect care se impune a fi lămurit public, cu atât mai mult cu cât, în virtutea calității sale de co-președinte al PNL Timiș, orice maculare a numelui său ar atrage după sine o maculare a imaginii partidului pe care îl reprezintă.

Dan Popa mai spune că o simplă căutare cu motoarele de căutare după numele Dan Popa i-a returnat ca răspunsuri cel puțin șase persoane care poartă acest nume, dintre care o persoană este asociatului omului de afaceri Nikolaus Mann într-o companie pe care acesta o deține și care este implicată în dosarul Aton. Această companie este, potrivit informațiilor oferite de către co-președintele PNL Timiș, cea vizată de procesul la care s-a făcut referire recent în mass-media locală.

Co-președintele PNL Timiș a făcut trimitere, în context, și la aspecte ce țin de deontologia profesională care impune furnizarea unor informații corecte în mass-media. Acesta mai spune că implicarea sa recentă în activitatea politică la nivelul conducerii PNL Timiș reprezintă un motiv de responsabilizare în plus, cu atât mai mult cu cât partidul pe care îl reprezintă a adoptat, la începutul săptămânii trecute, introducerea în statut a obligativității de a renunța la funcțiile deținute a tuturor reprezentanților PNL care sunt trimiși în judecată.

Informația vehiculată recent în mass-media locală și pe diverse canale de socializare a reiterat conținutul unui dosar aflat pe rol la Tribunalul Arad, care vizează mai multe persoane, printre care figurează și numele omului de afaceri timișorean Nikolaus Mann, alături de cele ale altor șase inculpați: Daniel Țunea, Mihaela Cipleu, Cristian Florin Moiș, Violeta Otilia Morariu, Dan Popa, Lucian Ivănescu, respectiv SC Euromobille SRL, societatea controlată de omul de afaceri Nikolaus Mann, prin administratorul său judiciar SC Alfa&Quantum Consulting SRL. Obiectul pentru care aceștia sunt cercetați penal are legătură, potrivit informațiilor furnizate de procurorii DIICOT care au instrumentat cazul, cu infracțiunea de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat și respectiv aderare sau sprijinire a unui asemenea grup, într-un dosar care se referă la fraudarea investitorului german Aton Gmbh. Prejudiciul estimat în dosarul respectiv a fost estimat la aproximativ 33 de milioane de euro.

Print Friendly, PDF & Email