Doi angajați ai Primăriei Timişora, suspectaţi de consum de etnobotanice în timpul serviciului

Agenția Antidrog, solicitată să ofere consiliere de specialitate

Primaria-TimisoaraEdilul Timișoarei a solicitat sprijin din partea reprezentanților Agenției Antidrog în vederea soluționării cazului angajaților din cadrul Direcției Fiscale despre care se presupune că ar fi consumat etnobotanice în timpul orelor de serviciu. Acesta a precizat și că, dacă se va dovedi acest fapt, atunci sancțiunile disciplinare vor fi severe, iar cei doi vor trebui să plece din Primărie, pentru că afectează credibilitatea instituției.

 

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a oferit, la sfârşitul săptămânii, informații despre situația înregistrată în cursul săptămânii la sediul Primăriei, legată de solicitarea de intervenție medicală în regim de urgență în cazul a doi angajați ai Direcției Fiscale, despre care se presupune că ar fi consumat etnobotanice în timpul programului de serviciu. Edilul a precizat că a transmis deja o notă internă directorului Direcției Fiscale, solicitând, în același timp, și sesizarea Comisiei de disciplină și a reprezentanților Agenției Antidrog.

Nicolae Robu mai spune că aceasta este o situație fără precedent, motiv pentru care a admis că nu știe exact cum trebuie procedat și nici care ar trebui să fie măsurile pe care ar putea să le întreprindă, din punct de vedere legal, reprezentanții Agenției Antidrog. Dar, a mai subliniat el, tocmai pentru că este vorba despre o situație inedită, a solicitat prezența, la Primărie, a reprezentanților Agenției Antidrog, la începutul săptămânii viitoare, în vederea derulării unor consultări despre măsurile care ar putea fi întreprinse. Întrucât, își argumentează edilul decizia, chiar dacă reprezentanții Agenției Antidrog nu au competența de a interveni în probleme ce țin de disciplina internă a Primăriei, au măcar priceperea necesară în a-i îndruma pe reprezentanții Primăriei cum trebuie procedat în asemenea situații.

Cât despre modul în care se poate stabili care a fost motivul pentru care cei doi angajați au necesitat intervenția medicală în regim de urgență și despre cum se poate stabili dacă a fost vorba sau nu despre consum de etnobotanice, edilul a admis că nu cunoaște detalii despre cum se poate stabili în mod cert consumul. Dar a adăugat că echipajul medical care a intervenit a concluzionat că ar fi fost vorba despre consumul unor astfel de substanțe.

Cei doi beneficiază, până la elucidarea circumstanțelor în care s-a produs situația, de prezumția de nevinovăție. În situația în care, însă, se va dovedi faptul că aceștia au consumat etnobotanice în timpul programului de muncă, edilul a anunțat că sancțiunile disciplinare vor fi severe: „Dacă acei angajați au consumat substanțe interzise, ei nu au ce căuta într-o instituție precum Primăria Timișoara, respectiv într-o structură a Primăriei. Cum pot veni cetățenii cu încredere la o persoană despre care știu că are o asemenea îndeletnicire?”.

Print Friendly, PDF & Email