Universitatea de Vest din Timișoara, printre cele mai bune 50 de instituţii de învăţământ superior

Din țările în curs de dezvoltare din Europa și Asia Centrală

Universitatea de Vest Timisoara Foto EyeintheskyCinci instituţii de învăţământ superior din România, printre care şi Universitatea de Vest din Timişoara, figurează în primele 50 de locuri ale unui clasament internaţional care cuprinde 100 de instituţii de învăţământ superior din ţări în curs de dezvoltare din Europa și Asia Centrală.

 

Potrivit unui clasament întocmit de către QS Quacquarelli Symonds, editorul QS World University Rankings, ale cărui rezultate au fost făcute publice în cursul acestei acestei săptămâni, Universitatea de Vest din Timișoara figurează printre cele mai bune 50 de instituții de învățământ superior din țările în curs de dezvoltare din Europa și Asia Centrală. Clasamentul realizat de QS Quacquarelli Symonds prezintă primele 100 de instituţii de învăţământ superior.

Din România, doar patru universităţi mai figurează în acest top 100: Universitatea din București, Universitatea “Babeș-Bolyai”, din Cluj-Napoca, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”, din Iași, și Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi”, din Iași.

Metodologia utilizată pentru evaluarea universităților din această regiune a fost alcătuită de QS Global Academic Advisory Board și de către experți din regiune. În ceea ce priveşte criteriile utilizate, acestea au fost selectate astfel încât să reflecte aspectele relevante ale vieții și activităților pe care le desfăşoară universitățile incluse în clasament. Potrivit informaţiilor furnizate de elaboratori, în întocmirea acestuia s-a ținut cont, în procente diferite, de criterii printre care au figurat: reputația academică (30%), reputația angajatorului (20%), raportul corp universitar/studenți (15%), corpul universitar internațional (2.50%), studenți internaționali (2.50%), angajați cu doctorat (5%), impact online (10%), lucrări per cadru universitar (10%), citări per lucrare (5%).

Marilen PirteaReferindu-se la poziţia pe care UVT o ocupă în acest clasament, rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Pirtea, a declarat că instituţia pe care o conduce este angrenată în demersuri menite să stimuleze performanţele, astfel încât să îi permită instituţiei înscrierea cu succes în rândul universităţilor prestigioase de la nivel internaţional:

“Universitatea de Vest din Timișoara este o prezență continuă în topurile internaționale, ocupând poziții cu adevărat onorabile în rândul celor mai bune instituții de educație și cercetare de pe plan mondial. Competiția nu mai este una internă, ci ne comparăm cu universități de renume de peste graniță. Aceste reușite se datorează și faptului că ne dorim mereu să fim mai buni, mai performanți, mai competitivi”, spune prof. univ. dr. Marilen Pirtea.

Regiunea care a fost luată în considerare la întocmirea clasamentului evocat cuprinde 30 de țări: Albania, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Georgia, Ungaria, Kazahstan, Kosovo, Kârgâzstan, Letonia, Lituania, Macedonia, Moldova, Muntenegru, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Taidjikistan, Turcia, Turkmenistan, Ucraina, Uzbekistan.

În procesul de elaborare a acestui clasament-pilot care cuprinde 100 de poziţii s-a intrat în contact cu 368 de universități, din cele 30 de țări. Printre statele din Europa Centrală, pe primele locuri se află Cehia și Ungaria. Acestea sunt urmate îndeaproape de România, care are 5 universități ce figurează în Top 100. Slovacia figurează pentru prima dată în clasamentele QS, cu o universitate în Top 50 și una în Top 100.

Print Friendly, PDF & Email