Vicepreşedintele ALDE Marian Cucşa: „Politicienii se duc la Bruxelles ca la Înalta Poartă afectează interesele României”

Vicepreședintele ALDE, deputatul Marian Cucșa, se lansează într-o declaraţie virulentă la adresa unor europarlamentari români ai Opoziţiei, care au criticat, în Parlamentul European, derapajele Puterii din România. „Mutarea conflictului politic din România la Bruxelles este o acțiune gravă prin care politicienii iresponsabili își denigrează propria țară”, susţine acesta ţi spune că aceştia nu mai au ce căuta la Bruxelles.

 

România se află într-un an aniverar, un an în care celebrăm 100 de ani de la Marea Unirea. Un asemenea eveniment trebuia să reprezinte un moment de stabilire a priorităților pentru viitor, dar și de stabilire a proiectelor importante pentru România, în jurul cărora să se coaguleze toate eforturile, politice și civice. Nu vedem însă așa ceva. În schimb, avem de a face cu o radicalizare a discursului politic, a acțiunilor unor partide de opoziție disperate să pună mâna pe putere, iar odată cu acest discurs agresiv vedem acțiuni violente la nivelul societății, toate având drept principal scop apărarea instituțiilor de forță, a statului paralel.

2018 trebuia să fie un an al dialogului, al cooperării în interesul României, dar am avut de a face cu acţiuni şi discursuri violente, presărate cu jigniri, înjurături și cu un nou stil de a face politică în Parlament, cu huiduieli, cu manifestaţii violente. 1 Decembrie va fi momentul culminant al Anului Centenar, însă după aceea ne pregătim pentru un moment foarte important și anume președinția Consiliului Uniunii Europene. Cum ne vom prezenta noi în fața partenerilor europeni deţinând preşedinţia Consiliului European, cu toate aceste scandaluri fără sfârşit? Sunt foarte dezamăgit de felul în care unii politicieni înțeleg să facă politică, deoarece ne afectează în special pe plan extern”, spune vicepreședintele ALDE, deputatul Marian Cucșa.

Acesta susţine că România intră, cu doar trei luni înainte de preluarea președinției Consiliului Uniunii Europene, în lumina reflectoarelor la nivelul Uniunii Europene, „din cauza dorinței sadice a unor reprezentanți la Bruxelles de a pune la colț țara noastră”.

România se află din nou în situația de a fi subiect de discuție în Parlamentul European ca urmare a solicitărilor venite din partea prietenilor europeni ai reprezentanților Opoziției din România. Manipulările și dezinformările pe care le-au propagat reprezentanții Opoziției, alături de unele grupări care se prezintă ca fiind drept civice nu au făcut decât să creeze o imagine negativă a țării noastre”, declară Marian Cucşa.

Acesta susţine că România nu e nici pe departe cea mai coruptă sau țara cu cele mai mari probleme din Uniunea Europeană. „Desigur, alte țări nu au «agenții» politici pe care noi îi avem noi la Bruxelles. Germania, Olanda, Italia nu au un Siegfried Mureșan, o Monica Macovei sau alți reprezentanți ai Opoziției de la București”, spune Marian Cucşa, acuzând aceşti europarlamentari că urmăresc denigrarea țării, considerând că astfel își câștigă capital electoral.

Acești politicieni nu înțeleg un lucru: prin externalizarea disputelor din țară, de pierdut are România. Țara noastră este ținută în continuare la poarta Schengen, pentru că în țară avem politicieni care țin capul plecat și care atunci când vine vorba de criticat propria țară sunt primii. Politicienii din România trebuie să înțeleagă însă că Bruxelles-ul nu este Stambulul din trecut. Politicienii care își asumă rolul de yes-meni și se duc la Bruxelles ca la Înalta Poartă afectează interesele României”, mai acuză Marian Cucşa.

Acesta susţine că România nu a avut și nu are „nici pe departe” probleme precum cazurile ING, cel mai recent din Olanda, sau Volkswagen, din Germania, privind emisiile de noxe: „Țara noastră este pusă la zid pentru că avem prea puțini lideri politici care să vorbească în exterior. ALDE, prin reprezentanții săi, a fost de fiecare dată o voce puternică ce a apărat interesele României. Reprezentanții noștri, precum Norica Nicolai, Renate Weber sau președintele Tăriceanu, în întâlnirile cu oficialii europeni au promovat interesele noastre ca stat.”

Marian Cucşa mai spune că acei politicieni care vor folosi prilejul dezbaterii din Parlamentul European pentru a spune că România ar trebui să fie sancționată își trădează țara pentru 30 de arginți: „Am văzut  genul acesta de comportament la oamenii din guvernarea Cioloș, iar acești politicieni fac mari deservicii României. Politicienii români care își denigrează țara la Bruxelles nu mai au ce căuta acolo. Este unul dintre motivele pentru care votul de anul viitor, de la alegerile europarlamentare, este așa de important.

Print Friendly, PDF & Email