Marian Cucșa desemnat președinte unic al ALDE Timiș

S-a stabilit şi cine va fi pe lista pentru parlamentare

Marian Cucsa (3) Foto Costi DumaComisiei de fuziune a ALDE l-a desemnat ca preşedinte al organizației ALDE Timiş pe Marian Cucșa, care a fost secretar coordonator al ALDE Timiș.

 

Potrivit ALDE, numirea lui Marian Cucşa reprezintă un semnal clar dat de partid, de atragere a tinerilor în politică și stimulare a implicării acestora în procesele de luare a deciziilor. „Marian Cucșa face parte din tânăra generaţie de politicieni pe care îi promovăm”, se arată într-un comunicat al ALDE. În care se menţionează că noul preşedinte unic al ALDE Timiş va fi şi candidatul formaţiunii la alegerile parlamentare pe lista pentru Camera Deputaţilor.

Alături de Marian Cucșa, din echipa de conducere a ALDE Timiş face parte şi Traian Stancu, ales vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, la scrutinul din iunie.

Potrivit ALDE, senatorul Petru Ehegartner, membru fondator al partidului, vicepreşedinte ALDE la nivel naţional, va conduce lista ALDE Timiş pentru Senatul României și „va sprijini prin experiența sa echipa de conducere a organizației județene, astfel încât organizația să maximizeze scorul la alegerile parlamentare”.

Echipa ALDE Timi, se mai arată în comunicat, va beneficia pe mai departe de contribuția Ilare Bordeașu, profesor universitar la Politehnica Timişoara, care a candidat din partea acestui partid la Primăria Timişoarei.

„Alianța Liberalilor și Democraților este deschisă persoanelor cu viziuni liberale, cu o carte de vizită solidă, cu o vastă experiență profesională, așa cum este și prezența în ALDE Timiș profesorului universitar Ilare Bordeașu, o personalitate a mediului academic”, transmit preşedintele lu vicepreşedinte ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu şi Daniel Constantin.

Print Friendly, PDF & Email