Ultimele articole ale autorului


Primăria Timișoara vrea un nou acord cu BERD pentru două investiții majore

Municipalitatea propune un nou acord cu Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) pentru două investiții majore, şi anume regenerarea urbană a zonei Pieței Traian și retehnologizarea rețelei de termoficare.   Potrivit Municipalităţii, finanțarea rambursabilă externă în valoare de până la 30 de milioane de euro va permite Primăriei să acopere din cheltuielile neeligibile și să mențină un ritm susținut pentru cele două investiții, în contextul unui număr mare de proiecte de anvergură, precum noul stadion, podul Solventul, podul Muncii, pasajul Polonă sau achiziția de noi mijloace de transport public. Un proiect de hotărâre privind creditul BERD va fi supus…

Citeşte articolul   

Ultimul spectacol pe stadionul „Dan Păltinișanu”

Timișenii sunt invitați să își ia rămas bun de la stadionul „Dan Păltinișanu”. Duminică, 16 februarie, arena sportivă va găzdui un ultim eveniment înainte de demolare.   Consiliul Judeţean Timiş, organizatorul evenimentului, anunţă că, din rațiuni de siguranță, accesul publicului va fi posibil doar în incinta stadionului, pe teren și pe pista de atletism, iar intrarea este gratuită pentru toți cei care doresc să participe. Programul special pregătit începe la ora 15.30 și îmbină elemente din istoria arenei cu demonstrații de fotbal și muzică de calitate. De la ora 16 vor avea loc meciuri demonstrative între Poli Old Boys (jucători…

Citeşte articolul   

Dominic Fritz, primul primar din România, în Pactul Orașelor Libere

Dominic Fritz este primul edil din România care s-a alăturat alianței Pactul Orașelor Libere, inițiată în 2019 de primarii capitalelor Varșovia, Praga, Bratislava și Budapesta.   Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, se alătură astfel liderilor din orașe precum Roma, Amsterdam, Berlin sau Los Angeles în demersul de a dezvolta o rețea de orașe care să reconstruiască și să consolideze democrația, să susțină alegerile libere și corecte și mișcările democratice din întreaga lume și să se angajeze în acțiuni pentru a reduce decalajul urban-rural, transmite Primăria Timişoara. Întâlnirea Pactului Orașelor Libere 2025 a avut loc miercuri, 5 februarie, în capitala Albaniei, Tirana….

Citeşte articolul   

Peste 3.000 de arbori, plantați în Timișoara, în ultimele luni

Mai multe artere intens circulate, precum Calea Aradului, Calea Circumvalațiunii sau Take Ionescu, vor fi umbrite de arbori de până la opt metri pe care Primăria Timișoara i-a plantat în ultimele luni, în cadrul aşa-numitei campanii de înverzire, care a început în toamna anului 2024.   Campanai de înverzire a oraşului s-a concentrat pe zone aglomerate din toate cartierele, unde soarele și asfaltul încins generează insule de căldură, spun reprezentanţii Primăriei Timişoara. Până în prezent, echipele Municipalității au plantat aproape 2.300 de arbori de talie mare, în baza contractelor de spații verzi, la care se adaugă 900 de copaci plantați…

Citeşte articolul   

Deputat PNL Marilen Pirtea: „Dezbaterea planurilor-cadru trebuie să vizeze formarea cetățenilor viitorului”

Deputatul PNL Marilen Pirtea atrage atenţia că dezbaterea publică organizată pe tema noilor planuri-cadru pentru învățământul liceal ar trebui să fie de interes nu doar pentru cei aflaţi într-o relație cu mediul educaţional, din cauza impactului pe care îl pot avea asupra noilor generații de absolvenți de liceu și implicit asupra societății.   „Impactul pe care modificarea planurilor-cadru la nivel liceal îl poate avea asupra noilor generații de absolvenți de liceu și implicit asupra societății aproape că impune oricărui cetățean, indiferent de relația sa cu mediul educațional (profesor, părinte, angajator sau pur și simplu contribuabil la bugetul de stat) un…

Citeşte articolul   
Page 62 of 633
1 60 61 62 63 64 633