Stiri din editia nr. 3182 31 martie – 2 aprilie 2025


Campanie de dezinsecție împotriva țânțarilor și căpușelor, la Timişoara

Primăria Municipiului Timișoara anunţă că demarează campania de dezinsecție pentru combaterea țânțarilor, căpușelor și a larvelor acestora. Operațiunile terestre sunt programate în perioada 4 – 15 aprilie, în intervalul orar 21- 06.   Pe durata campaniei, Municipalitatea recomandă cetățenilor, în special copiilor, persoanelor vârstnice, cardiace, astmatice sau alergice la diverși compuși chimici să evite zonele unde se desfășoară acțiunea și să nu stea în apropierea utilajelor ce pulverizează soluțiile, pentru a preveni eventualele incidente. De asemenea, proprietarii locuințelor cu ferestre situate la o distanță de maximum 20 de metri față de aliniamentul stradal sunt rugați să țină ferestrele închise în…

Citeşte articolul   

Radu Carp, conferinţă despre populism şi suveranism, la Timişoara

O nouă conferință organizată sub titlul „România în (dez)echilibru: Geopolitică și justiție” va avea loc la Timişoara. Invitat este Radu Carp, profesor universitar la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universității din Bucureşti, care va vorbi pe tema “Unde ne aflăm şi încotro mergem. Populism, nativism, suveranism, tehno-populism – câteva clarificări conceptuale”.   Radu Carp propune publicului o temă foarte actuală legată de ascensiunea populismului și mai ales a tehno-populismului, specificitate foarte prezentă în realitatea politică actuală. Tema conferinţei este “Unde ne aflăm şi încotro mergem. Populism, nativism, suveranism, tehno-populism – câteva clarificări conceptuale”. Radu Carp este profesor la Facultatea de…

Citeşte articolul   

Zeci de arbori, plantaţi pe Aleea Sănătății

După Aleea Libertății, inaugurată în decembrie anul trecut în Parcul “Andrei Mocioni”, Primăria Timișoara amenajează Aleea Sănătății. Echipele Municipalității încheie campania de înverzire a orașului cu 75 de tei și frasini plantați în zona Spitalului Județean, pe Aleea Sănătății.   „Am avut o campanie bună de plantări în acest sezon. Am ajuns în toate zonele Timișoarei cu noi spații verzi, alei și aliniamente de arbori cu înălțimi de până la 8 metri. Ne așteptăm ca, în unul-doi ani, acești copaci să ofere mai multă umbră, să reducă poluarea și să îmbunătățească aspectul cartierelor și bulevardelor orașului. Vom continua din toamnă…

Citeşte articolul   

Retrospectivă Virginia Baz Baroiu, la Muzeul Național de Artă Timișoara

Muzeul Național de Artă Timișoara anunță deschiderea expoziției Cerul, Pământul și Cuvântul. O retrospectivă Virginia Baz Baroiu, care aduce în prim-plan opera uneia dintre cele mai longevive artiste din Banat, punând în valoare atât creațiile sale, cât și contribuția sa esențială la viața artistică din România.   Această expoziție reprezintă o redescoperire culturală și o reafirmare a Muzeului Național de Artă Timișoara ca promotor al artei locale și naționale, contribuind la consolidarea unei punți între trecut și prezent, între artistă și comunitate. Selecția curatorială propune o incursiune în universul artistic al Virginiei Baz Baroiu, incluzând lucrări din colecții publice și…

Citeşte articolul   
Page 2 of 2
1 2