Stiri din editia nr. 3010 7 – 9 august 2023


Cybersecurity, un nou program de masterat la Universitatea de Vest din Timişoara

Facultatea de Matematică și Informatică din cadrul Universității de Vest din Timișoara lansează un nou program de studii universitare de masterat, cu predare exclusiv în limba engleză, în domeniul Cybersecurity.   Programul a fost dezvoltat împreună cu unul dintre partenerii strategici ai Universităţii de Vest din Timişoara, compania Eviden, lider mondial în domenii precum digital, cloud, date, calcul avansat și securitate, cu o expertiză profundă în toate industriile, în peste 53 de țări. Programul de studii universitare de masterat Cybersecurity este dezvoltat în urma experienței ultimilor ani, când, la Facultatea de Matematică și Informatică, a fost susținut programul anterior, cel…

Citeşte articolul   

Noul Plan Urbanistic General al Timişoarei, în transparență decizională pentru 45 de zile

07Primăria Timișoara a publicat noul Plan Urbanistic General, prin care sunt stabilite regulile de urbanism pentru întregul oraș, acolo unde nu există alte Planuri Urbanistice Zonale, precum și direcțiile majore de dezvoltare a orașului. Acesta va fi în procedura de transparență decizională pentru o perioadă de 45 de zile, după care, în septembrie, va intra în plenul Consiliului Local spre aprobare.   „După 20 ani, Timișoara va avea, în sfârșit, un Plan Urbanistic General nou. Am semnat proiectul de hotărâre împreună cu arhitectul-șef Gabriel Almăjan. Ultimii doi ani au fost o muncă uriașă să scoatem noul PUG din blocajul total…

Citeşte articolul   

Primăria Timișoara schimbă radical cerințele pentru curățenia stradală

Timişoara va avea contract nou de salubrizare care va include curățenia pe toate străzile. Primăria Municipiului Timișoara a publicat proiectul de hotărâre privind aprobarea Studiului de oportunitate, Caietului de sarcini şi a modelului de Contract de delegare a gestiunii prin concesiune a activităților de salubrizare stradală și deszăpezire. Acesta va fi dezbătut în Plenul Consiliului Local, de miercuri, 9 august.   „Timișorenii se așteaptă la un oraș curat, atât în centru, cât și în cartiere. De multe ori, mi-am exprimat nemulțumirea pentru situația actuală și am îmbunătățit-o, pe cât posibil, în baza contractului actual. Urmează să deschidem un nou capitol…

Citeşte articolul   

10 milioane de lei, viraţi Colterm pentru asigurarea stocurilor pentru iarnă

Primăria Municipiului Timișoara transmite că intenționează să vireze, în perioada următoare, încă 10 milioane de lei către compania de termoficare Colterm, în contul pierderilor tehnologice induse, aferente anului 2022. Fondurile vor ajuta compania să asigure stocuri suficiente pentru sezonul de iarnă 2023-2024.   În contextul unei piețe energetice imprevizibile, ce înregistrează fluctuații mari de preț la materiile prime (în special la gaz și la cărbune), fiind de așteptat ca prețurile la combustibili să crească în perioada următoare, conducerea Primăriei Municipiului Timișoara este decisă să vireze în conturile Colterm încă 10 milioane de lei, începând chiar din această vară, transmit reprezentanţii…

Citeşte articolul   

O nouă ediţie a Festivalului de operă și operetă, la Timişoara

Ediția din acest an a Festivalului de operă și operetă, a XVIII-a, va avea loc în perioada 25-27 august, la Teatrul de vară din Parcul Rozelor, și va oferi publicului spectacole de Giuseppe Verdi şi Franz Lehár.   Festivalul de operă și operetă, organizat de Opera Națională Română din Timișoara, urmărește să cuprindă unele dintre cele mai cunoscute creații ale artei interpretative, astfel publicul din Timișoara având prilejul întâlnirii în aer liber cu artiști și lucrări edificatoare pentru dezvoltarea genului în acest moment. Opera Aida, de Giuseppe Verdi, spectacol cântat în limba italiană și tradus în limbile română și engleză,…

Citeşte articolul   
Page 2 of 3
1 2 3