Plângere penală în urma mutilării unui imobil din zona de protecție istorică a Timişoarei

Foto: PMT

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, anunţă că a sesizat azi organele de cercetare penală după ce proprietarii unui imobil aflat în zona de protecție istorică au executat alte lucrări decât cele prevăzute în proiectul autorizat de Direcția de Urbanism și Direcția Județeană pentru Cultură Timiș.

 

„Prea multe clădiri istorice sau din zonele de protecție istorică din Timișoara au fost mutilate de-a lungul timpului de intervenții neautorizate, iar autoritățile din acele vremuri au închis ochii. Toleranța acestei administrații față de acești proprietari este zero. Am semnat azi o plângere penală pentru nerespectarea proiectului autorizat și mă aștept ca procurorii să ceară pedeapsa maximă prevăzută în aceste cazuri”, declară primarul Timișoarei, Dominic Fritz. De asemenea, acesta a propus oprirea lucrărilor pe perioada cercetărilor penale.

Foto: PMT

Imobilul la care face referire edilul este situat pe str. Wilhelm Mühle, din zona Elisabetin, unde proprietarii au început lucrările la mijlocul lunii mai. În urma verificărilor efectuate pe teren de către inspectorii Biroului Disciplină în Construcții din cadrul Primăriei Timișoara, au fost constatate diferențe majore față de proiectul autorizat, şi anume: montarea unui gard diferit față de cel original, autorizat prin proiect și care ar fi trebuit să rămână neschimbat, conform vizei Direcției Județene pentru Cultură Timiș, închiderea parțială a terasei de pe fațada posterioară, goluri pe fațade diferite ca formă, număr și amplasament, amplasarea pe fațada posterioară a unei scări cu un gabarit diferit față de proiectul autorizat, crearea unui acces către demisol și şi a unor scări pe fațada lateral stânga a imobilului şi montarea de ornamente metalice la acoperiș și elemente de tinichigerie diferite față de proiectul autorizat, care afectează aspectul arhitectural.

Nerespectarea proiectului autorizat, reaminteşte Dominic Fritz, constituie infracțiune, conform prevederilor art. 24 din Legea 50/1991, și poate fi pedepsită cu închisoare între trei luni și un an sau amendă.

De la începutul anului și până în prezent, Primăria Municipiului Timișoara a depus şase plângeri penale pentru lucrări efectuate fără respectarea proiectelor autorizate.

 

Print Friendly, PDF & Email