La fel ca în cazul patrimoniului sindical, şi în cazul Tineretului Comunist moştenirea rămasă după Revoluţie a avut de multe ori un statut incert, o parte din patrimoniu dispărând în primii ani de după 1990. Dacă în Timiş, una dintre cele mai cunoscute clădiri din Timişoara, Casa Tineretului, construită prin muncă patriotică de UTC înainte de 1989 a ajuns la Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Timiş, nu se ştie nici acum cu certitudine ce s-a întâmplat cu milioanele de lei rămase în Decembrie 1989 în conturile UTC. Şi nu a fost înbcepută nicio anchetă pe această temă.

Banii tineretului, dispăruţi fără urmă

În 1990, în baza unui decret-lege emis de Ion Iliescu, pe atunci preşedinte al CPUN, patrimoniul fostului UTC era trecut spre o serie de organizaţii sau fundaţii constituite la nivel judeţean.

La 31 decembrie 1989, in conturile tineretului comunist se aflau 1,261 miliarde de lei, care la paritatea din 1990 însemnau de 50 de milioane de dolari. 800 de milioane de lei din aceasta sumă au rămas în contul Comitetului Central al UTC, iar diferenţa a fost repartizată către judeţe. Prin 1993 sau 1994, deja nu mai exista niciun leu şi, în majoritatea cazurilor, nu se ştia ce s-a făcut cu banii.

În Timiş, în conturi erau în 1989, spun ultimii reprezentanţi ai conducerii UTC, aproximativ zece milioane de lei. „Acei bani existau în conturi, după care nimeni nu a mai aflat ce s-a întâmplat cu ei. Din diverse informaţii care mi-au parvenit, cei la care au ajuns aceste fonduri le-au mâncat, le-au băut, le-au folosit pentru excursii în străinătate sau maşini. Într-un cuvânt, s-a ales praful. Nu s-a mai reuşit, măcar cu o mică parte din aceşti bani să se finalizeze lucrările la acoperişul Casei Tineretului din Timişoara. Nimeni nu ştie unde au ajuns, de fapt, şi cine i-a cheltuit”, spune fostul secretar al UTC Timiş, Pavel Kassai.

O anchetă pe această temă nu a fost iniţiată la nivel judeţean. Oricum, demararea unei asemenea investigaţii acum ar avea eventual doar o valoare simbolică, pentru că, după 25 de ani, faptele s-au prescris.

Patrimoniu imobiliar cu un statut parţial incert

La fel ca şi în cazul patrimoniului imobiliar sindical, realizat „prin munca întregului popor”, şi imobilele construite de UTC au avut un statut cadastral incert, tocmai pentru că fuseseră construite prin muncă patriotică şi aparţineau unei structuri care oficial nu mai exista.

În baza Decretului 31/1954, privind persoanele fizice şi juridice, care prevede că atunci când o organizaţie obştească dispare, aşa cum s-a întâmplat în cazul UTC, legiuitorul poate decide să transferă tot patrimoniul la stat şi stabileşte cine îl administrează sau constituite persoane juridice cu scop identic sau asemănător care să preia acest patrimoniu în proprietate, în anul 1990 a fost adoptat decretul-lege prin care se decidea înfiinţarea fundaţii judeţene de tineret care au preluat patrimoniul judeţean al Uniunii.

Potrivit actului normativ, bunurile şi fondurile de la nivel central treceau în conservare la stat, urmând ca regimul juridic al lor urmând să fie stabilit ulterior. În unele judeţe, însă, fundaţiile judeţene de tineret nu au reuşit să se preia acest patrimoniu integral, în special din cauza opoziţiei unor administraţii publice locale sau pentru ca actele de proprietate prezentau nereguli – fiind vorba de 18 case ale tineretului (82 la sută), 19 cluburi ale tineretului, cinci baze sportive şi de agrement (31 la sută) şi două sediii (20 la sută), în total 49 la sută din patrimoniul judeţean iniţial al UTC.

Fundaţiilor judeţene nu le-au revenit, prin lege, bazele turistice pentru tineret care aveau o valoare comercială apreciabilă, administrate de Biroul de Turism pentru Tineret, dar care reprezentau de drept patrimoniu al UTC – Staţiunea Roşu din Tulcea, Pârâul Rece, Buşteni, Izvorul Mureşului, Câmpulung Moldovenesc şi Costineşti.

În Timiş lucrurile au fost ceva mai clare, în sensul că, oficial, una dintre cele mai cunoscute clădiri din Timişoara, Casa Tineretului, construită la începutul anilor ’70 cu munca patriotică a tinerilor a fost transferată în 1990 Fundaţiei Judeţene pentru Tineret Timiş.

„Clădirea a fost construită cu aportul întregului tineret, deci era firesc să le aparţină tinerilor, să fie folosită tot pentru ei. A fost o investiţie de amploare, făcută pe vremea când prim-secretar era Radu Bălan, şi până la un moment dat nici Ceauşescu nu ştia despre ea, pentru că o parte din lucrări s-au realizat fără aprobare, aşa cum se mai proceda pe atunci”, îşi aminteşte Pavel Kassai.

Din cei peste 120.000 de tineri din evidenţele UTC Timiş, o parte au contribuit activ la construcţia acestei clădiri. Pe vremuri, Casa Tineretului era folosită intens pentru cenacluri, seri de teatru, cinema, dansuri. Între timp, evenimentele de acest gen s-au rărit în această locaţie, poate şi pentru că interesul tinerilor a mai scăzut.

Cu toate acestea, o parte din deciziile legate de închirieri de spaţii în această clădire poate că lăsau loc de mai bine, un exemplu fiind închirierea unui întreg etaj pentru staff-ul fostei echipe Poli Timişoara în perioada de glorie a lui Marian Iancu. Evident, şi aici au rămas datorii de pe urma fostei echipe, şi a societăţii administratoare, ajunsă acum în insolvenţă. “Pentru reprezentanţii fostei echipe Poli Timişoara, din perioada când era patronată de Marian Iancu a fost închiriat tot etajul trei al imobilului. Acum nu mai există niciun spaţiu închiriat în acest sens, dar de pe urma acestor închirieri au rămas restanţe neachitate”, ne-a declarat Daniel Craia, secretarul Fundaţiei Judeţene pentru Tineret Timiş.

Restanţele lăsate şi aici de fosta Poli Timişoara se adaugă cârdului de datorii rămase după ex-echipa fanion a judeţului. Ele se tranşează acum într-un proces de insolvenţă fără foarte multe speranţe. Litigiul a fost strămutat de la Tribunalul Timiş la Tribunalul Bacău, deşi normal ar fi fost să rămână pe plan local, atâta vreme cât priveşte o cauză de interes local, majoritatea părţilor implicate în dosar sunt din Timiş şi nu se pune problema ca vreunul dintre cei din masa credală – în care sunt înscrişi şi Consiliul Judeţean Timiş şi Primăria Timişoara – să fi făcut presiuni. Procesul a început cu mai mult de trei ani la Tribunalul Timiş şi până acum nu s-a întâmplat nimic notabil, fiind vorba în general, de un lung şir de amânări, din diverse motive. La ultimul termen, care a avut loc la instanţa din Timiş, s-a dispus ca dosarul să fie înaintat Tribunalului Bacău. Unde, până în momentul de faţă, nu s-au înregistrat decât amânări, una dintre ele fiind legată de contestarea raportului de activitate al administratorului judiciar, precum şi de soluţionarea unei cereri de îndreptare eroare materială, formulată de CJ Timiş.

În acest proces de insolvenţă, masa credală, adică toţi cei care mai speră să recupereze banii datoraţi de fosta societate, este formată din peste 40 de creditori. Primii pe listă sunt Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, care speră să recupereze datoriile rămase către bugetul de stat de fosta societate, şi CJ Timiş, individual şi prin Direcţia de Prestări Servicii Timiş. Reprezentanţii Direcţiei de Prestări de Servicii din subordinea administraţiei judeţene spun că a rămas neachitată chiria pentru stadion pe o perioadă destul de lungă de timp. Deşi nu a fost iniţial înscrisă la masa credală, Primăria Timişoara a revendicat şi ea datoriile rămase neplătite de pe urma fostului club.

Un caz similar în cazul patrimoniului sindical

Ceea ce s-a întâmplat în Timiş, cel puţin în cazul banilor rămaşi prin conturile fostului UTC, seamănă izbitor cu soarta pe care au avut-o fondurile rămase în contul unicii structuri sindicale postdecembriste. 313 milioane de dolari – aceştia sunt banii pe care se estimează că i-a avut în conturi, în Decembrie 1989, Uniunea Generala a Sindicatelor din România, UGSR, unicul sindicat mamut ceauşist care strângea cotizaţii de la oamenii muncii din toată ţara. Sindicatele din Timiş ar fi trebuit sa primească, drept moştenire de la UGSR, cel puţin şapte milioane de dolari. Aceşti bani nu au ajuns niciodată în judeţ, spun liderii de sindicat locali.

O situaţie mai aparte în ceea ce priveşte patrimoniul moştenit de la sindicatele de dinainte de 1989 e cea a uniunilor sindicale din învăţământ. Înainte de 1989, în educaţie exista o uniune sindicală separată, independentă faţă de UGSR, uniune care avea conturi si patrimoniu separate. Şi aici situaţia banilor rămaşi în conturile fostelor sindicate din învăţământ, în momentul decembrie 1989 a rămas neclarificată.

Structura din Timiş a Federației Sindicatelor din Educație “Spiru Haret” a primit, în 1990, ca moştenire de la fostele sindicate din educaţie, de dinainte de 1989, suma de… 97 de lei, prin CEC. Liderii sindicali spuneau că, în condiţiile în care o bună parte din banii din cotizaţii mergeau la Bucureşti, este greu de crezut că tot ce mai rămăsese pentru judeţul Timiş era suma de 97 de lei. Nici în acest caz nu a fost însă derulată vreo anchetă menită să lămurească măcar parţial aceste semne de întrebare.