Partidul Liberal Timiș se retrage din Alianța Timișoara Unită

Foto: Arhivă personală Raul Ambruș

Decizia Partidul Liberal Timiș are la bază anunțul de vineri, 5 aprilie, în urmă căruia fostul președinte al PNL Timiș, Alin Nica, a fost desemnat drept candidat la funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș din partea Alianței Dreapta Unită, formată la nivel județean din USR, PMP și Forța Dreptei.

 

Partidul Liberal Timiș, care face parte din Alianța Timișoara Unită, alături de USR, PMP, Forța Dreptei și UDMR, transmite că nu dorește să ia parte la „o mascaradă pusă în scenă cu scopul de a păcăli electoratul”.

Reprezentanții Partidului Liberal Timiș susțin că nu și-a dat acordul pentru o asemenea alianță cu Alin Nica, „un incompetent care a creat doar circ și scandal, fiind dovedit în mod repetat ca un om distructiv, cu care nu se poate construi nimic”, și că nici nu au fost consultați.

PLT nu poate participa într-o acțiune prin care Alin Nica și Dominic Fritz încearcă să păcălească electoratul pentru a-și salva pielea. Ne-am dat acordul de a participa în Alianța Timișoara Unită pentru a construi un proiect de viitor pentru oraș, dar ne-am trezit într-o acțiune care are ca unic scop salvarea unui om de la dispariția politică. Un om care timp de aproape patru ani doar a blocat proiecte și inițiative, a distrus, a păcălit, a mințit și a manipulat. Predarea lui Dominic Fritz în brațele lui Alin Nica este o afacere strict personală între doi oameni, nu este despre oraș sau despre județ, nu este despre vreo viziune de dezvoltare sau vreun proiect politic. De aceea nu dorim să validăm o impostură, deoarece Partidul Liberal Timiș a luat naștere din cauza abuzurilor săvârșite de Alin Nica în calitate de președinte al PNL Timiș, care astăzi, ca un șarlatan, vorbește despre democrație și libertate. Membrii PLT consideră o lipsă de respect și o trădare de către USR a parteneriatului recent încheiat și, mai ales, din partea primarului Dominic Fritz, motiv pentru care, în unanimitate, toți membrii PLT au votat pentru retragerea din Alianța Timișoara Unită. (…) În calitate de consilier local, dar și de lider al Partidului Liberal Timiș, am asigurat o stabilitate necesară la nivelul administrației publice locale din Timișoara și la nivelul Consiliului Local, participând activ la guvernarea locală începând cu anul 2021. Consider că ne-am respectat angajamentul față de cetățenii care în 2020 au avut un vis, vis care urma să fie pus în practică de primarul Dominic Fritz și căruia i-au dat un mandat extrem de clar în acest sens. Dacă administrația Dominic Fritz a îndeplinit așteptările timișorenilor sau nu, vom vedea curând, la alegerile din 9 iunie. Considerăm că asocierea cu Alin Nica este o mutare politică inacceptabilă și de aceea o respingem cu fermitate”, declară consilierul local Raul Ambruș, liderul PLT.

Print Friendly, PDF & Email