Nu o dată, Consiliul Judeţean Timiş a primit critici destul de dure din partea Curţii de Conturi pentru modul în care a înţeles să-şi administreze portofoliul de societăţi la care este acţionar. Şi dacă în cazul unor firme la care a ajuns acţionar minoritar, prin diverse concursuri controversate de împrejurări, chiar oficialii instituţiei recunoşteau că nu erau puşi la curent cu starea de fapt a societăţii, se pare că nici în cazul societăţilor la care este acţionar majoritar lucrurile nu stau cu mult mai bine. Recent a fost făcut public faptul că o bună perioadă de timp C.J. Timiş nu a ştiut cine e în Adunarea Generală a Acţionarilor la Aviaţia Utilitară, la care era acţionar majoritar.
O situaţie „de poveste”
Adoptarea recentă a unui proiect de hotărâre privind aprobarea înfiinţării de către Direcţia de Prestări Servicii şi Direcţia pentru Administrarea Drumurilor şi Podurilor Judeţene Timiş a unei societăţi cu răspundere limitată a creat noi discuţii legate de modul în care Consiliul Judeţean şi-a administrat de-a lungul timpului drepturile la firmele la care e acţionar.
Discuţii care au culminat cu o concluzie halucinantă, a unor consilieri judeţeni: C.J. Timiş nu a ştiut o bună bucată de timp cine este în Adunarea Generală a Acţionarilor la Aviaţia Utilitară, societate la care nu este acţionar minoritar, ci majoritar.
„Ne-am trezit în situaţia că am desemnat pe cineva care a înscris la Registrul Comerţului ceea ce a dorit persoana respectivă, şi nici până în acest moment nu am reuşit să rezolvăm această problemă. La Aviaţia Utilitară, timp de şapte – opt ani nu s-a ştiut cine e în A.G.A. Am avut surpriza să ni se spună în plenul C.J. Timiş că nu se ştie cine e A.G.A. la societatea respectivă”, afirma, într-o interpelare, consilierul judeţean P.C. Traian Stancu.
Situaţia, din punct de vedere al procedurilor de la Registrul Comerţului, după cum precizează chiar conducerea C.J. Timiş, nu este clară nici azi. „Pentru Aviaţia Utilitară, nici în acest moment nu s-au putut face demersurile la Registrul Comerţului, pentru că nu se cunosc numerele de telefon şi actele de identitate ale persoanelor care fac parte din Consiliul de Administraţie. Aceste persoane urmează să meargă la notarul public, să dea o declaraţie care să ţină loc de cazier judiciar, după care vor fi înregistrate la Registrul Comerţului. Abia după ce se fac aceste demersuri, dumnealor pot îndeplini calitatea de reprezentant al C.J. Timiş în Consiliul de Administraţie la Aviaţia Utilitară”, declară Dănuţ Ardelean, secretarul judeţului Timiş.
La rândul său, Gheorghe Bologa, preşedintele Comisiei Economice a C.J. Timiş, afirmă că în perioada următoare administraţia judeţeană va trebui să-şi rezolve toate problemele legate de societăţile la care este acţionară. „Concluzia mea a fost că o bună perioadă de timp C.J. Timiş nu a ştiut cine e în A.G.A. la societatea la care era acţionar majoritar. De trei mandate solicit să se clarifice problemele legate de Aviaţia Utilitară, şi nu o dată am cerut C.J. Timiş să-mi spună clar cine e în A.G.A. la această societate, fără să mi se dea un răspuns clar. Chiar dacă situaţia s-a lămurit oarecum în momentul de faţă, trebuie să se ia rapid nişte măsuri pentru ca Aviaţia Utilitară Timişoara să clarifice toate lucrurile rămase nerezolvate. Până acum am reuşit mai degrabă să-i îndepărtăm de această societate pe cei pasionaţi de aviaţie”, mai spune consilierul judeţean Traian Stancu.
Litigii cu Primăria, nerezolvate de ani buni
Pe lângă nelămuririle legate de administraţie, o altă problemă a afectat în ultimii ani Aviaţia Utilitară Timişoara, problemă care nu s-a rezolvat nici acum. Aerodromul de pe Calea Torontalului este unul dintre cele mai vechi din ţară, fiind construit în perioada interbelică, cu destinaţia de aeroport al oraşului. Utilizat, în diferite etape, de societăţi şi companii aeriene ca şi LAR, LARS, Aviasan, Aerodromul şi-a schimbat succesiv subordonarea. În perioada antebelică, a aparţinut Primăriei Timişoara, apoi a ajuns în administrarea Ministerului Transporturilor, până în 2002, când a fost transferat C.J. Timiş.
Din cauza acestor schimbări, au intervenit litigii între Primărie şi administraţia judeţeană, pentru partajarea terenurilor şi a clădirilor aferente. S-a spus nu o dată că aceste litigii au făcut imposibilă materializarea parteneriatului prin care urma să se deruleze proiectul de modernizare al aeroportului. „Trebuie să se rezolve foarte repede neînţelegerile cu Primăria, legate de infrastructură şi patrimoniu. Din punctul meu de vedere, aceste neînţelegeri au împiedicat dezvoltarea normală a societăţii”, declară consilierul judeţean Traian Stancu. Acesta mai spune că noul Consiliul de Administraţie va avea ca sarcină prioritară rezolvarea acestor neînţelegeri, pentru ca apoi să se poată derula normal procesul de dezvoltare şi modernizare a Aviaţiei Utilitare Timişoara.
Aceleaşi probleme au fost recunoscute şi de preşedintele C.J. Timiş, Titu Bojin, care a promite ca, până la sfârşitul anului, această problemă să fie rezolvată: „E adevărat că de ani de zile se prelungeşte această situaţie, de parcă cineva ar avea un interes ca această problemă să nu se rezolve. Încercăm să rezolvăm situaţia la toate societăţile în care sunt probleme”.
Aeroportul Cioca urma să devină aeroport releu pentru avioane short-courier
Încă din 2010 se vorbeşte insistent despre demararea proiectului prin care Aeroportul Cioca ar putea fi transformat într-o alternativă la Aeroportul Internaţional „Traian Vuia”. Printre obiectivele proiectului de modernizare se numără asigurarea de servicii utilitare, servicii de agrement, business, cursuri de pilotaj şi paraşutism şi înfiinţarea unui muzeu pentru aeronave. Variantele au fost discutate de Comisiile de Urbanism şi de Administraţie Publică, din cadrul C.J. Timiş şi Primăriei Timişoara, însă iniţiativele concrete au întârziat să apară.
Proiectul prevedea transformarea Aeroportului Cioca în aeroport releu între Aeroportul “Traian Vuia” şi restul teritoriului naţional, pentru avioane short-courier în regim de taxi aerian. Totodată, se spera că – prin extinderea funcţionalităţilor cu noi servicii de interes public, servicii culturale, loisir –, aerodromul Cioca ar putea deveni un aeroport multifuncţional, cu arie de deservire regională, respectiv euroregională.
Însă toate aceste obiective nu pot fi realizate decât printr-un parteneriat funcţional, atâta vreme cât terenul pe care este construit aeroportul, amplasat la ieşirea din Timişoara, pe Calea Torontalului, aparţine Consiliului Judeţean Timiş, iar o parte din clădiri sunt ale Primăriei Timişoara. O variantă convenită de cele două instituţii a fost constituirea unei societăţi comune celor două unităţi administrative pentru realizarea unui studiu de fezabilitate, dezvoltarea pistei şi a infrastructurii aeroportului. În acest sens, se preciza că se va încerca atragerea unui investitor care să deschidă un serviciu de aerotaxi pe acest ae-rodrom. Planul era ca Primăria şi C.J. Timiş să extindă acţionariatul prin atragerea unui partener sau consorţiu naţional, dar să păstreze controlul prin deţinerea a minimum 51% din acţiuni. Conform proiectului, pista de iarbă, în lungime de 750 de metri, urma să fie transformată într-o pistă asfaltată pe o lungime de 1.800 de metri şi lată de 30 de metri.
Proiectul mai prevedea că pe Aeroportul Cioca se vor putea organiza evenimente aeronautice de impact regional, naţional şi chiar internaţional, avându-se în vedere şi deschiderea unui Punct muzeistic al Muzeului Banatului, cu exponate reprezentative pentru istoria şi dezvoltarea aviaţiei româneşti în zonă, dar şi organizarea de cursuri de zbor şi paraşutism. În plan era şi construcţia de hangare mobile, pentru avioanele uşoare, în contextul în care hangarul actual permite intrarea avioanelor medii spre mari. Modernizarea se dorea să se facă prin externalizarea unor serviciilor, banii pentru investiţiile necesare urmând a fi obţinuţi din surse proprii.
Un atu pentru constituirea societăţii care să reunească Primăria, C.J. Timiş şi un eventual investitor privat era şi faptul că în ultimii ani situaţia financiară a Aeroportului Cioca s-a îmbunătăţit.
Ultimele comentarii