Scriitorul american Andrew Solomon relatează într-un amplu editorial apărut în publicaţia The New Yorker despre modul în care sunt priviţi homosexualii în România, despre strămoşii săi evrei care au trăit în Dorohoi, precum şi despre situaţia copiilor de etnie romă care trăiesc în ţara noastră.

Scriitorul american Andrew Solomon care, în luna iunie, s-a întâlnit cu cititorii din România cu ocazia lansării la editura Humanitas a volumului Demonul amiezii. O anatomie a depresiei, povesteşte într-un amplu editorial apărut în cunoscuta publicaţie americană The New Yorker despre întâmplările prin care a trecut în timpul vizitei sale în ţara noastră, de la anularea conferinţei despre identitatea gay pe care ar fi trebuit să o susţină la Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti şi până la întâlnirea pe care a avut-o cu copii de etnie romă şi modul în care a fost marcat de aceste evenimente, scrie Mediafax.

Andrew Solomon povesteşte şi despre strămoşii săi din Dorohoi şi despre vizita pe care a făcut-o în această localitate. El îşi începe articolul din The New Yorker, intitulat “Gay, Jewish, Mentally Ill and a Sponsor of Gypsies in Romania” (“Homosexual, evreu, bolnav mintal şi un sponsor al romilor în România”), povestind o întâmplare petrecută în adolescenţa sa. Scriitorul spune că, în acea perioadă, a întrebat-o pe mătuşa sa Rose de unde anume din România provine familia sa, aceasta susţinând că nu-şi aminteşte. “I-am spus: «Mătuşă Rose, ai trăit acolo până la 19 ani. Cum adică nu-ţi aminteşti?» Ea a spus: «A fost un loc oribil şi am fost norocoşi să plecăm de acolo. Nu există niciun motiv pentru ca cineva să se întoarcă»”, îşi aminteşte Andrew Solomon, precizând că, deşi a întrebat-o pe mătuşa sa care este numele locului de unde provine familia sa, aceasta i-a spus că nu-şi aminteşte şi astfel conversaţia a luat sfârşit…

Bunicul din partea tatălui – fratele mătuşii Rose, un fermier – a urmat-o pe aceasta în Statele Unite ale Americii, când avea 16 ani, fugind de pogrom şi sărăcie, mai scrie Andrew Solomon. Acesta, spune scriitorul, s-a stabilit în cele din urmă în New York, unde a făcut cravate din resturi de rochie. “M-am întrebat adesea despre viaţa pe care bunicul meu a lăsat-o în urmă. Probabil, strămoşii mei aveau minţi curioase şi cuprinzătoare, la fel ca mine şi ca tatăl meu şi, de multe ori, m-am gândit cum ar fi fost să fim noi şi să trăim aşa”, mai scrie Andrew Solomon.

De asemenea, acesta povesteşte despre prietena sa Leslie Hawke, care s-a mutat în România în urmă cu 15 ani şi a fondat un ONG, OvidiuRo, pentru a le oferi o educaţie copiilor de etnie romă: “M-am alăturat echipei sale, în principal pentru că am văzut o paralelă între opresiunea strămoşilor mei evrei şi opresiunea romilor. Ne-am îmbunătăţit vieţile primind educaţie din afara României; ei (copiii romi – n.r.) ar putea să şi le îmbunătăţească pe-ale lor (vieţile – n.r.) prin accesul la şcolarizare în România”, spune Andrew Solomon în The New Yorker.

Curiozitatea despre strămoşii săi şi România a revenit în mintea autorului în momentul în care Editura Humanitas a cumpărat drepturile de publicare pentru cartea sa The Noonday Demon: An Atlas of Depression, apărută în limba română cu titlul Demonul amiezii. O anatomie a depresiei, şi a decis să plece într-un turneu de promovare: “Am văzut o circularitate elegantă în contrastul dintre plecarea în sărăcie a bunicului meu şi întoarcerea mea ca autor publicat”.

Andrew Solomon mai spune că a vorbit pe Facebook cu o verişoară de gradul al II-lea, care i-a spus că ea crede că familia lor provine din Dorohoi, un oraş mic situat în apropiere de graniţa cu Ucraina: “O prietenă, genealog amator, s-a oferit să facă cercetări în continuare şi a descoperit documente care confirmă că familia mea provine într-adevăr din Dorohoi; bunicul meu şi doi fraţi de-ai săi au călătorit cu vaporul, la clasa a treia, de la Hamburg, în 1990, trimiţând după părinţii şi rudele lor, patru ani mai târziu”.

Totodată, acesta spune că editorul său s-a temut că românii s-ar putea să nu fie pregătiţi să vorbească despre depresie, însă “cel mai mare scriitor în viaţă din România, Mircea Cărtărescu, a fost de acord să scrie o introducere şi să participe la lansare”.

“Chiar înainte de a ajunge eu în Bucureşti, cartea era besteseller şi, în primele două zile acolo, am acordat interviuri pentru toate cele trei reţele importante de televiziune, pentru Radioul Public Naţional şi pentru mai multe ziare de top”, mai spune scriitorul despre vizita sa în România, menţionând că la evenimentul de lansare a cărţii sale au fost prezente foarte multe persoane.

Acesta povesteşte că, înainte de sosirea sa, Leslie Hawke a vorbit cu Florin Buhuceanu, care conduce Asociaţia Accept, o organizaţie românească ce susţine drepturile homosexualilor, şi s-a stabilit ca scriitorul să ţină o prelegere despre identitatea gay la Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti: “Prietena lui Leslie, Genevieve, (…) a aranjat o întâlnire cu directoarea bibliotecii care, din ceea ce spun Leslie şi Florin, după o discuţie foarte cordială de o oră, a confirmat că sala este liberă şi ar fi încântată ca dezbaterea să aibă loc acolo. Florin i-a mulţumit pentru curajul de a susţine o organizaţie LGBT, a semnat şi a returnat contractul şi a publicat detaliile despre eveniment pe Facebook”.

“Umbra homofobă a lui Putin cade asupra Europei de est şi, la începutul lunii iunie, Camera Deputaţilor din România a respins un proiect de lege care ar fi garantat recunoaşterea legală a cuplurilor gay, cu 298 de voturi împotrivă, 3 abţineri şi doar 4 în favoarea (proiectului de lege – n.r.). În aceeaşi săptămână, Genevieve a spus că directoarea bibliotecii i-a telefonat furioasă, acuzând-o că a minţit în legătură cu natura dezbaterii şi a spus că biblioteca n-ar găzdui niciodată un eveniment în care identitatea gay să fie un subiect de dezbatere. După aceea, ea (directoarea BCU, n.r.) nu a mai răspuns la niciunul dintre multele mesaje pe care Florin şi Leslie i le-au trimis”, mai scrie Andrew Solomon în articolul din The New Yorker.

În cele din urmă, Asociaţia Accept a organizat prelegerea pe 14 iunie, în sala de cinema a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică “Ion Luca Caragiale”, din Bucureşti. După discursul său, a urmat o sesiune de întrebări şi răspunsuri care a durat aproximativ o oră, iar multe dintre întrebări s-au referit la familia scriitorului, la modul în care a găsit înţelegere din partea familiei şi a societăţii. Mulţi dintre cei prezenţi au spus că visează să migreze într-un loc unde să găsescă acest tip de înţelegere. “Prea mulţi au descris depresia severă ca un rezultat al opresiunii sociale şi câţiva au făcut aluzie la schimbarea locului de întâlnire pentru prelegerea mea ca un exemplu la această problemă. Deşi (situaţia – n.r.) este greu de comparat cu un pogrom, incidentul m-a ajutat să înţeleg cum ar fi fost pentru familia mea să aparţină unui grup pe care majoritatea românilor îl consideră respingător”.

În acelaşi articol, Andrew Solomon povesteşte despre o vizită, alături de Leslie Hawke, la o fermă de cai din nordul Moldovei, unde au stat peste noapte, “consumând mâncare tradiţională şi rachiu de mure de casă”, dar şi în cimitirul evreiesc din Dorohoi unde au fost îngropaţi membri ai familiei sale: “Cimitirul era în stare de paragină, dar la fel era şi orice altceva din apropiere de Dorohoi. O vacă rătăcea printre pietrele funerare, dintre care multe erau înconjurate de urzici. Leslie a reperat primul mormânt Solomon. În curând am găsit mai multe, multe ale unor persoane născute după ce bunicul meu a emigrat. Este imposibil să ştiu sigur dacă acestea sunt rudele mele, dar comunitatea evreiască nu a fost niciodată enormă (există aproximativ 40 – 50 de morminte ale evreilor în judeţ) şi pare plauzibil ca cei cu numele meu să fie rudele mele. Am pus pietre pe unele dintre morminte (tradiţia evreiască spune să pui o piatră mai degrabă decât să aduci o floare) şi m-am gândit la aceşti oameni care ar fi putut să plece şi n-au făcut-o. (…) Unul dintre morminte avea o inscripţie în memoria unui Solomon care a murit «în mâinile lui Hitler». (…) Am auzit vocea mătuşii Rose spunând: «Am fost norocoşi că am plecat de acolo». Am sperat să nu aibă dreptate în totalitate, că această parte europeană a familiei va fi cel puţin pitorească, că aş avea un simţ surprinzător de identificare cu locul. Nu am ştiut cât de deznădăjduit aş fi să-mi imaginez ca aş fi prins în acea viaţă”.

Andrew Solomn vorbeşte şi despre situaţia romilor, spunând că, după ce a văzut cum trăiesc, situaţia din Dorohoi nu i se mai pare atât de rea. “În timp ce ţăranii din nordul României mănâncă prost, romii din Colonia fac foamea, în timp ce ţăranii trăiesc puţin, romii arată semne evidente de boală. Ţăranii poate n-au grupuri sanitare bune, dar romii n-au deloc; şi-au făcut nevoile în păşunile din jur, iar locul mirosea până la cer. În acest moment, ca rezultat al muncii OvidiuRo, 1.500 de copii romi au parte de o educaţie timpurie care i-ar putea ajuta să iasă din sărăcie. Am întâlnit acei copii cu ochi luminoşi şi plini de voie bună şi sper ca ei să nu devină ca acei adolescenţi morocănoşi şi adulţi cu ochi sticloşi care trăiau în mizerie în Colonia”, a scris Andrew Solomon.

Acesta mai spune că societăţile în tranziţie reprezintă întotdeauna studii contradictorii. “Cum s-a raportat România la evrei, la bolile mintale, la persoanele homosexuale, la romi? Tot ceea ce reprezint pare să atragă prejudecăţi aici. Nu am nicio intenţie să provoc un scandal, nici n-am anticipat cât de trist mă vor face să fiu cele şase zile de călătorie. Dar nici nu mi-am imaginat valul de bucurie (…). Susţinătorii liberalizării sociale într-o ţară săracă, conservatoare şi religioasă nu sunt la modă. Acele femei cu sape de lângă Dorohoi nu o sprijine niciodată căsătoriile gay sau pe bolnavii mintali şi probabil ele nu agreează evreii sau romii. Dar româna este o limbă latină şi românii combină căldura italienilor cu scânteia combativă a slavilor. Mai mulţi români au precizat că, întrucât bunicul meu a fost născut acolo, aş putea obţine paşaport român şi unii chiar mi-au spus să fac asta. Mă gândesc serios la asta. Este un loc oribil şi am fost norocoşi că am plecat de acolo, dar este, de asemenea, un loc minunat şi sunt norocos că m-am întors”, a încheiat Andrew Solomon articolul său din The New Yorker.

Andrew Solomon, născut în 1963, şi-a făcut studiile la Yale şi Cambridge şi trăieşte la New York şi Londra. Este doctor în psihologie şi scrie literatură de factură politică, culturală, psihologică şi de ficţiune. Articolele acestuia apar în mod regulat – cu o largă şi diversificată sferă de subiecte despre depresie, artiştii sovietici, renaşterea culturală afgană, politica libiană şi altele – în New Yorker, New York Times Magazine, Artforum, Travel and Leisure şi în alte publicaţii.

Printre cărţile scrise de Andrew Solomon se numără The Irony Tower: Soviet Artists in a Time of Glasnost, A Stone Boat şi Far from the Tree: Parents, Children, and the Search for Identity.