La Timişoara începe o nouă ediţie a FEST-FDR

Foto: Teatrul Naţional Timişoara

Teatrul Național din Timișoara anunță organizarea unei noi ediții a Festivalului European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești, programată în luna decembrie.

 

FEST-FDR 2025 propune o ediție de buzunar, organizatorul său, Teatrul Național, alături de selecționerul FEST-FDR, teatrologul Oana Borș, păstrează caracterul conceptual al festivalului. Titlul ediției 2025 a FEST-FDR este „Dramaturgia feminină în spectacolul de teatru. Generaţii”.

„Și în 2025 ne-am dorit să păstrăm tradiția de a pune în valoare dramaturgia românească contemporană printr-o ediție de festival. Astfel, am ales să oferim publicului «o pastilă» de FEST-FDR, centrată însă pe un gând. Acela de a face o panoramare (non-exhaustivă) a dramaturgiei feminine actuale. Prin urmare, sub titlul « Dramaturgia feminină în spectacolul de teatru. Generaţii», programul FEST-FDR cuprinde spectacole sau lecturi performative după texte scrise de Leta Popescu, Elise Wilk, Anamaria Feraru, Ruxandra Simion Anca Munteanu, Petro Ionescu. Totodată, în FEST-FDR  a fost invitată una dintre cele mai recente premiere ale toamnei, Oglinda spartă, în regia lui Timofei Kuliabin, regizor rus auto-exilat în Germania, unul dintre cei mai importanți directori de scenă de teatru și operă ai generației sale”, spune selecționerul FEST-FDR, Oana Borș.

Programul FEST-FDR 2025:

Regina nopţii, text și regie artistică Leta Popescu, Teatrul „Fani Tardini”, Galați – marți, 2 decembrie, ora 19, Sala Mare;

Acest loc blestemat, de Anamaria Feraru şi Ruxandra Simion, regia artistică Larisa Popa, Centrul de Teatru Educațional Replika – vineri, 19 decembrie, ora 19, Studio Uţu;

Lectură performativă Când eram mică voiam să fiu sfântă, de Anca Munteanu, regia artistică Elena Tudorache – sâmbătă, 20 decembrie, ora 17, Studio Uţu;

Oglinda spartă, un scenariu de Roman Doljanski, după Arthur Miller, regia Timofei Kuliabin, Teatrul „Regina Maria”, Oradea – sâmbătă, 20 decembrie, ora 19, Sala Mare;

Lectură performativă Căpşuni de zăpadă, de Petro Ionescu, regia artistică Petro Ionescu – duminică, 21 decembrie, ora 17, Studio Uţu;

Arădeanca, de Elise Wilk, regia artistică Cristian Ban , Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad – duminică, 21 decembrie, ora 19, Sala Mare.

Biletele vor putea fi achiziționate on-line, de pe site-ul www.tntm.ro, sau fizic, de la Agenția de bilete de pe str. Mărășești nr. 2, de marți până duminică, între orele 11 și 19.

 

 

Print Friendly, PDF & Email