PMP Timiș cere demisia prefectului de Timiș

Prefectului de Timiș, Eva Andreaș, i se cere demisia de către PMP Timiș pe motiv că nu a constatat prin ordin încetarea mandatului consilierului județean PMP Roxana Iliescu și nu a vacantat locul.

 

PMP Timiș cere demisia prefectului de Timiș, Eva Andreaș, acuzând-o de abuz de putere şi abuzul în serviciu pe care le face prin nepunerea în aplicare a Legii Statutului aleşilor locali și prin încălcarea Legii 340/2004, privind obligaţiile prefectului.

Potrivit acestor legi, prefectul are obligația ca, în termen de 30 de zile de la data la care este sesizat de un partid politic că un consilier județean și-a pierdut calitatea de membru, să constate prin ordin încetarea mandatului acestuia și să vacanteze locul. Ceea ce nu s-a întâmplat, spune deputatul Cornel Sămărtinean, președintele PMP Timiș, în cazul Roxanei Iliescu, vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș , care și-a dat demisia din PMP, dar în cazul căreia prefectul nu a pus în aplicare lege.

În loc să pună în aplicare legea, prefectul face anchete interne în interiorul PMP, se transforma în agent politic al PSD, face anchete. Este judecător? Împarte dreptate? Rolul unui prefect nu este să facă justiție, legi, anchete”, mai spune Cornel Sămărtinean.

Acesta reamintește că există o demisie scrisă a Roxanei Ilescu, depusă la PMP și că reprezentanții PMP Timiș au depus la Prefectura Timiș, în 11 aprilie, o adresă prin care au informat de demisia acesteia din partid și au solicitat emiterea ordinului prin care să constate încetarea înainte de termen a mandatului său de consilier județean.

Între timp, se pare că Roxana Iliescu s-a răzgândit în privința demisiei. În ziua în care PMP Timiș cerea demisia prefectului, Roxana Iliescu scria pe pagina sa de pe o rețea de socializare că, „în urma discuției purtate cu președintele partidului, domnul Traian Băsescu, am hotărât împreună să amân orice decizie privind eventuala mea demisie din partid. Este foarte probabil ca întreaga situație să fie clarificată după Congresul PMP din 16 iunie.”

Print Friendly, PDF & Email