Medicul Virgil Musta explică cum poate fi prevenită evoluția bolii spre forme critice, în cazul infecției cu Sars-CoV-2

Medicul Virgil Musta. Foto: Constantin Duma

Medicul Virgil Musta face câteva recomandări pentru a ajuta la prevenirea evoluției spre forme critice, în cazul infecției cu Sars-CoV. Aceste recomandări, menționează medicul epidemiolog e pagina de Facebook a Fundației Profilaxis, vin ca urmare a observațiilor pe care le-a făcut în ultima perioadă la pacienții Covid-19 internați la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara, din care a rezultat faptul că aproximativ 80% dintre cei care au decedat au venit târziu la spital: „Am convingerea că o mare parte dintre ei, puteau fi salvați dacă veneau mai devreme.”

 

Perioada de incubație

Din momentul contactării virusului, acesta ajunge la nivelul nasului și gâtului și urmează o perioadă medie de 5-7 zile (dar poate ajunge și până la 14 zile) în care virusul se multiplică, explică dr. Virgil Musta, de la Spitalul dd Boli Infecțioase și Pneumologie „Victor Babeș” din Timișoara. Aceasta se numește perioada de incubație, în timpul căreia pacientul nu prezintă simptome, dar după câteva zile de la contactul cu persoana care i-a transmis virusul poate deveni contagios, chiar înaintea apariției primelor simptome.

 

Faza I

După perioada de incubație urmează primul stadiu propriu-zis al bolii, „când începe conflictul dintre virus și mecanismele de apărare ale organismului. Acest conflict produce inițial modificări minime inflamatorii în organism, ce duc la apariția primelor simptome, ce se pot întinde pe o durată de cca 5-7 zile de la apariția lor”.

Medicul Virgil Musta explică cum poate fi recunoscut acest prim stadiu: Apar simptome precum febră sau subfebrilități, frisoane, furnicături, durere în gât, durere de cap, de mușchi, uneori dureri toracice, pierderea gustului și mirosului, oboseala, lipsa de poftă de mâncare sau altele. Poate apărea unul sau mai multe dintre semnele de mai sus. Aceste simptome nu sunt totuși foarte intense în acest stadiu, spune medicul, și durează doar câteva zile, apoi se diminuează sau chiar dispar. Pacienții respiră bine, saturatia de oxigen este peste 98% (dacă nu există o boală cronică din cauza căreia saturația era scăzută și înaintea simptomelor), iar starea generală nu este foarte influențată, cel contaminat putând desfășura activități obișnuite;

În cazul în care cantitatea de virus intrată în organism nu este foarte mare, iar imunitatea organismului este bună, explică Virgil Musta, atunci virusul este neutralizat și boala se oprește în acest stadiu. În triunghiul galben din grafic este reprezentată cantitatea de virus și se poate vedea cum aceasta scade (de la bază spre vârful triunghiului) datorită acțiunii imunității, până la eliminarea completă din organism;

În cazul în care cantitatea de virus este mare, iar imunitatea este totuși bună, boala se prelungește, pentru că sistemul imunitar luptă cu boala, iar în urma conflictului dintre virus și imunitate apare o reacție inflamatorie mai intense, posibil și tulburări de coagulare”, spune medicul.

El adaugă că această situație se recunoaște în felul următor: pacienții aflați în această situație prezintă simptome mai intense sau prelungite, poate apărea și o ușoară scădere a saturației de oxigen, dar peste 93%, dar în final, sistemul imunitar, cu un ușor sprijin medicamentos (dar numai recomandat de medic) reușește să blocheze evoluția bolii spre forme severe: „De aceea, este important ca medicul de familie să te monitorizeze zilnic, pentru a acorda la timp sprijinul necesar stopării evoluției bolii!”

Cel mai bine, spune dr. Musta, este ca boala să fie descoperită în această primă fază, deoarece, chiar dacă va exista o cantitate mai mare de virus, medicamentele antivirale (prescrise numai de către medic) acordate la timp ajută organismul să învingă virusul în acest stadiu. Totodată, dacă știm că simptomele de mai sus sunt cauzate de infecția cu Sars-CoV-2, suntem mai precauți la semnele posibile de severitate și putem acționa mai rapid, motiv pentru care este recomandată testarea PCR la primele suspiciuni întemeiate.

Uneori, avertizează Virgil Musta, faza I nu este percepută de pacienți, din cauza unei simptomatologii minore, iar pacienți pot conștientiza boala direct în faza II, aspect ce poate încurca evaluarea clinică a pacientului: „De aceea, este important să ne analizăm bine, pe baza acestor explicații, pentru a evalua corect situția. Până acum, la aproximativ 60% dintre bolnavi, cei care se încadrează la forme asimptomatice și usoare, boala s-a oprit în această primă fază.”

 

Faza a II-a

„În aproximativ 20% din cazuri, în special din cauza unei încărcături mari de virus și a unei imunitați incompetente (se pare ca acest lucru este determinat și genetic), boala evoluează și trece în faza 2, când organismul, pentru a se apăra, declanșează modificări inflamatorii și de coagulare, care pot începe să distrugă chiar propriul organism. Se declanșează niște reacții în cascadă, care sunt foarte greu de oprit. În acest moment, prezența la spital, pentru evaluare și intervenția medical, este esențială !!! Și trebuie să fie rapidă, pentru ca boala să nu avanseze spre faza III”, declară medicul Virgil Musta.

Începând cu faza II, explică el, virusul depășește practic prima linie de apărare de la nivelul nasului și faringelui și trece în sânge, ajungând în alte organe, mai frecvent în plămâni, dar și în sistemul nervos, inimă, ficat, rinichi, pancreas, intestin, declanșând afectarea acestor organe. La acest stadiu se poate ajunge în zilele 7-10 de la apariția primelor simptome și poate fi identificat prin:

  1. simptome precum febra mare prelungită, care durează peste șapte zile sau reapariția febrei după ce o perioadă dispăruse, tuse seacă obositoare, dureri toracice, oboseală foarte mare, eventual dureri musculare intense ca la gripă și, în special, senzația de lipsă de aer, care poate fi monitorizată prin determinarea saturației de oxigen, cu un pulsoximetru. În această etapă saturația de oxigen poate scădea până la 90%;
  2. analize specifice de laborator, care arată intensitatea sindromului inflamator și a modificărilor de coagulare;
  3. radiologie, care arată gradul de afectare pulmonară. În formele medii, până la 50% din plămâni sunt afectați;

„În prima perioadă a acestei faze, când simptomele nu sunt agravate și sunt sub control, iar saturația este peste 93% putem rămâne la domiciliu pentru a fi monitorizati și tratați de medicul de familie, dar numai după ce am fost totuși la spital pentru evaluare.Din momentul în care simptomele sub forma descrisă mai sus sunt intense și persistă sub medicația primită sau chiar se intensifică, este esențial să mergem din nou la spital pentru evaluare și posibil internare!!! Orice moment pierdut poate duce la modificări atât de importante în organism încât evoluția negativă să nu mai poată fi pur-si-simplu oprită!”, avertizează medicul.

Faze evoluție Covid. Machetă: Centrul Profilaxis Timișoara

Faza a III-a

Aceasta este stadiul în care inflamația este importantă (crește în intensitate de la vârful spre baza triunghiului roz din grafic), „apar tulburări de coagulare a sângelui, cascadele patogenice declanșate sunt foarte greu de oprit din cauza inerției lor, iar distrucția de la nivelul plămânilor și a altor organe este importantă, conducând spre forme severe de boală (circa 10-15 % din cazuri până acum) sau spre forme critice (circa 5-10% din cazuri până acum)”.

Formele critice de boală necesită intervenție în secția de terapie intensivă, spune Virgil Musta, adpugând că, în acest stadiu, în organism poate apărea o hiper-reacție imună ce produce o furtună de citokine, cu distrucție rapidă și severă a aproape tuturor organelor: „La nivelul plămânilor nu se mai pot face schimburile de gaze, iar oxigenul nu mai ajunge la celulele din diferite organe, acestea mor, afectând organul respectiv. Se instalează insuficiența multiplă de organ sau apar complicații ca infarctul miocardic, accidentul vascular cerebral, tromboze, hemoragii masive sau alte complicații majore, care duc la decesul pacientului.”

Cum se recunoaște acest stadiu:

  1. pacientul are un istoric de boală de peste 14 zile de la primele simptome;
  2. starea generală se înrăutățește brusc, saturația de oxigen SaO2 scade sub 90%, astenia este marcantă, tusea poate fi intensă, pacienții nu mai pot desfășura nicio activitate, uneori prezintă și tulburări neurologice, somnolență, stare confuzională etc.;
  3. biologic, apare o inflamație masivă, tulburări de coagulare, creșterea citokinelor și a lactatului care indică oxigenare insuficientă la nivelul celulelor din organism;
  4. pulmonar, afectarea cuprinde peste 50% din suprafața plămânilor.

„Din păcate, în ultimul timp, tot mai mulți pacienți se prezintă la spital în aceste forme avansate de boală, din diferite motive (fie că nu doresc să se interneze din principiu, fie că se consideră rezistenți și că pot depăși singuri boala, fie că ei consideră că nu au factori de risc, fie că nu identifică semnele de boală etc), fapt ce m-a determinat de fapt să vă prezint acest material”, spune Virgil Musta.

Toate concluziile de mai sus sunt realizate pe baza observațiilor de până acum, dar încă nu putem avea pretenția că evoluția bolii urmează 100% descrierea de mai sus la toți pacienții sau că fazele bolii se succed în timp exact la intervalele de zile prezentate. Uneori, evoluția este foarte rapidă, se precipită, iar în decurs de câteva zile, pacientul evoluează spre stadiul sever. Acest lucru se întâmplă mai ales la tineri fără factori de risc, dar a caror imunitate declanșează o furtună de citokine, care foarte greu mai poate fi oprită. Așadar, cele prezentate mai sus sunt informații orientative, bazate pe cele observate de mine până acum, dar consider că pot fi foarte valoroase pentru a vă ghida modul corect de acțiune și, sper eu, pentru a salva vieți”. mai spune medicul Virgil Musta.

Recomandări

Precizările cele de mai sus, adaugă medicul, sunt menite să ajute populația să știe exact ce să facă, în funcție de identificarea corectă a stadiului bolii, astfel încât să poată interveni la timp, pentru ca boala să nu evolueze rapid spre forme severe sau critice. Virgil Musta face, în acest sens, câteva recomamdări:

În cazul existenței oricăror simptome prezentate mai sus, testul PCR ajută la identificarea corectă și la timp a stadiului  bolii și a acțiunilor specific.

Dacă testul este pozitiv, persoana infectată ar trebui să ia imediat legătura cu medicul de familie, să-I explice cât mai exact istoricul și simptomele prezente, acesta îndrumând-o ce are de făcut pe mai departe. „Dacă nu consideră că e cazul să vă spună să mergeți la spital (conform celor prezentate de d-voastră) și vă recomandă tratamentul pentru acasă, mențineți oricum legătura permanentă cu medicul de familie și menționați imediat orice schimbare în evoluția simptomelor.”

Dacă apar simptomele explicate mai sus pentru faza a II-a (sau mai grav, pentru faza a III-a), pe lângă anunțarea medicului de familie, pacientul trebuie să sune la 112, pentru deplasare obligatorie și rapidă la spital, pentru evaluare, unde i se masoară saturația de oxigen, I se recoltează analize specifice și I se face radiologie, iar în funcție de rezultate (care vor indica exact gradul de severitate) și de locurile disponibile în spital, se hotărăște dacă se recomandă internarea imediată sau tratamentul la domiciliu sub supravegherea medicului de familie. „Dacă vi se recomandă internarea, ar fi bine să nu refuzați (se recomandă atunci când se consideră că în spital se poate gestiona mai bine forma d-voastră de boală), pentru că de cele mai multe ori, pacienții care au refuzat internarea au revenit cu o formă mult mai gravă, în unele cazuri nemaiputându-se face nimic pentru a-i salva”, avertizează medicul Virgil Musta.

Acesta recomandă încredere în personalul medical, în medicii specialiști, în cercetători, „sunt oameni care își dedică energia și experiența pentru a ajuta concret la depășirea acestei perioade foarte grele”.

Dr. Musta reamintește că în Timiș, pentru a-i ajuta pe medicii de familie să gestioneze mai bine pacienții covid-19 care se tratează acasă, a fost unul din artizanii construirii platformei informatice Pandemic Controller, unică în țară. Aceasta ajută pacienții să stadializeze boala în funcție de rezultatele analizelor obținute la evaluarea din spital și, totodată, face recomandări de terapie, în conformitate cu protocolul national, cu ghidul de terapie recomandat medicului de familie și cu experiența medicilor de până acum în luptă cu noul coronavirus. „În plus, prin programul «Oxigen pentru Timișoara» (realizat în colaborare cu primăria Timișoara și cu ONG-uri locale), pacienții care se tratează acasă pot beneficia gratuit de pulsoximetru și de concentrator de oxigen, la recomandarea medicului de familie.”

 

Print Friendly, PDF & Email