La şase ani de la momentul trimiterii în judecată a dosarului Hexi Pharma de către Parchetul General, judecata s-a încheiat pentru că faptele s-au prescris. Lăsate să se prescrie.

Prima ipoteză care se conturează în cazul închiderii unui dosar penal pe motiv de prescriere a faptelor este tergiversarea – deliberată – a actului de justiţie. La care se ajunge, dintr-o suspect de mare permisivitate, prin recurgerea la diverse tertipuri judiciare. Aceasta este, invariabil, şi ipoteza în dosarul Hexi Pharma, în care Curtea de Apel Bucureşti a anulat pedepsele privative de libertate decise în primă instanţă de Tribunalul Bucureşti, inclusiv plata amenzii penale de 2,6 milioane de lei, pe motiv că faptele s-au prescris. Dacă Tribunalul Bucureşti a judecat cauza în câteva luni, vreo opt, la Curtea de Apel Bucureşti dosarul a stat aproape patru ani, din mai 2019, fără a se ajunge la pronunţarea sentinţei.

În 2016, la câteva luni după izbucnirea scandalului Hexi Pharma – care aducea în atenţia publică modul în care această firmă livra dezinfectanţi diluaţi, adică ineficienţi, spitalelor asaltate de infecţii nosocomiale – am scris două articole. Documentarea, în cazul ambelor, mi-a conturat bănuiala că nu există interes pentru scoaterea la lumină a adevărului, că dosarul nu va avea un traseu corect în justiţie.

În iunie 2016, arătam cum instituţiile statului fac zid în jurul informărilor SRI privind problematica infecţiilor nosocomiale din spitale. Solicitasem atunci informaţii de la DNA, Parchetul General, DIICOT, Guvern, Ministerul Sănătăţii, iar de pe plan local, de la Prefectura Timiş, de la Consiliul Judeţean Timiş şi de la Direcţia de Sănătate Publică Timiş, cerând acestor instituţii să comunice câte informări pe această temă au primit de la SRI, în ultimii cinci ani, data primirii lor şi decizia ori măsurile luate, având în vedere un răspuns de tipul „dispunerea unei verificări” sau „sesizarea organelor de cercetare penală”. Concluzia mea, atunci, a fost că SRI refuză să facă publică lista completă cu numele instituţiilor şi data la care fiecare dintre ele a primit informările, instituţiile informate învăţaseră lecţia cu informaţiile clasificate, altele au refuzat să răspundă, iar CSAT, care ar fi putut dispune declasificarea informaţiilor respective, nu a dat semne că intenţionează să o facă.

În august 2016, am publicat un alt articol, cu titlul: „De ce evită DNA răspunsurile clare în cazul dosarelor privind diluarea frauduloasă a dezinfectanţilor din spitale?” Parchetul General – singura instituţie care confirmase într-un final că a primit de la SRI informări privind diluarea frauduloasă a dezinfectanţilor furnizaţi spitalelor – transmitea, atunci, că majoritatea dosarelor în care au fost folosite aceste documente erau în curs de soluţionare la DNA. DNA a evitat, însă, răspunsurile clare. Punând informaţiile din articol cap la cap – scriam – au rămas nişte semne de întrebare. De exemplu, când a primit Parchetul General acele 21 de note informative de la SRI? În ultimii trei ani? Sau mai repede? Sau: de ce DNA nu răspunde concis, după modelul Parchetului General? Ori: De ce a refuzat SRI să facă publică lista completă cu numele instituţiilor şi data la care fiecare dintre ele a primit informările? Dacă o făcea era simplu de văzut cine şi când a primit informaţii şi care instituţii le-au analizat şi le-au fructificat şi câte le-au ignorat, din varii motive.

Ceea ce, câteva luni de zile mai târziu, era cert a fost trimiterea în judecată de către Parchetul General al dosarului Hexi Pharma, în martie 2017, fiind vizate 340 de acte de înşelăciune şi uz de fals. În ianuarie 2019, Tribunalul Bucureşti pronunţa sentinţa în primă instanţă: 3 ani de închisoare cu executare pentru directorul general al companiei, Flori Dinu, şi 3 ani şi 8 luni de închisoare cu executare pentru şeful de producţie, Mihai Leva. În plus, Hexi Pharma era condamnată la plata unei amenzi penale de 2,6 milioane de lei. Dosarul a ajuns pe rolul Curţii de Apel Bucureşti în mai 2019. Aproape patru ani a fost o perioadă de timp insuficientă pentru pronunţarea sentinţei definitive. Astfel, la începutul lunii martie 2023, instanţa comunica că în dosarul Hexi Pharma faptele s-au prescris.

În mod normal, CSM ar putea declanşa o cercetare pentru a stabili cum s-a ajuns la Curtea de Apel Bucureşti în această situaţie care sfidează şi principiul celerităţii, şi actul de justiţie în sine. Ar putea… Nu am auzit însă de astfel de verificări nici măcar în dosarele istorice, de peste 30 de ani, al Revoluţiei şi al Mineriadei. Şi cum, din punctul de vedere al CSM, nu e nicio problemă, judecătoarele care au tergiversat dosarul Hexi Pharma, Iuliana Ciolcă şi Lucreţia Postelnicu, s-azu înscris la concurs pentru un post de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Articol publicat şi în Puterea a Cincea.