Va câştiga Dan Voiculescu maratonul judiciar?

Melania-CInceaMaratonul judiciar la care s-a înhămat, de ani şi ani, Dan Voiculescu, speriat de un deznodământ defavorabil în „Dosarul ICA”, se apropie de final. Un final care va indica failibilitatea unui sistem. O va face-o Justiţia sau o va face-o Dan Voiculescu?

 

În 5 mai, la câteva ore după ridicarea de către DNA a judecătorului Stan Mustaţă – care urma să pronunţe hotărârea definitivă şi irevocabilă în „Dosarul ICA” – şi cu alte câteva ore înainte de arestarea acestuia, Dan Voiculescu avusese o ieşire furibundă. Ce părea să indice nu doar o obişnuinţă de-a lui de a trata oameni importanţi din instituţii ale statului ca pe propriii angajaţi. Dacă mai demult îi soma public pe procurorul-şef al DNA, Daniel Morar, şi pe ministrul Justiţiei, Monica Macovei, să-i lase în pace familia (adică, una din fiice, pe numele căreia începuse cercetarea penală), acum, inculpat  în ultima fază de judecată fiind, îi cerea apăsat procurorului general al României „să facă o anchetă la DNA”, să-i cerceteze pe procurorii care au reţinut un judecător suspectat de acte de corupţie. Iar Parlamentului României, să constituie o comisie care să ancheteze activitatea DNA – deşi nu are calitatea să lanseze astfel de solicitări şi deşi analizarea unor presupuse abuzuri comise de procurori anticorupţie este de competenţa CSM, nu a Parchetului General. Şi nicidecum a Parlamentului României – altfel, vorbim despre o Justiţie paralelă, despre o încălcare a separaţiei puterilor în stat. Totuşi, de ce să fi luat dl Voiculescu apărarea unui judecător, suspectat de luare de mită într-un dosar cu care, oficial, nu are nicio tangenţă? De ce să fi luat apărarea unui judecător suspectat de corupţie, când orice justiţiabil onest şi-ar dori să fie judecat de un magistrat cinstit? Să fi fost efectul unei stări de anxietate ajunse la un nivel incontrolabil?

Data de 10 iunie – când fusese programat, a „n”-a oară, ultimul termen în „Dosarul ICA” – a fost precedată de o linişte surprinzătoare a d-lui Voiculescu. Asta, deşi era şedinţa în care exista posibilitatea menţinerii hotărârii date pe fond, care îl condamna la cinci ani de închisoare cu executare. S-a dovedit, însă, a fi ziua unei noi amânări, făcute la solicitarea avocaţilor săi – aceştia au cerut schimbarea completului de judecată, pe motiv că nu ar fi fost ales aleatoriu. Solicitare legală, a admis unul dintre judecători, Florică Duţă, înainte de a anunţa – ciudată coincidenţă, exact în ziua respectivă –, că şi-a cerut pensionarea. Deci, e nevoie de un alt termen. Următorul, dar nu e sigur că ultimul, va fi pe 1 iulie.

Privind la maratonul judiciar pe care l-a dus, în ultimii ani, Dan Voiculescu, nu e exclus să nu ajungă niciodată condamnat în acest dosar, cu un prejudiciu estimat de DNA la 60 de milioane de euro. Şi nu pentru că ar fi declarat nevinovat, ci pentru că nu va mai fi timp: faptele pentru care este judecat se vor prescrie în decembrie.

O eventuală condamnare a lui Dan Voiculescu  ar dovedi failibilitatea sistemului de apărare pe care şi l-a construit şi inutilitatea eforturilor de a-l întreţine. Teama de un deznodământ defavorabil l-a transformat într-un maratonist judiciar, la scurtă vreme după privatizarea, în 2003, a ICA, al cărei artizan a fost. Un maraton judiciar care dezvăluie o rafinare a metodelor prin care un om politic poate ţine în şah, ani şi ani, Justiţia. Un maraton judiciar ce pare să fi fost pornit după conturarea unei strategii bine gândite. Un melanj de tehnici ce a inclus intrarea în alianţe politice prefigurate ca şi câştigătoare, joaca de-a şi cu Parlamentul, doar pentru a plimba dosarul de corupţie între instanţe şi a trage de timp, punerea la dispoziţia prietenilor politici a studiourilor televiziunilor din Trustul Intact, pe care l-a înfiinţat şi trecut, ulterior, pe numele fiicei sale, şi, nu în ultimul rând, folosirea afacerii media ca pe o armă împotriva celor care, prin ceea ce spun, scriu sau fac, i-ar putea periclita nu doar afacerea, ci şi libertatea.

O eventuală victorie a lui Dan Voiculescu – adusă de prescrierea faptei – ar dovedi failibilitatea Justiţiei în faţa unui astfel de sistem.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

jurnalist TIMPOLIS