Din nou, acorduri de Mozart în Peştera de la Româneşti

concert-pestera-romanesti-foto-romania-routeInvitata specială a ediţiei de anul acesta a tradiţionalului Concert din Peştera Româneşti este mezzosoprana Aura Twarowska.

 

Concertul Peştera Româneşti, care va avea loc duminică, 23 octombrie, de la ora 13, va fi susţinut de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Banatul, dirijată de austriacul Wolfgang Grohs, şi de Aura Twarowska, din anul 2007 solistă la Opera de Stat din Viena. Aura Twarowska, originarp din Lugoj, a debutat pe scena Operei Naţionale din Timişoara în rolul titular din opera Carmen, de G. Bizet, în anul 1998.

Programul acestei ediţii a Concertului de la Româneşti, a 32-a, include compoziții de W.A. Mozart, J. Strauss, J. Brahms, Aura Twarowska şi Fr. von Suppe.

Accesul în peşteră se face din staţia de autobuze din Româneşti, pe poteca marcată, care implică un drum de circa o oră, anunţă organizatorii. Aceştia mai transmit că intrarea este liberă, fiind făcută pe baza taloanelor ce se vor da în localitatea Româneşti, în ziua concertului.

lupu constantin (3)Peştera Româneşti – care beneficiază de la natură de o acustică deosebită –, a fost, pentru prima dată, gazda unui concert în 11 octombrie 1984, an în care Cercul Speotimiş organiza cel de-al 12-lea Speosport Republican. Povestea concertului din Peştera de la Româneşti a început în urmă cu peste 30 de ani, din visul unui speolog – doctorul Constantin Lupu, membru fondator al Asociaţiei Sportive Speotimiş Timişoara.

În 1984, la Româneşti a avut loc o întrunire extraordinară a speologilor din ţară, „Speo-sportul republican”, iar Constantin Lupu a dorit să dea un aer mai special evenimentului la care participau 500 de speologi din toată ţara. „Trebuia să le oferim ceva deosebit şi nu ştiam ce. Şi am avut un vis cu o muzică foarte frumoasă, cu valuri de lumină albastră. Aşa mi-a venit ideea să ţinem concerte în peşteră. Deşi a fost destul de greu, pentru că am avut nevoie de aprobări până şi de la Securitate, în septembrie 1984 a avut loc primul concert în peştera de la Româneşti. Au apărut articole în străinătate cu titlul «Mozart într-o peşteră din Carpaţi», lumea a aflat de noi şi am decis să continuăm concertele, iar Mozart a rămas patronul acestor concerte”, declara, pentru TIMPOLIS, Constantin Lupu.

În primii ani, iniţiativa a fost văzută de către localnicii din Româneşti drept un lucru nepotrivit, „necurat”: „Ce să caute oameni într-o peşteră şi să asculte muzică? E o lucrare a Diavolului”, îşi amintea Constantin Lupu că se vorbea prin zonă. Reticenţa faţă de acest eveniment s-a domolit în momentul în care a reuşit însă să îl convingă pe protopopul Făgetului de la acea vreme să participe la unul dintre concertele din peşteră.

Primele cinci concerte din peşteră au fost organizate de către voluntari, apoi au urmat concerte cu instrumente simfonice şi interpretări corale, cu invitaţi şi solişti de seamă, din ţară, dar şi din străinătate, iar cheltuielile au început să fie suportate de sponsori.

 

Concert susţinut de Cvartetul Venus, în Peştera Româneşti, în 2010

 

Din 1999, concertele sunt organizate sub patronajul Fundaţiei Academice Culturale Timişoara. „De atunci ne-am ţinut de publicaţiile din Berlin şi Elveţia şi s-a răspândit vestea acestui concert îmbinat cu frumuseţile naturii, iar an de an a crescut şi numărul de spectatori, de la o mie la cinci mii în 1988, când am avut un concert extraordinar cu maestrul Ştefan Ruha, de la Cluj, care a interpretat «Anotimpurile» lui Vivaldi împreună cu orchestra Filarmonicii «Banatul»”, îşi amintea Constantin Lupu.

De ani de zile, la Concertul din Peştera de la Româneşti vin turişti din peste 30 de ţări din Europa, din Africa, Japonia şi Statele Unite ale Americii.

 

Foto Peştera Româneşti: Dan Buruleanu

Print Friendly, PDF & Email