Deputatul PNL Marilen Pirtea: „PSD că guvernează pe datorie”

Foto: Constantin Duma

După recentul raport FMI despre evoluțiile economice din România, făcut public luna trecută, se anunță mai multe ecouri și intervenții publice demne de remarcat, convergente spre o concluzie comună. „Guvernul e chemat să ia în serios alarma asupra deteriorării finanțelor publice, determinat de evidente involuții ale activității Ministerului Finanțelor Publice în privința colectării de venituri și a realizării de investiții publice, care ne vor afecta ca țară pe termen mediu și lung”, atrage atenţia deputatul PNL Marilen Pirtea cu referire la recenta evaluare a Consiliului Fiscal față de evoluția la zi a sferei finanțelor publice.

 

Consiliul Fiscal, aminteşte deputatul PNL Marilen Pirtea, vicepreședinte al Camerei Deputaților, a atenționat asupra nivelului critic la care au ajuns în 2019 veniturile fiscale (26% din PIB) şi ponderea neconformării în economie a taxării prin TVA (36%), doi indicatori care plasează România pe ultimul loc între țările membre UE.

Deputatul liberal mai spune că, dacă privim cu atenție performanțele statelor din jur, observăm că ponderea veniturilor fiscale în PIB este de 29% în Bulgaria, 33% în Slovacia, 35% în Cehia și 28% în Ungaria, s state care, la fel ca România, aplică cota unică. „Performanțele lor fiscale sunt însă demne de invidiat, să o recunoaștem. Colectarea, în România, nu funcționează în parametrii europeni, iar acest lucru afectează direct calitatea vieții cetățenilor. Astfel, trebuie să subliniez că orice punct procentual în plus înseamnă aproximativ 10 miliarde lei, deci are legătură directă cu potențialul de rezolvare a oricăror probleme de finanțare pentru domenii cheie precum educația, sănătatea sau infrastructura”, adaugă deputatul liberal Marilen Pirtea.

Acesta mai spune că evaluarea Consiliului Fiscal presupune ca normale creşterile de venituri importante și pentru a atenua exodul de capital uman, însă tot aici se găsește și o tăioasă atenționare asupra unei greșeli grave de politică fiscală ce însoțește în România creșterile salariale, „cu referire la incapacitatea Guvernului de a susține și o creștere simultană veniturilor fiscale, cu efect direct în mărirea dezechilibrelor macroeconomice”. Primul și cel mai de impact dezechilibru creat prin creșterile salariale ce nu sunt dublate de creșteri ale veniturilor fiscale, explică Marilen Pirtea, se regăsește în decalajul veniturilor din sectorul bugetar față de salariile în sectorul privat: „Acest decalaj a fracturat piramida veniturilor salariale, devenind tot mai atractiv pentru mulți cetăţeni activi să se angajeze la stat, chiar dacă deficitul de forţă de muncă continuă să se accentueze în zone importante din economie, precum industria construcțiilor sau a serviciilor ospitalității.”

Deputatul liberal mai spune că e foarte bine că salariile au fost crescute, însă problemele din educație, sănătate și infrastructură au rămas complet ignorate: „Lipsa unor spitale regionale sau deschiderea unor noi școli în orașele mari, acolo unde se înregistrează deficite enorme de capacități de școlarizare, sunt inexistente pe agenda Guvernului.”

Marilen Pirtea subliniază că iresponsabilitatea fiscală și economică a guvernării PSD este vizibilă în viața fiecăruia dintre cetățeni, „mai ales pentru cei care contribuie cu taxe și impozite plătite la bugetul public, pe care însă PSD le transformă doar într-o resursă electorală, limitată la creșteri salariale”. Şi atrage atenţia că lipsa investițiilor publice ne va afecta pe termen mediu și lung ca economie europeană, aflată în declin: „Suntem singura economie din regiune cu un deficit de cont curent în creştere în ultimii ani, ajuns la 4,7% din PIB în 2018, urmând ca în 2019 să depășească 5,4% din PIB, ceea ce echivalează cu o poziție vulnerabilizată în plan internațional, cu un deficit mare de spaţiu fiscal.”

Deputatul PNL atrage atenţia că, din cauza incompetenței unui partid care guvernează pe datorie, România se împrumută cu cele mai mari dobânzi din Europa. „Ni se dau cifre bine cosmetizate despre creșterea economică, dar avansul veniturilor bugetare nu ține pasul cu creșterea cheltuielilor. Aceste evoluții amintesc de România pre-criză, când se înregistra cea mai mare creștere economică din Europa, iar în anul de după intrarea în criză, din cauza lipsei de spațiu fiscal, s-a înregistrat cea mai mare scădere din Europa. Așa arată efectele guvernării pe datorie și cu viziune pe termen foarte scurt”, concluzionează deputatul liberal Marilen Pirtea.

Print Friendly, PDF & Email