Deputatul PNL Marilen Pirtea indică un risc iminent de scădere a veniturilor angajaților din Educație

Guvernul pregăteşte o decizie cu un larg impact financiar asupra profesorilor din sistemul preuniversitar, decizie ținută la secret până în ultimul moment şi care va fi impusă fără consultare publică, spune deputatul PNL Marilen Pirtea.

 

În următoarea ședință de guvern, se va pleda pentru adoptarea unei hotărâri prin care se vor reașeza sporurile profesorilor din preuniversitar. Guvernul evită intenționat să vorbească despre consultarea publică a propunerii de hotărâre guvernamentală, ocolind un subiect din care nu are cum să iasă cu fața curată”, declară Marilen Pirtea, deputat PNL de Timiş şi secretar al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, Camera Deputaților.

Acesta mai spune că pripa cu care decizia privind sporurile profesorilor este împinsă spre aprobare în proxima ședință de guvern este cauzată în primul rând de o tendință inexplicabilă de a reduce semnificativ sporurile din sistemul de salarizare al profesorilor. „Din declarațiile publice, putem deduce că vor fi modificări la atât la sporurile pentru performanță, cât și la gradația de merit. E evident că această nouă decizie, ce va fi luată în grabă, va amplifica un mecanism de control creat asupra școlilor și profesorilor, sporurile urmând să fie reduse, pe de o parte, dar și condiționate discreționar prin dirijarea criteriilor de acordare de la centru, prin inspectoratele școlare. Lipsa consultării publice pe subiect ne îndreptățește să ne așteptăm la ce e mai rău”, apreciază deputatul liberal.

Hotărârea privind sporurile, adaugă Marilen Pirtea, vine într-un context în care Guvernul a luat de curând decizia prin care Inspectoratele Şcolare, dar și directorii școlilor răspund de încadrarea în bugetul aprobat, primarii fiind practic scoși din responsabilitatea publică aferentă domeniului, ocupându-se doar de clădirile școlilor, tot ceea ce se realizeze în privința finanțării școlilor rămânând la decizia Ministerului Educației, prin structurile locale. Reorganizarea sporurilor pare a face parte din planul disperat de reducere a cheltuielilor în 2018, mai spune deputatul PNL.

Se dovedește, încă o dată, că generozitatea financiară a PSD-ALDE în 2017 a fost doar o minciună. Guvernarea pesedistă încearcă acum să acopere acele măriri tăind tot de la cei cărora le-a crescut salariile. Lipsă gravă de viziune și de eficiență managerială, lipsa de înțelegere a mecanismelor macroeconomice, dublate de interesele electorale, îi aduce pe români în situația de a-și plăti din propriile buzunare măririle salariale de anul trecut. Suntem abia în 24 ianuarie și am ajuns să discutăm deja despre scăderea veniturilor profesorilor”, acuză Marilen Pirtea. Întrebându-se retoric care vor fi următoarele victime ale PSD?

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis