Asigurarea obligatorie a locuinței ar putea acoperi, pe viitor, şi pagubele produse de vijelii

Un deputat PMP de Timiş inițiat o propunere legislativă pentru ca asigurarea obligatorie a locuinţelor să acopere, pe viitor, şi pagubele produse de incendii şi furtuni.

 

Deputatul PMP de Timiş Cornel Sămărtinean anunţă că a inițiat o propunere legislativă care vizează modificarea Legii nr. 260/2008, privind asigurarea obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren și inundațiilor, astfel încât polița PAD care în prezent acoperă doar pagubele propduse de cutremure, inundații sau alunecări de teren, să acopere și incendiile, și acoperișurile luate de vânt, precum și reparațiile mașinilor lovite de copacii căzuți în urma unor vijelii.

Iniţiativa vine ca urmare a furtunii abătute asupra zonei de vest, în 17 septembrie, care a făcut ravagii în Timişoara şi în mai multe localităţi din Timiş.

Pentru pagubele produse, Guvernul a alocat Timişoarei doar 2,24 milioane lei, o sumă insuficientă şi departe de valoarea reală a pagubelor. În plus, cei care au locuințele avariate nu beneficiază de despăgubiri, chiar dacă au polițe de asigurare obligatorie a locuinței. Pentru că acestea nu acoperă daunele provocate de vijelii.

Consider că prioritar este interesul cetățeanului și de aceea voi continua prin prerogativele legislative pe care mi le conferă funcția de deputat să mă implic în rezolvarea tuturor problemelor și situațiilor cu care se confruntă cetățenii din Timișoara și din Timiş”, spune Cornel Sămărtinean.

Print Friendly, PDF & Email