USR lucrează la un proiect de transparentizare a Parlamentului

Un senator USR de Timiş anunţă, în cadrul „Cafenelei Civice USR”, că parlamentarii acestui partid lucrează la un proiect de transparentizare a Parlamentului. Printre ideile susţinute este publicarea pe Internet a amendamentelor propuse în procesul legislativ, de la momentul depunerii lor.

 

Membrii USR Timiș şi senatorul USR Nicu Fălcoi s-au întâlnit, în weekend, cu publicul simpatizant, în cadrul evenimentului „Cafeneaua Civică USR”.

Întâlnirea a fost deschisă de senatorul Nicu Fălcoi care a făcut o scurtă prezentare a proiectului de transparentizare a Parlamentului, demers la care lucrează toți parlamentarii USR. Aceștia susțin:

  1. Înregistrarea şi transmiterea live a tuturor şedinţelor comisiilor parlamentare.
  2. Consemnarea prezenţei şi a voturilor nominale atât în comisii, cât şi în plen, cu publicarea lor în timp real.
  3. Utilizarea formatelor editabile pentru documentele din procesul legislativ, care permit atât preluarea automată, cât şi găsirea cu uşurinţă a informaţiilor .
  4. Facilitarea consultării publice pe iniţiativele legislative printr-o platformă de consultare online cu cetăţenii.
  5. Publicarea pe Internet a amendamentelor propuse în procesul legislativ, de la momentul depunerii lor.
  6. Promovarea educaţiei asupra rolului legislativului într-o democraţie.

În cadrul aceleiaşi întâlniri, Rodica Militaru, coordonatorul departamentului Comunitate și politici publice locale al USR Timișoara, a prezentat tema Sunt cetăţean al Timișoarei și am drepturi. O „lecţie” deschisă despre modul în care pot fi accesate informațiile de interes public din cadrul administrației publice locale, despre transparența instituțională, despre situațiile în care publicul poate participa la procesul decizional și despre rigorile transparenței decizionale în administrația publică.

„Ca să poţi fi un cetăţean activ și implicat, trebuie mai întâi să fii informat, să-ţi cunoști drepturile conferite de lege”, spune Rodica Militaru.

Evenimentul s-a încheiat cu prezentarea de către Tiberiu Simionaș, membru simpatizant USR, a conceptului de Smart City. Un Smart City, explică el, înseamnă un oraș cu o viziune de dezvoltare urbană aplicată. „În acest moment, există deja câteva inițiative Smart City la nivel local care colaborează cu aparatul Primăriei Timişoara și creează workshop-uri cu privire la acest subiect. Cei şapte factori care creează un Smart City sunt serviciile orășenești, cetățenii, mediul de afaceri, utilitățile publice, sistemul de comunicații, energia și transportul ecologic”, explică Tiberiu Simionaş.

Acesta mai spune că sistemul de infrastructură al orașului, compus din utilități publice, sisteme de comunicație, energie și transport ecologic, poate fi modernizat și reorientat către cetățeni și mediul de afaceri prin creativitatea tinerilor, prin experiența unor profesori universitari, prin flexibilitatea și transparența aparatului administrativ și, nu în ultimul rând, prin fonduri europene, astfel încât, „în 2021 să putem oferi Capitalei Europene a Culturii o imagine curată, ecologică, în care oamenii sunt fericiți și mândri”.

Cafeneaua Civică USR este un proiect demarat de către membrii Filialei Timiș a USR, care are scopul de a aduce împreună, într-un cadru informal, reprezentanţi ai mediului politic, ai administrației publice și cetățeni.

 

Articol scris de

Jurnalist Timpolis