„Shakespeare”, jucat în scop umanitar, la Teatrul Maghiar din Timişoara

Teatrul Maghiar din Timişoara donează în scop umanitar profitul din vânzarea biletelor la spectacolul Shakespeare, Sonnet 66.

 

Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timişoara anunţă că se alătură instituţiilor teatrale din toată ţara în programul UNITER „Artiştii pentru artişti”. Astfel, banii obţinuţi din vânzarea biletelor la spectacolul Shakespeare, Sonnet 66, pus în scenă în 18 martie, vor fi donaţi pentru Fondul de Solidaritate Teatrală, creat la nivel naţional pentru ajutorarea artiştilor care s-au retras din activitate şi au probleme de sănătate.

A 16-a ediţie a Campaniei naţionale „Artiştii pentru artişti” include peste 30 de teatre din Bucureşti şi din ţară şi se va defăşura până la sfârşitul lunii martie. Mesajul UNITER pentru această campanie este: „Alătură-te Campaniei, cumpără bilete, bucură-te de teatru şi fă o faptă bună!” Fiecare teatru a ales câte un spectacol din repertoriul său, donând în scop umanitar profitul din vânzarea biletelor.

Spectacolul Shakespeare, Sonnet 66, regizat de Kokan Mladenovic, în interpretarea trupei Teatrului Maghiar Timişoara, este bazat pe mişcare şi muzică şi deconstruieşte fiecare vers al Sonetului 66, de William Shakespeare, abordând cele mai importante subiecte din actualitate: terorismul, criza refugiaţilor, războaiele, cenzura în artă, limitarea libertăţii de exprimare etc. Din distribuţie fac parte: Aszalos Géza, Balázs Attila, Bandi András Zsolt, Borbély B. Emília, Csata Zsolt, Éder Enikő, Horváth Anna, Kiss Attila, Kocsárdi Levente, Lőrincz Rita, Magyari Etelka, Mátrai Lukács Sándor, Mátyás Zsolt Imre, Molnár Bence, Molnos András Csaba, Simó Emese, Tar Mónika şi Tokai Andrea.

Shakespeare, Sonnet 66 se joacă în maghiară şi engleză, fiind supratitrat în română. Biletele costă 20 lei, respectiv 10 lei pentru pensionari, elevi şi studenţi, şi se pot cumpăra la casieria de pe str.Alba Iulia de luni până vineri între 16 – 19 şi în week-end cu o oră înainte de începerea spectacolelor, precum şi online prin www.biletmaster.ro.

Print Friendly, PDF & Email