Poliţia de Frontieră Timişoara a descoperit o fabrică ilegală de ţigări

În această dimineaţă, au avut loc nouă percheziţii

Mascati DIICOTNouă percheziţii au loc, în această dimineaţă, în Timiş şi Caraş-Severin, într-un dosar în care este vizat un bărbat suspectat că, împreună cu mai multe persoane, ar fi amenajat în locuinţa sa o unitate clandestină de fabricare a ţigărilor. Acesta este căutat şi pentru infracţiuni comise în Italia.

 

Potrivit unor surse judiciare, poliţiştii de frontieră şi ofiţerii Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă, sub coordonarea procurorilor DIICOT Timişoara, au descins, în această dimineaţă, de la ora 6, la nouă adrese, în judeţul Caraş-Severin – la Caransebeş, Oraviţa şi Vărădia – şi în judeţul Timiş – la Lugoj şi Jamu Mare, reprezentanţii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara.

Principalul vizat este un bărbat care locuieşte în Caransebeş, T. Viorel, şi care şi-a construit în propria locuinţă o unitate de fabricare a ţigărilor. Anchetatorii spun că acesta a fost ajutat, în această afacere, atât de fratele său, fost poliţist de frontieră, cât şi de părinţi, precum şi de alte rude.

Ancheta a pornit după ce poliţiştii de frontieră au aflat că bărbatul suspectat îşi cumpărase un dispozitiv cu ajutorul căruia confecţiona ţigarete în propria locuinţă, iar rudele acestuia îi procurau materialele necesare. În final, marfa era transportată în pieţele din Caransebeş, unde era vândută, iar banii erau apoi împărţiţi între toţi cei implicaţi în această afacere.

În urma percheziţiei, în locuinţa bărbatului a fost găsită o cantitate mare de tutun. Bărbatul, precum şi rude ale acestuia – în total şase persoane – au fost aduşi la sediul DIICOT Timişoara pentru a fi audiaţi.

Potrivit Mediafax, bărbatul este dat în urmărire internaţională prin Interpol, pe numele lui fiind emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru trei ani, după ce a comis alte infracţiuni în Italia.

Print Friendly, PDF & Email