Klaus Johannis vine la Timişoara, promiţând „o Românie ca la neamț în șpais”

Cum se spune în Banat

Campanie Klaus Johannis la Timisoara 3La miezul nopţii, la Timişoara, s-a dat startul campaniei electorale pentru candidatul ACL, Klaus Johannis. În centrul oraşului a fost amenajat un şpais, pentru că, promite Klaus Johannis, sub mandatul său România va fi „ca la neamț în șpais”.

 

Am pregătit, cu ocazia startului campaniei electorale, ceva care să arate că ne dorim o Românie ca la neamț în șpais, cum se spune pe aici prin Banat”, a declarat co-președintele ACL Timiș, Nicolae Robu, care este şi preşedinte al PNL Timiş. Alături de el, la acest eveniment au fost prezenţişi alţi lideri din ACL Timiş: Cornel Sămărtinean, preşedinte al PDL Timişoara, Dan Diaconu, preşedinte al PNL Timişoara, senatorul PNL Ben-Oni Ardelean, consilierul local PDL Ștefan Sandu, Radu Lambrino, Vasile Rușeț și consilierul local PDL Adelina Târziu, adunaţi cu toţii în Piaţa Operei, deşi afară ploua torenţial.

Campanie Klaus Johannis la Timisoara 5În centrul Timişoarei fusese amenajat un şpais în aer liber, pe ale cărui rafturi erau aşezate borcane cu zacuscă, murături, dulcețuri şi erau atârnate şunci, cârnați şi legături de ceapă. Alături era un afiș cu Klaus Iohannis, promiţând „o Românie ca la neamț în șpais”.

Puteți vedea aici semne ale unei bunăstări câștigate prin muncă, prin seriozitate, prin bună organizare, prin cumpătare și am dori ca toată țara românească să fie rânduită. Puteți remarca în jur acești tineri minunați îmbrăcați în costume care arată caracterul multietnic al regiunii noastre. Aici trăim în bună înțelegere, într-o conviețuire exemplară, români, maghiari, sârbi, croați, ucraineni, nemți, dar și alte etnii, însă nu contează etnia, nu contează credința, ci contează omul. Klaus Iohannis este un om adevărat, este un om care are toate calitățile pentru a fi un bun președinte al României”, a declarat președintele PNL Timiș, Nicolae Robu. 

Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, se va afla duminică, 5 octombrie, la Timişoara. La ora 16.15, acesta va pleca din fața Primăriei Timişoara spre Parcul Rozelor, unde au loc Festivalul Minorităţilor şi Festivalul Gastronomic. Între ora ora 18 şi ora 18.30 va susţine o conferinţă de presă la Centrul Regional de Afaceri, iar la ora 18.45 va vizita Casa Adam Müller Guttenbrun, unde are loc Festivalul Banat-Bayerisch Oktoberfest.

Print Friendly, PDF & Email