Expert Forum: O vor apuca PSD şi aliaţii săi pe căi alternative la proiectul european clasic?

În Europa Centrală și de Est, derapajele de la modelul democrației liberale, bazate pe stat de drept, separația puterilor în stat, responsabilitate și echilibre instituționale, deschid o neașteptată oportunitate pentru regimul de la Kremlin, avertizează Expert Forum în raportul „Populismul 2.0 și renașterea alternativelor la democrația liberală”.

 

Expert Forum a lansat, ieri. raportul „Populismul 2.0 și renașterea alternativelor la democrația liberală”. Motivaţia realizării acestuia este dată de faptul că, după declanşarea crizei globale, am asistat la un crescendo al discursului indignat în politica occidentală, pe fondul dificultăţilor de natură economică. „Dar când popoarele s-au indignat finalmente la urne, în 2016, revolta lor anti-elite a luat o altă turnură decât se aşteptau teoreticienii revoluţiei progresiste: votul a mers în direcţia cealaltă, către opţiuni nativiste, xenofobe, tribal anti-globalizare, iar nu civic-antiglobalizare. Acest val de populism, ce ameninţă să slăbească fundamentele liberalismului democratic, reprezintă o ameninţare pentru România şi alte state din Europa de Est, membre sau nu ale UE, pentru care Occidentul a reprezentat permanent o ancoră politică şi un model”, spun autorii raportului: Sorin Ioniţă, Septimius Pârvu şi Otilia Nuţu.

Aceştia avertizează că anul 2017 începe sub spectrul unor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea slăbeşte în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României? O vor apuca PSD şi aliaţii săi pe căi alternative la proiectul european clasic al “Europei tot mai integrate”?

Raportul analizează populismul 2.0 şi renaşterea alternativelor la democraţie liberală, riscurile „democraţiei directe”, alternativa modelului putinist sau modul în care foloseşte Rusia sectorul energiei pentru a influenţa piaţa internă în Europa de Est, folosirea bugetelor publice pentru clientelizarea teritoriului şi face, totodată, prognoze pentru 2017.

Din fericire, noi nu avem extremiști în Parlament, nu am avut, nu avem nici acum după runda asta de alegeri. (…) Asta este partea plină a paharului. Partea proastă în România este că se radicalizează discursul la centru. (…) Partidele mainstream sunt tot timpul tentate să joace pe asemenea teme, unde nu le concurează nimeni. Și așa, citeam odată un articol, s-a întâmplat în Ungaria, cărarea pentru Jobbik a fost făcută de deschiderea de discurs din partea Fidesz. (…) De asta îmi e mie teamă pentru România. Partidele mari, în primul rând PSD, pentru că au istorie în direcția asta, de a merge către naționalism, închidere, protecționism și așa mai departe, dar nu exclud pe alții. PMP clar legitimează genul ăsta de discurs și atunci vor apărea și reprezentanții adevărați cu trup și suflet sau poate chiar oameni care să creadă în așa ceva cu sinceritate”, declară Sorin Ioniță, preşedintele Expert Forum.

Acesta mai spune că, per total, „discursul mizerabilist nu se justifică, comparativ cu '89, anul de aur care astăzi este proiectat pe anumite canale media ca referință. PIB-ul în dolari a crescut de 2,5 ori, deci față de perioada de maxim efort de tip comunist, având jumătate din angajații de atunci care lucrează numai cinci zile pe săptămână, nu șase sau șapte cum se lucra înainte. Deci se produce de două ori și jumătate mai mult, (…) exporturile au crescut de șase ori în dolari relativ la anul 1989, când se forța exportul. (…) Suntem peste media UE ca pondere a industriei în PIB. (…) Beneficiile relative date de o diplomă, așa mizerabil cum este învățământul de astăzi, sunt mai mari decât în țările din Vest, adică raportul între salariul unui om cu diplomă și unuia fără diplomă, în România, este mai mare decât în Vest. (…) Convergența cu UE a fost rapidă și este un succes istoric al Europei de Est de care nu se vorbește.”

În opinia lui Sorin Ioniţă, există un proces de ajungere din urmă a statelor avansate pe „economie, calitatea vieții, calitatea guvernării care nu poate fi negat și contrazice discursul mizerabilist de contestare a UE, de contestare a beneficiilor integrării în piața occidentală, în sistemul de valori occidental și așa mai departe”.

Potrivit Expert Forum, principalele concluzii ale raportului sunt:

  1. În ciuda retoricii populiste pe care o auzim azi de la politicieni – contra multinaționalelor, împotriva lui Soros sau vânduților străinătății – România o duce mult mai bine decât acum 25 de ani, până și în mult-deplânsa industrie.
  2. Referendumul, un instrument de consultare directă a cetățenilor, poate fi periculos, pe măsură ce propaganda, știrile false și populismul capătă amploare și se transformă în pură loterie, când participarea la vot este redusă și neinformată. Mai mult, un referendum cu opțiuni DA și NU nu poate arăta intensitatea adevărată a preferințelor votanților, întrucât toate voturile sunt egale
  3. În Europa Centrală și de Est, derapajele de la modelul democrației liberale, bazate pe stat de drept, separația puterilor în stat, responsabilitate și echilibre instituționale deschid o neașteptată oportunitate pentru regimul de la Kremlin, indiferent că acesta se află sau nu în spatele unora din aceste derapaje. Într-un studiu comparativ în sectorul energiei, se poate observa deja în toate țările un conflict între modelul european, competitiv, transparent, intolerant la corupție, corect și alternativa Putinistă, bazată pe rețele clientelare, contracte acordate prin derogări de la lege, abuz de monopol și slăbire a securității energetice. Dacă România a fost până acum mai ferită de influența Kremlinului decât vecinii din regiune, acest fapt se întâmplă din cauză că interesele Rusiei au fost foarte bine satisfăcute de corupții noștri pe cont propriu, fără să fie nevoie de ajutor.
  4. În lunga listă de ordonanțe de urgență contestate, discutăm și de OUG 6 și OUG 9/2017. Prima stabilește acordarea de 30 de miliarde de lei credite de angajament, care urmează a fi investite în 2017 – 2020 în infrastructura locală, prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Al doilea suspendă prevederi esențiale din Legea Finanțelor Publice. „Îngrijorarea noastră este că acești bani se vor distribui ca și până acum, netransparent și discreționar, fără criterii clare și pe priorități de partid. Mai mult, OUG 9/2017 încurajează cheltuielile iresponsabile și reduce răspunderea instituțiilor publice.”

Raportul integral poate fi citit pe site-ul Expert Forum: https://expertforum.ro/raport-anual-2017/.

Print Friendly, PDF & Email