După nouă ani, Julio Iglesias revine la Timișoara

Julio IglesiasUnul dintre cei mai iubiţi artişti latino ai tuturor timpurilor, Julio Iglesias, va cânta alături de fiul său, Julio Iglesias Jr., la Timişoara. Concertul va avea loc în Piața Libertății, pe 15 mai, cu începere de la ora 18.30.

 

Timișorenii vor putea să asculte pentru prima dată un duet al celor două generații Iglesias, într-un spectacol special, plin de romantism și emoție, anunţă organizatorii. Cei prezenți vor putea audia melodiile celebre ale lui Julio Iglesias, precum Manuela, Nathalie sau Abrazame. Mai mult, cei prezenți vor avea ocazia să asculte, în premieră absolută, versiuni live ale melodiilor incluse pe cel mai recent material lansat de artist în toamna anului trecut, Mexico.

Suntem extrem de încântați că, după aproape un deceniu, reușim să îl readucem pe Julio Iglesias la Timișoara, de data aceasta alături de fiul său, Julio Iglesias Jr. Dacă în 2007 peste 20.000 de timișoreni cântau alături de Julio refrene celebre, de data aceasta sperăm ca numărul lor să fie și mai mare, mai ales că vremea se anunță a fi una extrem de frumoasă și caldă la ora concertului”, spune Andreea Petică, Event Manager, Quantum Media.

Aceasta anunţă că, pentru a preveni neplăcerile cauzate de eventualele restricții de trafic, dorim să îi informăm pe timișoreni că lucrările pentru amenajarea scenei din Piața Libertății vor începe vineri, 13 mai, motiv pentru care accesul în Piață va fi restricționat începând de vineri, ora 8, până duminică, ora 0. De asemenea, circulația tramvaielor va fi oprită în ziua evenimentului, pe 15 mai 2016.

Accesul în Piața Libertății se va face exclusiv pe bază de bilet de acces.

Print Friendly, PDF & Email