Anului nou coreean, Seollal, va fi marcat şi la Timişoara

"세배, 잘할 수 있어요"Anul Nou Lunar, este una dintre cele mai mari sărbători naționale din Coreea, va fi marcat şi la Timişoara, printr-un spectacol organizat la Filarmonica Banatul.

 

Evenimentul va ave loc miercuri, 11 februarie, când, de la ora 14, în foaierul de la etajului 1 al Filarmonicii Banatul, Ioan Garboni, consulul onorific al Republicii Coreea la Timişoara, Jun-Young Park, vice-consul al Republicii Coreea, Jae Hwan Kim, director al Centrului Cultural Coreean din Budapesta, precum si reprezentanţi ai Asociaţiei Culturale Romania-Korea vor susţine o conferinţă de presă.

În aceeaşi zi, de la ora 19, tot la Filarmonica Banatul va avea loc un concert simfonic sub bagheta dirijorului Hur Dae-Sik, avându-i ca solişti pe Kim Daeguen, Hwang Yongmin, Kim Hyounggwan, Kim Seyeon, Jeong Daye, Han Woojeong, Moon Myunghyun. Programul include lucrări de Mozart, Bach, Reinecke, Bruch, Cimarosa şi Saint-Saens.

Seollal, Anul Nou Lunar, este una dintre cele mai mari sărbători naționale din Coreea, o sărbătoare cunoscută și sub denumirile de Sesu, Wondan, Wonil, Sinwon, Gujeong, Yangnyeok Seollal și Sinjeong, după cum menţionează pagina web a Clubului Românesc de Cultură Coreeană „KCC. Romania”. „Noul An Lunar coreean cade, de obicei, în zilele în care apare a doua lună nouă de după solstițiul de iarnă, cu excepția cazului în care există o intercalare destul de rară a lunei a unsprezecea cu luna a doisprezecea. În acest caz, Seollal se sărbătorește în zilele cu cea de a treia lună nouă de după solstițiu; următorul fenomen de acest gen va avea loc în 2033”, potrivit aceleiaşi surse.

În timpul acestei sărbători familiile se reunesc pentru a-și cinsti strămoșii, așa că această sărbătoarea ține trei zile: în prima zi merg la casa părintească, în a doua zi sărbătoresc, iar în ultima zi se întorc.

Print Friendly, PDF & Email