Cel mai bun documentar al anului, deschide Festivalul Filmului Francez de la Timişoara

demainDocumentarul Demain, recompensat cu Premiul César pentru cel mai bun film documentar, va deschide ediţia din acest an a Festivalului Filmului Francez de la Timişoara.

 

Demain/Ziua de Mâine, un film produs și regizat de Cyril Dion alături de Mélanie Laurent, va putea fi urmărit în 3 noiembrie, de la ora 18, în Aula Magna a Universităţii de Vest. Intrarea la eveniment este liberă, iar rezervările se pot face la adresa office@imagefactory.ro.

La Timişoara, filmul Demain/Ziua de mâine va putea fi urmărit în cadrul unei proiecţii cu intrare liberă, programată să deschidă Festivalul Filmului Francez, joi, 3 noiembrie, de la ora 18, în Aula Magna a Universităţii de Vest. Accesul în sala de film este gratuit, pe baza unei rezervări prealabile la adresa office@imagefactory.ro, în limita locurilor disponibile.

„Demain poate fi privit ca un material de curs. Sunt prezentate studii de caz din economie, agronomie şi democraţie, ce pot inspira tânăra generaţie. Prezentarea filmului în mediul academic este o alegere foarte bună”, declară Nicoleta Talpeș, Managing Director la Media Image Factory, organizatorul evenimentului.

Aceasta mai spune că pentru finanțarea filmului, producătorii au lansat o campanie pe platforma de crowdfunding KissKiss BankBank. Deși inițial și-au propus un obiectiv de 200.000 de euro în două luni, i-au strâns  în… două zile! Iar după două luni aveau aproape 450.000 de euro. „Acesta este recordul mondial într-o strângere de fonduri pe o platforma de tip crowdfunding pentru un documentar. Aproape o treime dintre donatori au cerut ca, în schimbul donaţiei lor, să fie plantaţi copaci”.

Acţiunea filmului Demain începe de la un studiu ştiinţific publicat în revista Nature, în 2012. Acesta, destul de devastator, anunță o prăbușire generală a ecosistemelor noastre, deci şi sfârșitul condițiilor de viață stabile pe Pământ. „Ca răspuns, Cyril Dion și Mélanie Laurent împreună cu o echipă de alte patru persoane Alexandre, Laurent, Raphäel şi Antoine, toţi în jur de 30 de ani, pleacă în zece țări (Franţa şi Insula Réunion, Elveţia, SUA, Marea Britanie, Danemarca, Belgia, Finlanda, Norvegia, Islanda, India) să cerceteze ce ar putea provoca această catastrofă, cum ar putea fi ea evitată şi să exploreze lumea în căutarea de soluţii capabile să salveze generaţiile viitoare. În timpul călătoriei, ei întâlnesc pionierii ce reinventează agricultura, energia, economia, democrația și educația”, detaliază organizatorii evenimentului de la Timişoara. 

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis