Ministrul Educaţiei, prezent la Timişoara, la deschiderea anului universitar

Sorin Cimpeanu Foto Agerpres

Ministrul Educației și Cercetării Științifice, Sorin Cîmpeanu, va fi prezent, luni, la Timişoara, la deschiderea anului universitar, unde va primi, însă, titlul de Doctor Honoris Causa.

 

Ministrul Educației și Cercetării Științifice, Sorin Cîmpeanu, va fi prezent luni, 28 septembrie, la Timişoara.

De la ora 9 va participa la deschiderea anului universitar 2015 – 2016, la Universitatea de Vest, ceremonia având loc în Aula Magna.

De la ora 10 este invitat la ceremonia de deschidere a anului universitar 2015 – 2016 al Universităţii de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României”, ceremonia care se va desfăşura în Aula Magna. Aceasta – anunţă reprezentanţii USAMVBT – va fi succedată de o alta, privind conferirea titlului de Doctor Honoris Causa, ministrului Sorin Cîmpeanu.

Tot luni, de la ora 12.30, şi tot în prezenţa ministrului Educaţiei, la Facultatea de Tehnologia Produselor Agroalimentare din cadrul USAMVBT – a doua facultate cu profil alimentar din România –, vor celebraţi 25 de ani de tradiție și experiență alimentară în învățământul superior timișorean. Un eveniment care va reuni, la Timişoara, reprezentanții facultăților de profil din ţară. Acesta va debuta cu inaugurarea Galeriei decanilor pe care i-a avut această facultate, din 1990 până în prezent, urmată de ședința festivă a Asociației Specialiștilor din Industria Alimentară din România.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis