Atmosferă animată de discuţii la proiecţia de gală a filmului „De ce eu?”, regizat de Tudor Giurgiu. Sesiunea de întrebări şi răspunsuri întreţinută de pe scenă de regizorul însuşi s-a continuat şi în sală şi la ieşirea de la film, în rândul spectatorilor.

Ficţiune şi document moral

Am căutat să aflăm puncte de vedere despre situaţia înfăţişată în film de la personalităţi care au dat curs invitaţiei de a participa la premiera peliculei De ce eu?.

Am solicitat un prim punct de vedere referitor la filmul regizorului Tudor Giurgiu de la profesorul universitar şi jurnalistul Brînduşa Armanca. Aceasta a opinat că „în ultimii ani, filmul românesc răscumpără ceea ce societatea românească, pusă în ecuaţie de un sistem corupt, n-a izbutit din 1989 încoace: să se purifice, să aşeze valorile şi meritele la locul cuvenit, să se bucure deplin de libertate şi democraţie”. Şi apreciază că filmul „răspunde cu iscusinţă cinematografică, dar şi cu amărăciunea unei conştiinţe, la întrebarea pusă de tânărul procuror care refuză, cu preţul vieţii, să accepte compromisul şi să acuze un om nevinovat”. Brînduşa Armanca relevă şi faptul că filmul oferă un răspuns la întrebarea adresată chiar din titlu, referitoare la mecanismul cinic care a stat la baza selectării identităţii celui desemnat să pecetluiască destinul unui coleg, procuror şi el, devenit indezirabil pentru un sistem organizat pe un tipar mafiot. „De ce tocmai el a fost ales de sistem? Pentru că e tânăr şi neexperimentat, pentru că e ambiţios, pentru că vine dintr-un mediu pauper, pentru că e prezumtiv un fraier care va accepta orice din candoare, din oportunism sau de frică. Aceasta este reţeta care a alimentat uriaşul fenomen de oportunism postrevoluţionar din România, când instituţiile, presa, spaţiul public deveniseră instrumente în mâna guvernanţilor”, spune Brînduşa Armanca. Apreciind că filmul regizorului Tudor Giurgiu documentează cu mijloace artistice un caz real din vremurile sumbre ale guvernării Năstase, cazul sinuciderii procurorului Cristian Panait. „Procurorul Panduru îl întruchipează pe Cristian Panait, procurorul care s-a sinucis la 29 de ani, în condiţii neinvestigate complet nici azi. Leca este procurorul orădean Lele, hărţuit ani pentru că s-a atins de infractorii care finanţau PSD. Deşi personajului Panduru îi lipseşte în film componenta credinţei religioase, pe care s-a sprijinit omul real, el este bine conturat, jucat ardent de Emilian Oprea, un actor brăilean care seamănă izbitor cu Jamie Dornan, irlandezul din 50 shadows of Grey şi din Crimele din Belfast”, remarcă Brînduşa Armanca.

Şi, mai apreciază aceasta, printr-o bună dozare a resurselor şi a formelor de expresie artistică, regizorul Tudor Giurgiu izbuteşte să readucă în atenţia publicului file dramatice dintr-o istorie nu tocmai îndepărtată: „Bun contrastul dintre protagonist şi Mihai Constantin în rolul lui Codrea şi, mai ales, excelent ritmul filmului, tensiunile realizate din unghiuri subiective, schimbări de cadru şi iluminări misterioase. Ficţiune şi document moral, filmul lui Giurgiu nu lasă uitate dramele simbolice ale începuturilor democraţiei româneşti”.

„Exact aşa a fost…”

Dintre reprezentanţii mediului politic invitaţi de organizatori să participe la vizionarea filmului, am remarcat prezenţa în sală doar a primarului localităţii timişene Gottlob, Gheorghe Nastor. L-am întrebat care îi sunt impresiile după vizionarea filmului. Acesta ne-a mărturisit că filmul De ce eu? i se pare a fi „cel mai bun şi mai realist film românesc realizat în anii scurşi de la Revoluţie încoace”. Şi a precizat că a fost absolut impresionat de firescul şi naturaleţea prestaţiei actoriceşti a interpretului rolului principal masculin, actorul Emilian Oprea. „Cu acest film, regizorul Tudor Giurgiu nu doar că probează, ci confirmă.(…) Filmul conţine un procent mic de ficţiune faţă de realitatea acelor ani, a anului 2002, aşa cum o cunosc, aşa cum o cunoaştem cu toţii, din presa vremii”, opinează primarul Gheorghe Nastor. Chestionat dacă realitatea acelor ani, aşa cum a trăit-o personal, corespunde celei redate în film, spune: „Exact aşa a fost. Am trăit pe pielea mea astfel de situaţii. Eram primar la Lovrin. Am trăit pe pielea mea controalele cu substrat politic ale Corpului de Control al premierului (Adrian Năstase – n.r.).Nu am cunoscut, pentru că nu aveam acces la informaţiile astea, substraturile cazului procurorului Lele de la Oradea, dar atmosfera da, asta era…”. Întrebat dacă apreciază că există posibilitatea unei reveniri a României la situaţia din trecut, acesta spune că, în percepţia sa, totul depinde de generaţia tânără: „Dar nu de tinerii virusaţi pe care îi vedem la televizor sau în Guvern sau în Parlament. Ci de tinerii care au mentalităţi altfel.(…) Cred, totuşi, că noi mergem acum spre civilizaţie, spre Occident, şi nu spre Est. Întotdeauna am crezut că tinerii sunt şansa, printr-o schimbare radicală de comportament, de gândire, de mentalitate”, mai spune primarul Gheorghe Nastor. L-am întrebat şi cine anume crede că i-a virusat pe aceşti tineri exponenţi ai clasei politice din România: „Simplu, tot clasa politică, cea veche. Cu tot felul de tentaţii şi de atracţii, cu puterea şi influenţa banului”.

O frescă a unei istorii nu foarte îndepărtate

Cu precădere tineri, mulţi dintre ei studenţi la Drept sau la Jurnalism, aspiranţi la izbândă profesională într-un context pe care afirmă că şi-l doresc cu totul şi cu totul diferit faţă de realitatea sumbră înfăţişată în film, cam acesta a fost profilul publicului majoritar prezent în sală la premiera timişoreană a filmului De ce eu?.

„Nu ştiu, nu am trăit acele vremuri. Dar din câte am văzut eu în film, dacă am înţeles bine, Adrian Năstase este vinovat de foarte multe lucruri grave”, opinează M.V., studentă la Facultatea de Drept a Universităţii de Vest din Timişoara, în anul III, referindu-se cu precădere la scena din film în care premierul este citat cu o intervenţie prin care exercita presiune asupra reprezentanţilor Justiţiei, în abordarea cinică, menţionată ca atare în arhivele vremii, „nu cred în arestările de vineri seara”.

O altă categorie de spectatori au fost, însă, cei care au experimentat, în mod asumat şi matur, neajunsurile acelor vremuri şi care, potrivit propriilor declaraţii, au venit să vadă dacă filmul reflectă sau nu frânturi din realitate:

„Am auzit că ar fi fost implicat indirect Ponta în moartea procurorului Panait şi am vrut să văd ce reiese din film despre asta”, ne mărturiseşte o doamnă în vârstă, care a venit la film împreună cu soţul, anume pentru a se lămuri „ce şi cum despre ticăloşiile acelor vremuri”.