Program special la Direcția de Evidență a Persoanelor pentru al doilea tur al alegerilor prezidențiale

Sursă foto: PMT

Direcția de Evidență a Persoanelor Timișoara va avea program special cu ocazia celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, pentru a asigura preluarea rapidă a cererilor și eliberarea documentelor de identitate necesare exercitării dreptului de vot.

 

Astfel, în zilele de 7 și 8 decembrie 2024, programul de lucru va fi următorul: sâmbătă, 7 decembrie:între orele 8-16, iar duminică, 8 decembrie, între orele 7-21.

În acest interval, cetățenii pot depune cereri pentru emiterea actelor de identitate și pot ridica documentele conform următorului calendar:

Data eliberării:

4 decembrie – actele depuse în 2 decembrie;

5 decembrie – actele depuse în 3 decembrie;

6 decembrie – actele depuse în 4 decembrie;

7 decembrie – actele depuse în 5 decembrie;

8 decenbrie  – actele depuse în 6, 7 şi 8 decembrie.

În contextul primului tur al alegerilor prezidențiale, Direcția de Evidență a Persoanelor Timişoara transmite că a eliberat sâmbătă, 23 noiembrie, 167 de acte de identitate și a preluat 60 de cereri. Duminică, 24 noiembrie, au fost eliberate 224 de acte de identitate și preluate 38 de cereri.

Informații suplimentare pot fi obținute la sediul Direcției de Evidență a Persoanelor, bulevardul Mihai Eminescu nr 15, la numărul 0256.969, tastele 1-5-1 sau prin email la evpers@primariatm.ro.

 

Print Friendly, PDF & Email