Repere din biografia procurorului Cristian Panait, informaţii despre cum s-a născut personajul principal masculin al peliculei „De ce eu?” şi despre modul în care, în creionarea acestuia, ficţiunea a întâlnit realitatea – ca parte dintr-un demers asumat de a realiza o cronică a unor vremuri tulburi, în care corupţia şi influenţa toxică şi intruzivă a politicului au schilodit destine – au fost doar o parte dintre elementele cu care s-a înfăţişat, marţi seara, în faţa publicului timişorean, regizorul Tudor Giurgiu.

Premiera timişoreană a filmului „De ce eu?”

Sala Capitol a Filarmonicii „Banatul” din Timişoara a găzduit, marţi seara, proiecţia de gală a filmului De ce eu?, regizat de Tudor Giurgiu şi inspirat din cazul sinuciderii, în aprilie 2002, a tânărului procuror Cristian Panait.

În faţa unei săli arhipline, Tudor Giurgiu a prezentat publicului informaţii despre munca de documentare care i-a îngăduit peliculei De ce eu? să se nască şi a expus o serie de consideraţii referitoare la personalitatea procurorului Cristian Panait, pe care l-a ales drept sursă de inspiraţie în creionarea istoriei eroului principal al filmului său, procurorul Cristian Panduru, interpretat admirabil în film de tânărul actor Emilian Oprea.

Alături de regizorul Tudor Giurgiu, au mai fost prezenţi, la premiera peliculei, actorii Emilian Oprea, Andreea Vasile (interpreta personajului Dora, în film) şi Alin Florea (interpretul procurorului Alexandru Leca), parte din echipa de actori din distribuţia filmului, precum şi unul dintre producătorii peliculei, Oana Giurgiu.

Tudor Giurgiu a precizat că filmul pe care l-a regizat a preluat şi a exploatat o serie de elemente narative, aşa cum s-au desprins ele din relatările unor martori nemijlociţi la cursul evenimentelor petrecute, în doar câteva săptămâni, în primăvara anului 2002, care s-au încheiat intempestiv, cu gestul dramatic al sinuciderii procurorului Cristian Panait.

În destinul personajelor sale, proiectat pe ecranul unei realităţi cenuşii şi apăsătoare a debutului anilor 2000, regizorul admite, însă, că a îmbinat realitatea cu ficţiunea, conferindu-i personajului său o serie de atribute care au născut, prin suprapunere, profilul uman impresionant al procurorului Cristian Panduru, eroul principal al filmului.

Anatomia unui personaj, dezvăluită publicului de regizorul filmului

Într-o evaluare a profilului personajului său, Tudor Giurgiu a admis că a văzut în procurorul Cristian Panait exponentul propriei sale generaţii, o generaţie de tineri intelectuali care s-a văzut nevoită să se confrunte, în perioada de conturare a orizontului de aşteptări şi de aspiraţii profesionale, cu o realitate malversată şi mutilantă, ale cărei tendinţe uniformizatoare erau menite să anihileze din start orice tendinţe de afirmare a unor puncte de vedere ce puneau sub semnul îndoielii regulile de funcţionare ale unei lumi din realitatea căreia făceau parte, într-un amalgam de interese obscure, politicieni şi magistraţi corupţi, controlaţi, cu toţii, de numeroşi exponenţi ai unor servicii organizate după modele tentaculare.

Oferind detalii despre modul în care a conturat, pornind de la modelul său real, procurorul Cristian Panait, destinul personajului principal, procurorul Cristian Panduru, Tudor Giurgiu a precizat şi că acesta s-a născut, la capătul unor lungi căutări, dintr-o uşoară distanţare, motivată de considerente strict dramaturgice, de realitate, existând, de aceea, în cuprinsul filmului, ceea ce acesta a numit elemente de ficţionalizare.„Nu vreau să pretind – şi am spus asta de la bun început – că filmul reflectă 100% datele personajului”, le-a explicat regizorul Tudor Giurgiu spectatorilor, precizând că multe dintre informaţiile de la care a pornit în documentarea filmului au fost culese din presa vremii, de la gazetarii care au îndrăznit atunci să scrie despre acest caz şi despre implicaţiile lui. „Filmul este exact aşa cum am vrut să îl facem, nimeni nu ne-a pus obstacole până acum”, a mai precizat regizorul Tudor Giurgiu, ca răspuns la o întrebare legată de eventualele presiuni resimţite de către echipa filmului.

„Simbolic, ceea ce a lăsat în urmă procurorul Cristian Panait a fost un turning point”

Tudor Giurgiu a relevat şi faptul că presiunile care se exercitau asupra Justiţiei şi asupra presei în perioada despre care filmul său narează sunt aspecte ce ţineau de cotidianul acelei perioade. „Motivaţia mea a fost să fac un film despre o generaţie care a eşuat să schimbe ceva vizibil, pregnant în România.(…) Impresia mea este că Panait a fost foarte singur la vremea respectivă.(…) Există acum un sentiment mult mai mare de solidaritate în jurul unor oameni care doresc să îi convingă pe alţii de validitatea opiniilor lor, atunci când propriile valori intră într-un conflict cu sistemul”, a argumentat regizorul Tudor Giurgiu raţiunile care au stat la originea acestui film.

Acesta mai spune că, simbolic, ceea ce a lăsat în urmă procurorul Cristian Panait a fost un turning point. „Presa, justiţia, în Guvernarea Năstase au fost complet anihilate.(…) Iar cineva, undeva, şi-a spus, la un moment dat, că aşa nu se mai poate…”, spune Tudor Giurgiu. Care a relatat şi despre presiunile despre care a aflat, în perioada documentării filmului, că s-au exercitat asupra procurorului Alexandru Lele (redat, în film, prin intermediul personajului procurorului Bogdan Leca), pe care le-a prezentat drept ilustrare a unei situaţii dramatice, în care „un om ia o hotărâre corectă, potrivit propriei morale şi valori, însă prin această hotărâre atacă un sistem mafiot, care devine astfel inamicul lui numărul unu.”

Referindu-se la complexitatea fenomenului de corupţie scos la lumină de procurorul Alexandru Lele, în perioada tulbure care a urmat perioadei de embargo, Tudor Giurgiu afirmă că procurorul Lele a fost unul dintre principalii furnizori de informaţii şi de date despre cum se întâmpla atunci contrabanda de produse petroliere, la Bihor. Întreg fenomenul, care se petrecea, potrivit precizărilor regizorului, sub directa oblăduire a SRI, era menit să alimenteze cu fonduri partidele politice, iar încrengătura de interese ducea până la structuri de putere din vârful partidelor. Aceasta fiind, în fapt, şi motivaţia care a dus la decizia de atunci a procurorului Alexandru Lele, care a dispus arestarea fiului prefectului PSD de Bihor, Aurel Tarău.

„Frica paralizantă a celor din jur şi refuzul acestora de a-şi asuma lupta, l-au lăsat, la un moment dat, pe omul ăsta foarte singur”

În ceea ce priveşte modul în care exponenţii tânărului val de procurori, care se aflau la început de drum în Justiţie la vremea respectivă, au înţeles să îşi exercite profesia, Tudor Giurgiu a precizat că aceştia au avut de ales între soluţia rezistenţei şi a apărării îndârjite a propriilor principii şi a propriului set de valori şi soluţia plierii pe exigenţele şi aşteptările sistemului: „Unii au preferat, ca domnul Ponta, să accepte un drum care li s-a propus”.

Cât despre modul în care se raportează, ca înţelegere, la gestul sinucigaş al procurorului Cristian Panait, Tudor Giurgiu admite că nu înţelege sinuciderea: „E ceva din mine care nu înţelege. (…) A fost (perioada de documentare a filmului – n.red.) o călătorie cu mine, să încerc să înţeleg mai mult. (…) Sincer, nu cred că a fost logic (gestul sinuciderii – n.red.) Eu am suferit mult, pentru că am avut cumva senzaţia că, într-un anume moment, omul ăsta a fost lăsat foarte singur”. Regizorul opinează că acest abandon al personajului în mrejele mecanismului de eliminare urzit de sistem a fost rodul unui proces deliberat, născut din ceea ce a desemnat a fi fost o frică paralizantă a celor din jur de a-şi asuma lupta procurorului Panait cu sistemul şi implicaţiile acestei lupte.

În ceea ce priveşte motivaţia pentru care a optat să nu exploateze în film decât în foarte mică măsură dimensiunea profund religioasă a procurorului Cristian Panait, Tudor Giurgiu spune că asumă acest aspect ca fiind expresia recunoaşterii de către sine a unei dificultăţi de a insera această componentă în scheletul narativ al filmului. „Nu am ştiut cum să marchez mai pregnant această trăsătură pe scheletul narativ. (…) Nu am ştiut şi nu am găsit o soluţie, luaţi-o ca pe o slăbiciune sau ca pe un eşec personal”, a precizat regizorul Tudor Giurgiu ca răspuns la o întrebare în acest sens care i-a fost adresată de profesorul universitar şi jurnalistul Brînduşa Armanca, prezentă în sală la premiera timişoreană a peliculei De ce eu?.