Antigona, Foto: Meyer Originals
Tehnici de izolare în teatrul (de dans) contemporan este atelierul pe care îl va susține Kristóf Szabó, din Germania, pentru actorii din Timișoara în perioada 3 – 6 mai. Workshop-ul este oferit de Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” și Asociația ProTESZT Timișoara.
Regizorul și coregraful Kristóf Szabó, născut în1968, la Budapesta, își desfășoară activitatea la Köln, unde coordonează grupul artistic F.A.C.E. Visual Performing Arts Ensemble. Este o personalitate în viața culturală a Germaniei, fiind interesat de teatru, dans, arte multimedia, poezie și arte plastice. A participat la Festivalul Euroregional de Teatru TESZT 2018 cu spectacolul Coming Out. Omagiu lui P.P. Pasolini și va prezenta la TESZT 2019 Antigona.
Atelierul susținut în perioada 3 – 6 mai, de la ora 18, în Sala Studio a Teatrului Maghiar, va fi deschis pentru actorii și dansatorii din Timișoara, iar limbile de lucru vor fi germană și română. Exercițiile ce vor fi abordate sunt, printre altele: rolul de partener în coregrafia contemporană şi unele criterii estetice, dezvelirea defectelor (nespuse) ale textelor, gestionarea tăcerii în timpul mişcărilor, valorificarea efectelor acustice generate de propria mişcare, locul şi rolul agresiunii în marele întreg, depăşirea egoului.
Participarea este gratuită, iar înscrierile se fac la adresa artistic@tm-t.ro până în 2 mai.
Ultimele comentarii