Deşi în dosarul de corupţie “Duicu” apar numele şefului Poliţiei Române, al unui chestor de la vârful MAI şi al unui şef de Poliţie judeţeană, cu pretenţii de urcare în ierarhie, nu am văzut, pe acest subiect, vreo luare de poziţie oficială la adresa Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă. Nici din partea MAI, nici a premierului. Deşi este o structură care are obligaţia să asigure protecţia cadrelor MAI, să prevină actele de corupţie, de crimă organizată în care angajaţi ai ministerului ar putea fi atraşi ori pe care aceştia le-ar putea proteja şi dezvolta.

Trei luni de zile a făcut fostul preşedinte al PSD şi al Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, lob­by intens pentru ca prietenul său, şeful Poliţiei Mehedinţi, Ştefan Ponea, să ajungă, via premierul Victor Ponta – ara­tă referatul DNA –, într-un post la vârful Poliţiei Ro­mâne. Dar asta numai după ce i-ar fi fost asigurată şi nevestei prietenului, Elisabeta Ponea, numirea într-o funcţie de conducere – în topul prefe­rinţelor familiale fiind şefia unei direcţii din DNA. În referatul procurorilor anticorupţie apare şi numele ches­torului Petre Tobă, şeful Poliţiei Române, menţionat ca fiind chemat la Guvern “la soli­citarea primului-ministru”, pentru rezolvarea dolean­ţei baronului de Mehedinţi. La fel, cel al chestorului Doru Dumitrescu, subsecretar de stat în Interne.

Dat fiind că acest scandal deteriorează imaginea MAI şi riscă să-l vulnerabilizeze, apare întrebarea ce a făcut în acest timp Direcţia de Informaţii pentru Protecţie Internă? A ştiut DIPI despre aceste discuţii alunecate în sfera penalului? A ştiut că aceste combinaţii de partid sunt făcute de un şef al unei reţele de corupţie integrată de pe “feuda” sa, un individ cunoscut în zonă sub porecla de „Gioni Gazolină” din cauza afacerilor cu combustibil, făcute la începutul anilor 2000? A ştiut de prietenia strânsă a unui şef de Poliţie judeţeană, Petru Ponea – personajul pe care baronul şi-l dorea plantat pe funcţie mare la Bucureşti – cu Adrian Duicu? A pus motivele prieteniei lor faţă în faţă cu posibilele explicaţii pentru care baronul nu a fost, până la intrarea în scenă a DNA, atins de prevederea vreunui articol din Codul Penal?

Potrivit atribuţiunilor de serviciu, DIPI este structura care “desfăşoară ac­ti­vităţi de informaţii şi protecţie internă, în vederea asigurării ordinii publice, prevenirii şi combaterii ameninţărilor la adresa siguran­ţei naţionale privind misiunile, personalul şi informaţiile clasificate în cadrul ministerului”. Deci, ar fi trebuit să ştie. Şi să acţioneze pentru a preveni.

Dacă nu a ştiut, e grav. Dacă a ştiut şi a tăcut, e şi mai grav. Dacă a ştiut, a vorbit, informaţia a rămas blocată, iar cei din DIPI nu au tras semnalul de alarmă, e cât se poate de grav. Cert este că nu am auzit nici despre demisii, nici despre destituiri la nivelul acestei struc­turi, după ce a explodat scandalul Duicu. La începutul acestei săptămâni, premierul l-a eliberat din funcţie pe şeful DIPI, Gelu Oltean, dar declara că nu are nimic să-i reproşeze şi că l-a schimbat “la propunerea ministrului de Interne”. Care ministru de Interne nu a dat explicaţii. Dacă decizia eliberării din funcţie ar fi fost cauzată de “scandalul Duicu”, s-ar fi luat demult măsuri. Dar în toată această perioadă, de la arestarea lui Adrian Duicu, DIPI nu a avut nimic de comunicat. Conducerea MAI, instituţie din care face parte această structură, tace. Pre­mierul Victor Ponta care, din decembrie 2012, numeşte personal conducerea DIPI, tace şi el – în cazul d-lui Ponta, date fiind informaţiile din referatul DNA, tăcerea fiind previzibilă…

Nimeni, însă, niciodată, nu a adus public în discuţie rolul şi culpa unor oameni din această structură, după niciun scandal de corupţie care a zguduit MAI-ul sau vreo structură a Inter­nelor. Chiar dacă în MAI s-au ţesut, în timp, solide încrengături mafiote, chiar sub nasul ofiţerilor de la Protecţie Internă, al căror rol oficial este să le prevină sau să le contracareze cât sunt la un nivel cât mai scăzut. Au fost cazuri care au implicat un nu­măr mare de oameni ai legii, de infracţiuni şi un mod de operare ce dădea impresia unui grup infracţional bine în­chegat, nu doar cu câteva zile înainte de a fi destruc­tu­rat.  Sau “cazul Şo­ric”, un episod de tristă notorietate pentru MAI, în care a trebuit să se producă un asasinat, cu iz mafiot, pentru a se afla că şeful unei Poliţii judeţene este implicat într-un concubinaj poliţisto-cămătar. Ori “Cazul Mironescu”, în care secretarul general al MAI a fost arestat într-un dosar de corupţie la puţin timp de la numire. Ori scandalul de corupţie din serviciile speciale ale Internelor, când  şeful DGIPI (pe atunci), Cornel Şerban, împreună cu un şef din DGA, Petre Pitcovici, erau reţi­nuţi, la câteva zile de la numire, într-un dosar de corupţie. Semne de întrebare vizavi de eficienţa acestei structuri a ridicat şi scandalul “Mita de la Interne”, în care nu a spus nimeni ce a fost, până la momentul flagrantului, între chestorul Dan Fătuloiu, pe atunci numărul doi al Internelor, şi Cătălin Chelu, ofertantul mitei de un milion de euro. Cum s-au cimentat astfel de relaţii, fără ca la Protecţia Internă să nu se aprindă un buton de panică? Iar lista poate rămâne deschisă.

Aruncarea într-un scandal de corupţie de anvergură a MAI şi a Poliţiei Române – institu­ţii ce fac parte din sistemul de securitate na­ţio­nală – le decredibilizează şi, astfel, le vulnerabilizează. Iar cineva ar trebui să-şi asume respon­sabili­ta­­tea pentru riscurile pe care le implică vulnerabilizarea unor instituţii de o asemenea importanţă.