Va arunca România, prin USL, zarurile geopolitice în altă direcţie?

Melania CIncea iulie 2011Trăgând linie după primirea fastuoasă a premierului chinez, venit la Bucureşti la Forumul economic China – Europa Centrală şi de Est, te întrebi: desfăşurarea deplasată de forţe şi servilismul Puterii pot fi puse doar pe seama imperativului pragmatismului? Sau a fost dat un semnal clar că zarurile geopolitice sunt pe cale să fie aruncate într-o altă direcţie decât cea recunoscută oficial?

În Parlamentul României s-au întâmplat, în perioada aceasta, în cadrul Forumului economic China – Europa Centrală şi de Est, câteva lucruri ce nu pot trece fără să ridice semne de întrebare. La cererea delegaţiei premierului chinez Li Keqiang, de la prezidiul Parlamentului României – pe care Constituţia îl defineşte ca fiind „organul reprezentativ suprem al poporului român” – autorităţile române au îndepărtat drapelul UE, rămânând doar cel al Chinei comuniste şi al României. Asta, în condiţiile în care România este membră a UE şi în condiţiile în care la acest forum erau prezenţi oficialii statelor din toată Europa Centrală şi de Est, care nu sunt reprezentaţi nici de steagul României, nici de cel al Chinei. Apoi, premierului chinez i-a fost oferit locul preşedintelui în prezidiu. De unde, acesta a făcut un elogiu al comunismului. Se poate spune că nimeni nu-i putea impune discursul. Erau, însă, necesare aplauzele furtunoase ale celor prezenţi? Era necesară mobilizarea activului USL din toată ţara, pentru a face o poză de genul celor de la plenarele comuniste?

Să fie acestea doar gafe la adresa partenerilor occidentali, făcute sub presiunea tentaţiei celor opt – zece miliarde de euro promise de China, sub formă de investiţii? Sau să fie semnale că, la Bucureşti, zarurile geopolitice sunt pe cale să fie aruncate într-o altă direcţie decât cea recunoscută oficial? Există câteva indicii care înclină balanţă în favoarea celei de a doua ipoteze:

1. După acest episod de la Parlament, nimeni din partea Puterii nu s-a simţit dator cu vreo explicaţie. Nici faţă de popor, nici, mai cu seamă, faţă de UE. În iulie, am fost martorii unui episod asemănător, al cărui actant a fost premierul Victor Ponta. „Tocmai m-am întors dintr-o vizită într-o ţar­ă extraordinară, un bun prieten al României“, de­clara, referindu-se la China, dl Ponta, chiar la recepţia dată de Ambasada SUA la Bu­cu­reşti, în cinstea sărbătorii Zilei Americii. Tot ina­­bilitate diplomatică? Sau mesaj bine ticluit?

2. Cu o zi înainte de începerea vizitei primului-ministru Victor Ponta în China, în vara acestui an, un deputat PSD, Bogdan Diaconu, scria, pentru Vocea Rusiei, postul de radio guvernamental rusesc pentru străinătate: „Cred că turneul asiatic al pre­mie­rului reprezintă numai începutul unei noi vi­zi­uni a politicii externe“. Opiniile d-lui Diaconu nu par simple articole de presă. În primul rând, nu sunt părerile unui analist politic neimplicat în deciziile majore ale ţării. Sunt cuvintele unui reprezentant al Puterii, de­putat în Parlamentul României, locul în ca­re se amendează şi se votează inclusiv Stra­tegia Națională de Apărare. Dacă vârful PSD nu ar fi fost în asentimentul lui, ar fi fost normal să asistăm la o de­limitare oficială de aceste afirmaţii.

3. De la preluarea puterii, în mai anul trecut, USL a atacat şi sfidat, pe diferite voci, UE, cancelarii occidentale şi Departamentul de Stat al SUA. Cu mici pauze. Să ne amintim cum îi puneau la colţ liderii USL, în vara 2012, pe reprezentanţii unor cancelarii vestice şi pe cei ai De­par­ta­men­tului de Stat american. (Ca o paranteză fie spus, se împlineşte un an, luna aceasta, de când SUA nu au ambasador la Bucureşti. De la încheierea mandatului ES Mark H. Gittenstein, funcţia de ocupată interimar de însărcinatul cu Afaceri al Misiunii Diplomatice a SUA, Duane C. Butcher). Revenind, însă. Să ne amintim de declaraţia lui An­drei Dolineaschi, deputat PSD, care spunea că toată lumea ar trebui să se roage ca noi să nu intrăm în Spațiul Schengen. De de­cla­ra­ţia ministrului de Externe, Titus Corlăţean: „Aşa cum am trăit fără Schengen, putem să trăim în continuare“. De a d-nei Norica Nicolai, care a cerut ca România „să nu mai stea sub fus­tele doamnei Merkel“. De cea a lui Cătălin Ivan, portavocea PSD, care a clamat că „prietenii lui Traian Băsescu” sunt cei care vor răul Ro­mâniei. De declaraţia d-lui Ponta, din toamna 2012: „Dacă ni se spunea în 2007 «domnule, nu o să aveţi nici drumuri, nici spitale, nici agricultură ca în Vest, dar o să vă fa­cem ANI şi DNA», poate că ne gândeam de mai multe ori“. Să ne amintim de planul USL de a des­fiinţa CCR şi instituţii ale Statului a căror activitate este monitorizată de CE: DNA şi ANI.

4. Simultan cu vizita delegaţiei chineze la Bucureşti, CE difuza un document prin care li se solicita ţărilor membre să rămână unite în negocierile de orice fel cu China. O atitudine care trădează temerea occidentalilor că un actant din echipa numită UE ar putea trăda interesele comunitare şi ar putea crea o breşă care să schimbe actuala ordine geopolitică în regiune.

Deustche Welle, postul de radio arondat Guvernului german, spune şi el că, dacă interesul României de a atrage noi investiţii este evident – „După 20 de ani de tranziţie către economia de piaţă şi şase ani de membră a UE, România descoperă că este privată de resursele de care ar avea nevoie pentru a depăşi stagnarea critică în care se găseşte. Investiţiile occidentale care au reprezentat orizontul de speranţă al societăţii în ultimii 20 de ani nu au venit decât în mică măsură şi nu dau semne că vor urma să vină, iar din multe motive România se vădeşte pur şi simplu incapabilă să profite integral de fondurile pe care UE i le pune la dispoziţie.” –, nu este la fel de clar care vor fi efectele secundare ale investiţiilor anunaţe de China. „Ceva scapă însă din toate aceste analize şi anume care este motivaţia Chinei însăşi şi care sunt în realitate obiectivele sale. China dispune de capitaluri imense neutilizate pe care încearcă să le plaseze avantajos în lumea largă oriunde găseşte un teren potrivit sau are o strategie politică globală nemărturisită? Întrebarea acesta va continua să se pună, dar pentru România problema este mai simplă. Dacă ştie ce vrea şi îşi defineşte cu precizie obiectivele nu are motive să se teamă.”

Îngrijorarea oficialilor UE pare confirmată, indirect, printr-o opinie publicată pe radioul guvernamental rus, Vocea Rusiei: „Banii chinezilor merg doar în acele ţări din Europa de Est, unde liderii politici sunt decişi să iasă de pe orbita SUA. (…) cele 8 – 10 miliarde de euro puse la bătaie de China se traduc prin eliminarea definitivă a influenţei americane, mai ales cea militară şi politică din această zonă”. Care nu uită să amintească de faptul că „Rusia şi China au gândit împreună un vast plan de acţiune în Europa de Est, bazat pe crearea unui «coridor sanitar», alcătuit din câteva state din zona balcanică”, din care România a refuzat, deocamdată, să facă parte. Informaţii care trebuie analizate în contextul acestui puzzle.

5. Nu în ultimul rând, trebuie luat în calcul refuzul USL de a include la vot, în Par­lament, SNAp. Acest document – care men­ţionează printre obiectivele naţionale de securitate creşterea influenţei internaţionale a NATO şi a UE, în paralel cu consolidarea cooperării dintre ele – e blocat în Legislativ din 2010. Odată votat, pre­su­pune ca, imediat după adoptare, Exe­cu­tivul şi instituţiile cu responsabilităţi în do­meniu să fie chemate să-şi dezvolte, în baza lui, strategii sectoriale. Să fie doar co­in­cidenţă tergiversarea adoptării SNAp 2010? Sau să fie rezultatul faptului că voci ale Pu­terii cochetează cu ideea punerii Ro­mâniei pe o altă direcţie strategică, dar nu au cu­raj (încă) să şi-o asume oficial, ape­lând, în această fază, „doar“ la dublul lim­baj sau dubla agendă? Dacă asta ar fi in­tenţia, ar fi o dublă trădare: a unui interes naţional, pentru că acest obiectiv, for­mu­lat în timp, numit integrare în UE face parte din inte­resul naţional şi, dacă mai con­tează, al pro­priului electorat, căruia nu i s-a po­me­nit nimic, înainte de alegeri, despre aceas­tă intenţie.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

jurnalist TIMPOLIS