În ciuda asigurărilor venite dinspre Guvern, cu privire la creşterea economică şi reducerea deficitului bugetar, numărul insolvenţelor – unul dintre indicatorii fideli ai adevăratei stări a economiei – rămâne ridicat. Timişul se numără printre judeţele campioane, cu cele mai multe insolvenţe şi, conform unor practicieni din domeniu, ajung în astfel de situaţii firme mari, care datorează sume mari statului şi care, de regulă, nu mai pot fi recuperate.

Aproape 300 de firme timişene au intrat în insolvenţă de la începutul anului

Conform unei analize economice recente, făcute de Agenţia KeysFin, un număr tot mai mare de firme cu afaceri de peste un milion de euro îşi declară incapacitatea de plată, deşi totalul cazurilor se află în scădere, iar media incidenţei insolvenţei este de patru ori mai ridicată decât în regiune.

„Deşi, în statistici, numărul cazurilor de insolvenţă este în scădere, în spatele cifrelor se ascunde o situaţie alarmantă – tot mai multe firme cu afaceri foarte mari îşi declară incapacitatea de plată”, spun economiştii KeysFin.

Peste 4.700 de societăţi au intrat în insolvenţă în primele şase luni, în scădere cu 55,98% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2014, arată datele Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.

Cel mai mare număr de companii intrate în insolvenţă, 1.076, a fost înregistrat în municipiul Bucureşti, în scădere cu 50,7%, în primele şase luni comparativ cu aceeaşi perioadă din 2014.

Pe următoarea poziţie se situează judeţul Bihor, cu 303 companii în insolvenţă (în scădere cu 62,91%) iar pe locul trei se găseşte judeţul Timiş cu 284 de firme intrate în insolvenţă de la începutul anului. Deşi statisticile arată bine, în sensul că, la nivelul judeţului, faţă de primele luni ale anului trecut, numărul cazurilor de insolvenţă a scăzut cu 40,96%, în majoritatea cazurilor este vorba de firme cu cifre de afaceri mari.

Surprinzător, cifrele oficiale mai arată că, din punct de vedere al riscului insolvenţelor, cele mai sigure judeţe nu sunt cele cu o activitate economică intensă, precum Timişul, ci judeţele Călăraşi, Harghita, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Sălaj şi Teleorman, acolo unde numărul firmelor care au declarat incapacitatea de plată nu trece de 50 de cazuri în primele şase luni ale anului.

Speţe complicate

Timişoara are câteva exemple de insolvenţe celebre care se judecă de ani buni în instanţe, şi în care statul are de recuperat sume imense, fiind greu de crezut că mai există şanse reale ca aceşti bani să ajungă la bugetul public. Pentru a exista măcar şanse minime de recuperare a datoriilor, un proces de insolvenţă ar trebui rezolvat în maximum câteva luni. Nu este cazul unor procese de insolvenţă precum cel iniţiat în 2012, după cârdul de datorii lăsat în urmă de către fosta echipă de fotbal Politehnica Timişoara. Nu se ştie ce şanse de a-şi recupera sumele restante mai au cei cărora fosta echipă Politehnica Timişoara le mai datorează şi bani. Oricum, judecând după parcursul în instanţă al procesului de insolvenţă, nu foarte mari. Dosarul respectiv ar fi trebuit, ca orice dosar de insolvenţă, să fie soluţionat cu celeritate, pentru a exista posibilităţi reale de recuperare măcar parţială a sumelor datorate de fosta societate care administra clubul. Masa credală, adică toţi cei care mai speră să recupereze banii datoraţi de fosta societate, este formată din peste 40 de creditori. Primii pe listă sunt, după cum era de aşteptat, Direcţia Generală a Finanţe­lor Publice Timiş, care speră să recupere­ze datoriile rămase către bugetul de stat de fosta societate, şi Consiliul Jude­ţean Timiş, individual şi prin Direcţia de Pre­stări Servicii Timiş. Reprezentanţii Direcţiei de Prestări de Servicii din subordinea ad­ministraţiei judeţene spun că a rămas neachitată chiria pentru stadion pe o perioadă destul de lungă de timp.

Un exemplu la fel de celebru este şi cel al insolvenţei fostului combinat Solventul. Deşi, periodic, Inspecţia Judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii face monitorizări ale dosarelor cu vechime pe rolul instanţelor, recomandându-le Judecătoriilor, Tribunalelor sau Curţilor de Apel să rezolve rapid cauzele care au un stagiu mai mare de cinci ani de când se judecă, procesul de insolvenţă al fostului combinat timişorean Solventul are un stagiu de trei ori mai lung pe rolul instanţelor, fiind înregistrat în prima fază în anul 1998.

“În aceste cazuri sunt şanse foarte slabe ca statul să-şi recupereze banii. Această procedură a insolvenţei este concepută în aşa fel încât să protejeze falimentarul. Cu siguranţă cei care au de câştigat sunt lichidatorii, care îşi iau onorarii mari înainte ca orice fel de sumă să fie recuperată de cei din masa credală. În unele cazuri, încasând acest onorariu, nu se ştie în ce măsură unii lichidatori mai sunt interesaţi să se recupereze mare lucru. Iar în situaţii în care patrimoniul firmei se diminuează în timp, din cauza lungirii procedurii de insolvenţă, şansele de recuperare sunt nule”, spune avocatul Carmen Obîrşanu.