Timișoara își ia rămas bun de la Adi Bărar

Timişoara îşi ia azi rămas bun de la vocalistul trupei Cargo, Adi Bărar, care s-a stins ieri în urma infectării cu virusul Sars-Cov2.

 

Timișoara a recunoscut meritele trupei Cargo și ale liderului ei, Adi Bărar, prin acordarea, în 2015, cu prilejul aniversării a 30 de ani de existenţă a formaţiei Cargo, a titlului de Cetățean de Onoare al Timișoarei. „A fost un gest de recunoștință pentru contribuţia deosebită la promovarea muzicii rock în România şi îmbogăţirea patrimoniului acestui gen muzical, pentru remarcabilele concerte care au contribuit la promovarea imaginii Timişoarei în ţară şi în străinătate. (…) Adi Bărar și Cargo rămân în istoria muzicii românești prin stilul original și atât de caracteristic spiritului liber al Timișoarei”, declară reprezentanţii Municipalităţii.

„«Mama» era o piesă des auzită la casa de copii din Freidorf unde am lucrat în 2003-2004. Îmi amintesc cu drag de cel puțin un revelion în centru, la care am cântat și eu, în public, alături de mii de timișoreni «Dacă ploaia s-ar opri». Muzica lui a adus oamenii împreună, a construit poduri în societatea timișoreană, iar pentru asta îi vom fi mereu recunoscători. Transmit condoleanțele mele familiei sale, membrilor trupei, prietenilor și întregii comunități timișorene care a iubit muzica sa”, transmite Dominic Fritz, primarul Timișoarei.

Adi Bărar, în vârstă de 61 de ani, a fost internat la secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Timişoara în 23 februarie, în stare gravă. Acesta s-a stins din viaţă în noaptea de 7 spre 8 martie.

Print Friendly, PDF & Email