Terenul pe care se află parcarea din spatele magazinului Bega, retrocedat Primăriei Timișoara

Sursă foto: Facebook / Dominic Fritz

Primăria Timișoara a înregistrat, joi, o victorie definitivă și irevocabilă la Înalta Curte de Casație și Justiție, care a retrocedat Municipalităţii terenul pe care se află parcarea din spatele magazinului Bega este al Primăriei Timișoara. Pe acest amplasament, Primăria Timișoara va ridica o parcare supraetajată cu o capacitate de câteva sute de locuri.

 

„Salut decizia magistraților Înaltei Curți care, iată, după mulți ani dau dreptate timișorenilor. Terenul este public și va fi folosit în interes public. Punem astfel punct unei epopei care se întinde pe mai bine de opt ani și care a început după ce Ministerul Economiei a cedat, ilegal, acest teren unei companii private. Companie care a pus apoi barieră și a perceput taxe ilegale de parcare de la timișoreni. Pe un teren care, de fapt, era al nostru, al tuturor. Acum, nimic nu ne mai împiedică să ridicăm aici o parcare supraetajată care, cu siguranță, va rezolva parte din problemele pe care le avem cu lipsa locurilor de parcare din zonă. Ne vom lupta pentru fiecare metru pătrat de teren public și nu vom ceda în fața intereselor imobiliare care au acaparat, din păcate, acest oraș timp de zeci de ani”, declară primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

În primă fază, adaugă edilul, Primăria va preda terenul TimPark pentru a-l introduce în circuitul public de parcări din oraș. Apoi va demara proiectarea și construcția unei parcări multinivel, cu o capacitate de câteva sute de locuri. Această parcare va completa un proiect complex al Primăriei Timișoara de ridicare de parcări multietajate în zona ultracentrală a oraşului, în stadiul cel mai avansat fiind parcarea de aproximativ 250 de locuri de la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu”. „Rezolvăm astfel o parte din problemele acute din zona ultracentrală”, mai spune Dominic Fritz.

La începutul anului 2015, edilul de la acea vreme al Timişoarei, Nicolae Robu, a înştiinţat public că, în baza unei decizii a Ministerului Economiei, luate în baza HG 834/1991, terenul din spatele Centrului Comercial Bega trecuse, în 2014, în proprietatea firmei Bega Turism, societate aparţinând oamenilor de afaceri Marius şi Emil Cristescu. Primarul anunţa că a solicitat Serviciului Juridic al Municipalităţii să verifice legalitatea acestui transfer de proprietate, catalogat abuziv şi incorect. Şi declara că nu orice activitate comercială are nevoie de o parcare proprie, adăugând că pe terenul respectiv, care aparţinuse, până în 2014, Municipalităţii, poate la fel de bine funcţiona şi o parcare publică, aşa cum Primăria a anunţat în repetate rânduri în decursul ultimilor doi ani că intenţionează să construiască. „Cum a devenit aşa de necesară această parcare, încât să justifice preluarea în patrimoniul Bega Turism a acelui teren?”, se întreba retoric edilul Timişoarei, apreciind că beneficiarii de astfel de hotărâri s-au prevalat de conţinutul HG 834/1991 care „pentru unii a fost bună şi continuă să fie bună”. Deşi, a adăugat Nicolae Robu, au existat şi informaţii potrivit cărora respectiva HG ar fi fost abrogată tacit.

Nicolae Robu mai spunea că Primăria a aflat că terenul nu-i mai aparţin, printr-o adresă primită, în decembrie 2014, de la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară. În document se comunica faptul că parcarea din spatele magazinului Bega a trecut în proprietatea Bega Turism SA, în baza unui certificat de atestare a dreptului de proprietate, emis în 18 aprilie 2014, de Ministerul Economiei, ulterior analizei documentaţiei referitoare la această cerere depusă în 18 februarie 2014. Edilul menţiona că, până la momentul notificării Primăriei de către OCPI, nimeni din instituţie nu i-ar fi semnalat indicii potrivit cărora s-ar fi schimbat proprietarul acestui teren. Şi aceasta în condiţiile în care, tpt în aprilie 2014, în baza unei hotărâri de Consiliu Local, terenul respectiv a fost concesionat Societăţii de Drumuri Municipale, care ar fi trebuit să selecteze un partener privat, împreună cu care să realizeze proiectul în discuţie. Potrivit primarului, reprezentanţii Bega Grup ar mai fi încercat intrarea în proprietatea respectivei suprafeţe de teren în perioada 2009 – 2010. Atunci ar fi fost pe rol un proces, care a fost câştigat de o firmă aparţinând tot oamenilor de afaceri Marius şi Emil Cristescu, firmă precursoare a Bega Turism SA. În urma respectivului proces, a mai adăugat edilul, Primăria ar fi fost obligată să recunoască graniţele proprietăţii.

În anul 2015, Primăria Timișoara a început primele demersuri în instanță pentru recuperarea acestui teren. În mai 2016, Curtea de Apel Timişoara a decis că parcarea din spatele magazinului Bega a fost atribuită ilegal unei firme deţinute de fraţii Cristescu. Procesul la Înalta Curte de Casație și Justiție a început pe 21 decembrie 2020.

 

Print Friendly, PDF & Email